Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze, începând cu data de 25 februarie 2022, expoziția tematică Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei. Aceasta va putea fi văzută la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Strada 11 iunie nr. 34-36), unitate muzeală din structura MMB.
„Femeia este o sursă infinită de inspirație în viziunea artistei. Personajul contribuie în procesul creator cu o multitudine de stări și subiecte plastice. Artista tratează diferite ipostaze ale femeii în viața de zi cu zi, femeia atunci când este fericită, dar și atunci când este abătută, tristă, aflată în spații diverse, în interioare sau în natură. Este unică priceperea sa de a se plia pe esențele transmise și de a concepe un joc impresionant de planuri stilistice. Chiar și abordarea artistei este diferită, în funcție de contextul creator. Uneori, tratează portretul femeii cu o atenție sporită la detalii și elemente structurale bine definite, care confirmă contextul spiritual al personajului. Alteori, preferă o trecere subtilă printr-o scenă compozițională simplă, dar foarte grăitoare. Această polivalență în tratarea stilistică diferită și tehnicile multiple pe care le înfățișează creația sa, o plasează pe Ligia Macovei printre cele mai impresionante artiste ale plasticii românești.
Expoziția conține o selecție dintr-o serie impresionantă de lucrări, aflate în Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, realizate în tehnici variate, ulei pe carton și tușuri colorate pe hârtie. Artista optează pentru o angajare profundă în reprezentarea elementelor compoziționale prin detalii bine definite sau prin pensulații subtile și jocuri cromatice vibrante. Indiferent de abordarea structurală a operei de artă, artista transmite cele mai autentice sentimente, care punctează esențe și trăiri ale femeii în diferite ipostaze sau momente importante ale vieții de zi cu zi. Puterea de expresie este determinantă în creația Ligiei Macovei și reprezintă maniera specifică prin care aceasta reușește să asigure angajarea privitorului în universul creației și perpetuarea valorii operei sale în timp”, scrie în prezentarea sa Cristina Ioniță, muzeograf și curator.
Expoziția tematică Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei va putea fi văzută la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei în perioada 25 februarie–22 mai 2022.
Comunicat al Muzeului Municipiului București