Știri: ”Pur și simplu –  SERGIU CIOIU”. Compoziții proprii pe versurile marilor poeți români (6 octombrie, București)

37
sergiu cioiu

Primăria Municipiului București, prin Teatrul ”Nottara”, are plăcerea să vă invite la recitalul extraordinar Pur si simplu – SERGIU CIOIU, duminică, 6 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Sala ”Horia Lovinescu”. Intrarea este liberă.

Spectacolul este poetic, tandru și ironic. Poezia și cântecul fac un excelent divertisment, cu Lyuben Gordievski, la pian şi baian, Vlad Crețu, la chitară, Adrian Flautistu, la contrabas, Dan Incrosnatu, la percuţie.

Cu ocazia acestui recital va avea loc lansarea CD-ului de către EUROSTAR, înregistrat live cu compoziții proprii.

Sergiu Cioiu, om-spectacol, cu o lungă experiență de actor-cântăret, stabilit de peste 35 de ani în Canada, revine periodic în țară, din aprilie 2016. Artistul participă la emisiuni de televiziune, precum Ieri-Azi-Maine (TVR2), prezintă recitaluri de succes pe scenele bucureştene şi al unor teatre din ţară, în care îmbină cântecul cu poezia, reușind o adevărată fuziune cu publicul spectator.

Sergiu Cioiu este un cunoscut interpret de muzică uşoară din anii ’60 – ’70, care a lansat piese de succes precum: Cântecul vântului, Glasul tău, Pentru cine?, Mersi, Becaud, Poarta sărutului, Masa tăcerii, Coloana fără sfârşit, Primul loc de pe pământ, Dintr-un milion sau Cine a găsit tinereţea mea…

”Despre Sergiu Cioiu, Nichita Stănescu scria: «Bucuria interpretării lui, ne deschide pleaoapa cu o stea…». Sergiu ne dăruiește acest CD, care are o semnificatie aparte în viața artistului. SERGIU CIOIU – PUR ȘI SIMPLU este… altceva, pentru că acest CD un fel de coronat opus înfățișându-l ca un veritabil compozitor! În primul rând pentru valoarea și varietatea muzicilor sale exprimând sentimente, stări și idei. Apoi că reflectă iscusință, prețuire, bun gust în selecția textelor, extrase din pagini aurite ale poeziei românești, uneori chiar cu acordul generos și tandru al autorilor. 17 muzichii izbutite (variate ca stil, tempo, culoare, armonie, oferind multiple nuanțe de interpretare) învelesc în carcasă sonoră poezii adevărate, de mare profunzime; unele sobre, altele sprințare, unele elegiace, altele de-a dreptul filozofice și unele chiar umoristice.

Remarcabilă strădania lui de restituire a unor valori literare românești, pe nedrept ignorate în uzul public de azi, în epoca tehnologiei 5G. Parcimonios cu idealurile și etaloanele sale artistice, S. Cioiu a transpus pe suport digital compozitiile sale, după numeroase confruntări cu publicul sălilor de concerte. CD-ul cuprinde înregistrari dintr-un concert live (Teatrelli, octombrie 2018) realizat alături de 4 excelenți tineri muzicieni, sub bagheta unui maestru al sunetelor, Victor Pamfilov. BRAVO, Sergiu! Pentru Pașaportul de compozitor, cât și pentru interpretarea meșteșugită, ce atestă -încă odata- un artist de excepție în peisajul muzical românesc actual.” – Ioana Bogdan, realizator tv.

Albumele discografice, apărute între 2016 – 2018, editate de Casa de discuri Eurostar, vor putea fi găsite în foaierul teatrului pentru publicul amator.

  1. Vântule şi alte cantece, Sergiu Cioiu cântă Mandy
  2. Pe cine numim… EU (dublu album cu cântece și poezii de Marin Sorescu).
  3. Cine a găsit tinerețea mea… (cântece din repertoriul artistului pe muzica celor mai cunoscuti si valoroşi compozitori din patrimoniul muzicii uşoare româneşti: Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Felicia Donceanu, Mihai Dumbravă, Robert Flavian, Cornel Fugaru, Emanuel Ionescu, Nicolae Kirculescu, Radu Şerban, Vasile Veselovski, H. Mălineanu, Temistocle Popa, Laurențiu Profeta, Andrei Proşteanu, Vasile V. Vasilache).

În această perioadă, a lansat un volum de memorii, intitulat Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu (Iași, Editura Ars Longa, col. ”Summa cum laude”, 2016). Volumul este însoțit de un audiobook – o trecere în revistă a acelei epoci, în care s-au lansat cântece importante din repertoriul artistului.

Comunicat al Teatrului ”Nottara” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.