Știri: Secţiunea austriacă încheie Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2020 (21 iunie)

16
„Messiah/Der Messias”. Credit foto © Lucie Jansch
„Messiah/Der Messias”. Credit foto © Lucie Jansch

Spiritualitate şi credinţă în noi forme teatrale

Încrederea este motorul lumii noastre…  Plecând de la acest „credo” al echipei sale, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a organizat cel de-al 27-lea Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu – FITS 2020, care se desfăşoară până pe 21 iunie 2020. O ediţie puternic ancorată în actualitatea curentă, care propune, exclusiv online, o selecţie de spectacole recente, alese de pe cinci continente, având ca temă „puterea de a crede / #empowered”. Între acestea se află şi două producţii excepţionale de dans contemporan şi, respectiv, operă – Neo Dervish şi Messiah /Der Messias – care constituie secţiunea austriacă a FITS. Acest program beneficiază de susţinerea Ambasadei Austriei la Bucureşti şi a Forumului Cultural Austriac Bucureşti, în cadrul tradiţionalului şi puternicului lor parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Cele două spectacole sunt difuzate, astăzi, 21 iunie 2020, pe site-ul oficial FITS, dar și pe pagina oficială de Facebook și pe canalul oficial de YouTube.

Neo Dervish de şi cu Ziya Azazi şi Der Messias de G. F. Händel, în regia lui Robert Wilson, propun o reflecţie asupra percepţiei sacrului în societatea contemporană. Cu mijloace diferite, cele două spectacole analizează, în principal, evoluţia conceptului de „credinţă” (atât din punct de vedere religios, cât şi laic) în lumea actuală. Ele surprind intensitatea raporturilor pe care omul modern le întreţine cu forme din ce în ce mai simplificate, dar cu atât mai puternice, de spiritualitate.

„Programate nu întâmplător în ultima parte a FITS 2020, spectacolele alese de organizatori pentru secţiunea austriacă reprezintă, în primul rând, o chemare la speranţă, la încrederea atât de necesară şi atât de greu încercată în vremurile pe care le trăim. În acelaşi timp, producţiile din această secţiune ilustrează, o dată în plus, creativitatea şi capacitatea de inovare ale artelor teatrale din Austria, un întreg laborator artistic pe care Forumul Cultural Austriac a început să-l prezinte publicului român şi în cadrul programului său Performing Austria – spectacolul timpului nostru. Dorim să mulţumim domnului Preşedinte al FITS, Constantin Chiriac, şi întregii sale echipe, pentru realizarea acestei puternice secţiuni austriece, care vine să confirme relaţia de colaborare îndelungată şi strânsă între instituţiile diplomatice austriece şi Teatrul Naţional «Radu Stanca» din Sibiu”, subliniază domnul Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Mesajul Preşedintelui Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac despre parteneriatul strategic cu Forumul Cultural Austriac și Ambasada Austriei

Programul Secţiunii Austriece a FITS 2020

Duminică 21 iunie 2020, ora 13.20

NEO DERVISH

Un spectacol de şi cu Ziya Azazi (AUT/TUR/dans/1h, non-verbal)

Muzica: Burak Malçok (ney), Aleksander Petrov (muzician de jazz la tobe), Ivan Shopov (muzica electronică)

Creat în 2016, Neo Dervish al coregrafului şi performerului turco-austriac Ziya Azazi este un spectacol de dans contemporan care reinterpretează mişcările hipnotice ale vechilor dervişi, aducându-le în societatea actuală. Coloana sonoră aduce laolaltă instrumente tradiţionale, precum ney-ul, dar şi muzica electronică, într-o experienţă aflată dincolo de orice reper geografic sau temporal.

Informaţii în timp real: https://www.facebook.com/events/379692422989706/

Trailer exclusiv pentru FCA şi FITS 2020:  https://www.facebook.com/fca.bucuresti/videos/265768254752524/

Duminică 21 iunie 2020, ora 21.40

MESSIAH/Der Messias de Georg Friedrich Händel. Adaptare de Wolfgang A. Mozart. Regia: Robert Wilson. Dirijor: Marc Minkowski. Les Musiciens du Louvre/ Philharmonia Chor Wien. Distribuţia: Elena Tsallagova, Wiebke Lehmkuhl, Richard Croft, José Coca Loza.

O producţie: Stiftung Mozarteum Salzburg, Salzburg Festival și Théâtre des Champs-Elysées. O producție: Unitel (AUT/FRA/DEU/operă/2h15min)

FITS 2020 se va încheia cu un spectacol ce sintetizează tema şi mesajul festivalului. În 1789, Wolfgang Amadeus Mozart acceptă propunerea diplomatului austriac Gottfried van Swieten de a adapta în limba germană oratoriul Messiah de Georg Friedrich Händel (1741, cu textul în limba engleză), pentru câteva concerte la Viena. Rezultatul, Der Messias, nu este însă o transcriere fidelă a originalului. Lucrând cu traducerea Bibliei realizată de Martin Luther, Mozart a modificat structural lucrarea, schimbând tonalitatea şi adăugând chiar câteva părţi muzicale noi. Noile sale orchestraţii, care înlocuiesc anumite instrumente, au îmbogăţit şi mai mult armoniile magistral create de Händel, apropiindu-le mai degrabă de perioada clasică decât de cea barocă. „A adăugat mai multă lumină – este ca şi cum Van Gogh ar fi pictat-o din nou pe Mona Lisa”, consideră, pentru Euronews, Marc Minkowski, dirijorul producţiei şi al ansamblului „Les Musiciens du Louvre”, orchestra spectacolului. Concepţia scenică îi aparţine britanicului Robert Wilson, unul dintre starurile regiei de teatru şi de operă ale momentului, binecunoscut publicului din România. Maestru al minimalismului, regizorul spune că a evitat să încarce vizual producţia tocmai pentru a concentra atenţia privitorului pe partea muzicală.

Spectacol în limba germană. Subtitrare în limbile engleză și română. Spectacol difuzat doar pe teritoriul României

Informaţii în timp real: https://www.facebook.com/events/601289547171391/

Organizată sub Înaltul Patronaj al Președinției României, ediția specială FITS din acest an aduce pe „scena online” a festivalului unele dintre cele mai mari spectacole ale lumii, premiate internațional. Gândit pe o structură similară celei deja consacrate în ultimii 27 de ani, festivalul din acest an înseamnă, în cifre, 10 zile de proiecţii, 138 de evenimente din 30 de țări de pe cinci continente. Peste 14.400 de minute de teatru, dans, muzică, circ contemporan, conferințe, dezbateri, spectacole lectură și spectacole pentru copii.

Comunicat al Forumului Cultural Austriac

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.