Știri: Premierele lunii septembrie pe Scena Digitală a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu: „Hedda Gabler” și „Domnul Ibrahim și florile din Coran”

25
Hedda Gabler (1)

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național Radu Stanca Sibiu (TNRS), oferă abonaților săi, în luna septembrie 2022, două spectacole prezentate în premieră în spațiul digital. Hedda Gabler de Henrik Ibsen, în regia lui Botond Nagy, o producție a TNRS, este spectacolul românesc oferit de Naționalul sibian abonaților săi în această lună. Spectacolul internațional care poate fi vizionat pe Scena Digitală începând din 1 septembrie este una dintre cele mai apreciate creații străine prezente în ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: Domnul Ibrahim și florile din Coran, o producție Éric-Emmanuel Schmitt & Théâtre Rive Gauche.

„Luna septembrie este specială pentru noi și pentru publicul nostru deoarece aduce o ofertă deosebită atât pe scenele de teatru din Sibiu, unde vom prezenta patru premiere, cât și în mediul online, pe Scena Digitală. Este o bucurie pentru noi să oferim publicului de pretutindeni posibilitatea să urmărească în mediul digital producția TNRS, Hedda Gabler. De asemenea, cei care nu au putut să îl vadă pe Éric-Emmanuel Schmitt la Sibiu, în cadrul ediției din acest an a FITS, au șansa extraordinară să poată urmări online spectacolul prezentat de acest mare scriitor și actor la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.

Abonamentul lunii septembrie include spectacolele: Hedda Gabler, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Trei surori, Visul unei nopți de vară, Uncanny Valley, Necunoscuta cunoscută, Puzzle, Macbeth, Pardes/Grădina Paradisului și Cerere în căsătorie.

În baza abonamentul trimestrial, pot fi vizionate spectacolele: Conferința iraniană, Călătoriile lui Gulliver, Yellow , Trei surori, Maestrul dansului, Ceea ce ziua datorează nopții, Tattoo, Visul unei nopți de vară, Cerere în căsătorie, Uncanny Valley, Necunoscuta cunoscută, Puzzle, Macbeth, Pardes/Grădina Paradisului, Hedda Gabler și Domnul Ibrahim și florile din Coran.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul HYPERLINK “http://www.scena-digitala.ro/”www.scena-digitala.ro.

Hedda Gabler de Henrik Ibsen

Regia: Botond Nagy. Scenariul: Botond Nagy, Kali Ágnes. Traducerea: Ioana-Andreea Mureșan. Decor: Irina Moscu. Costume: Erika Márton. Dramaturgie: Kali Ágnes. Visuals: Rancz András. Coregrafie: Attila Bordas. Muzică și sound design: Kónya Ütő Bence. Selecție muzicală: Botond Nagy. Light design: Botond Nagy, Erőss László. Asistent regie: Sanda Anastasof. Asistent dramaturgie: Alina Damian. Consultant artistic: Claudia Maior. Cu: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Cendana Trifan, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Arina Ioana Trif, Cristina Ragos.

Hedda Gabler ne ia de mână și ne trezește la realitate. Ne face cunoștință cu universul care ne înconjoară, dar pe care îl negăm, fiindcă este nu doar urât, ci și dureros.
Temele sunt aceleași de milenii: complexitatea și fragilitatea relațiilor interumane, blândețea și vulnerabilitatea oamenilor, violența care se ascunde în viețile noastre de zi cu zi, erosul și manipularea. Pornind de la aceste subiecte, regăsim în scenă un spațiu atemporal, unde ne putem întâlni și confrunta propriii demoni.
Nu există soluții realiste. Spectacolul este o instalație technopoetică. Un grup de creatori tineri. Energii proaspete.

Domnul Ibrahim și florile din Coran de Éric-Emmanuel Schmitt

Éric-Emmanuel Schmitt  & Théâtre Rive Gauche. Regia: Anne Bourgeois. Cu: Eric Emmanuel Schmitt. Scenografia: Nicolas Sire. Light design: Laurent Beal. Muzica: Jacques Cassard

 În Parisul anilor ’60, Momo, un băiat evreu de 12 ani, se împrietenește cu bătrânul arab de la băcănia de pe Rue Bleue, în încercarea de a fugi de o familie neiubitoare. Dar aparențele sunt înșelătoare: dl. Ibrahim nu e arab, Rue Bleue nu e albastră, iar viața obișnuită de zi cu zi nu e așa obișnuită pe cât pare…

Aceasta este povestea înduioșătoare și hilară a unui băiețel onest și a băcanului arab de pe strada sa. Cum poți fugi de singurătate și de blestemul ghinionului? Cum poți învăța să zâmbești? Acesta e o poveste care a cutreierat lumea în lung și în lat, fiind publicată în 50 de țări, pusă în scenă în tot atâtea limbi, studiată la facultăți și în licee. Istoria își recapătă suflul în această piesă interpretată excepțional de autorul său.

Abonament pentru 1 lună – 49 LEI

Include 10 spectacole

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE și până în ultima zi calendaristică a lunii de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Abonament pentru 3 luni – 89 LEI

Include 16 spectacole

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTICARE și până în ultima zi calendaristică a celei de-a treia luni de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Abonament 12 luni – 299 LEI

Include toate spectacolele Scenei Digitale

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE. Perioada de valabilitate se încheie după 12 luni calendaristice.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Bilet individual – 30 LEI

Biletul individual este activat în momentul introducerii codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE în termen de 30 de zile de la momentul achiziției.
Spectacolul este disponibil pentru 4 ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Comunicat al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.