Sub egida Academiei Române şi a Ministerului Afacerilor Externe, miercuri 16 iunie 2021, începând cu ora 11.00, va avea loc Sesiunea omagială Nicolae Titulescu – 80 de ani de la trecerea sa în veșnicie. 30 de ani de la crearea Fundației Europene Titulescu.
Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române, cu participarea unor distinse personalităţi ale vieții publice, academice, diplomatice şi culturale româneşti.
Fundaţia Europeană Titulescu şi-a stabilit de la început obiective de interes naţional şi a dezvoltat de-a lungul timpului, cu responsabilitate şi consecvență, un amplu şi divers program de lucru, în cadrul căruia obiectivul principal este omagierea personalității şi operei lui Nicolae Titulescu, valorificarea bogatei sale moșteniri politico-diplomatice şi juridice.
Comunicările prezentate cu acest prilej vor evidenția contribuţia marelui Bărbat de Stat şi Diplomat, simbol de devenire românească, de gândire europeană, un inițiator al construcției unui sistem de securitate şi cooperare, pe continent şi în lume, o flacără vie a umanismului mileniului III.
Participarea se va face pe bază de invitație.