Știri: ”Repetiția vieții mele”, ”Triburi. Codul bunelor BARIERE”, ”Vrăjitoarele din Salem” și ”Frumoasa și cneazul” în a patra zi de Fest(in) pe Bulevard (14 octombrie 2019, București)

36
Anda Caropol în ”Repetiția vieții mele”. Sursa Teatrul ”Nottara”
Anda Caropol în ”Repetiția vieții mele”. Sursa Teatrul ”Nottara”

Începutul de săptămână aduce astăzi, 14 octombrie 2019, în Fest(in) pe Bulevard un spectacol care s-a născut din admirația și din respectul față de o legendă a scenei teatrului românesc, Anda CaropolRepetiția vieții mele de Claudiu Sfirschi-Lăudat, în regia lui Alexandru Jitea, este un omagiu adus unui artist pentru care teatrul a fost similar cu viața și pe care l-a slujit cu devotament și iubire.Spectacolul este programat la ora ora 18.00, la Sala ”George Constantin”. ”Spectacolul este o declarație de iubire adusă teatrului, artiștilor și tuturor oamenilor care fac posibilă magia ce se naște la ridicarea cortinei.” (Alexandru Jitea).

Trăim într-o lume din ce în ce mai lipsită de empatie, de capacitatea de a dialoga real și sincer cu celălalt. Este tema propusă de spectacolul Triburi. Codul bunelor BARIERE de Nina Raine (regia semnată de Vlad Cristache), programat la ora 19.30, la Sala ”Horia Lovinescu” a Teatrului ”Nottara”. ”Suntem tot mai surzi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, incapabili să rezonăm cu ceea ce simt și gândesc chiar oamenii apropiați nouă. Deși este un spectacol în care se atrage atenția asupra situației persoanelor cu deficiențe de auz – două dintre personaje sunt hipoacuzice –, provocarea pentru mine a fost să subliniez disfuncționalitatea a ceea ce considerăm, în general, ca fiind normal. Cei cu adevărat surzi sunt, de fapt, cei care trăiesc închiși în propriile preconcepții, în lumea lor limitată, în care ei înșiși își pun bariere de nesurmontat.” (Vlad Christache). Din distribuție fac parte: Rareș Andrici, Diana Roman, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică.

De la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Odeon, spectatorii sunt purtați înapoi în timp, în anul 1692, într-o comunitate de protestanți din Salem, statul Massachussetts. Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller (regia: Vlad Cristache) aduce în atenție povestea unei colonii britanice, într-un timp în care superstiția este la ordinea zilei. Mai multe adolescente se îmbolnăvesc subit, prezentând convulsii și halucinații. Se instalează o isterie generală, în lanț, în care teama de supranatural, manipularea politică, spirituală și socială, precum și gelozia ascunsă, devin letale. Spectacolul este o producție a Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești.

Cea de-a patra zi de festival se încheie cu o producție a  Teatrului Dramatic și de Păpuși din Vrața, Bulgaria, care subliniază uimitorul simț al umorului al lui Dostoievski. Frumoasa și cneazul (regia Nikolai Poliakov) are la bază povestirea Visul unchiului de F. M. Dostoievski. Eroii sunt niște personaje mai curând caricaturale, iar spectacolul este, înainte de toate, o creație a actorilor, iar ambianța este întregită de aportul incredibil al scenografei Virginia Dodova.

Informaţii şi alte materiale despre Festivalul Internaţional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard” se găsesc pe site-ul www.festinpebulevard.ro. Pentru programul integral al spectacolelor Teatrului ”Nottara” vă rugăm să accesați site-ul Nottara: www.nottara.ro.

Comunicat al Teatrului Nottara din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.