Știri: Succesul la public mută ”Cumetrele” la Sala ”Horia Lovinescu” a Teatrului ”Nottara” din București (13 februarie 2020)

29
Ada Navrot, Cristina Casian, Daniela Minoiu, Anca Băjenaru, Ioana Abur, Alexandru Mike Gheorghiu în spectacolul ”Cumetrele”. Foto: Mihaela Subțirică. Sursa: Teatrul ”Nottara”
Ada Navrot, Cristina Casian, Daniela Minoiu, Anca Băjenaru, Ioana Abur, Alexandru Mike Gheorghiu în spectacolul ”Cumetrele”. Foto: Mihaela Subțirică. Sursa: Teatrul ”Nottara”

Teatrul ”Nottara” anunță mutarea spectacolului Cumetrele de Michel Tremblay, în regia Corinei Dragomir, pe scena Sălii ”Horia Lovinescu”. Decizia a fost luată ca urmare a succesului înregistrat de această montare și a faptului că numărul de locuri oferit de Sala ”George Constantin” (100 de locuri) era insuficient comparativ cu cerința mare a iubitorilor de teatru. Reprezentația va avea loc joi, 13 februarie 2020, de la ora 19.00, la Sala ”Horia Lovinescu”.

Din distribuție fac parte: Ada Navrot, Mihaela Subţirică, Daniela Minoiu, Ioana Abur, Anca Bejenaru/Sorina Ştefănescu, Raluca Tiţa, Cristina Casian, Alexandru Mike Gheorghiu, Corina Dragomir, Laura Anghel, Marina Palii și Raluca Gheorghiu. Scenografia este semnată de Mihaela Popescu iar adaptarea îi aparține regretatului Petre Bokor.

Piesa Cumetrele, montată de Petre Bokor pentru prima dată în România, este una dintre capodoperele dramaturgiei canadiene. A fost scrisă în anul 1965 de Michel Tremblay, un tânăr dramaturg la acel moment, care își propunea să spargă tabuuri. Pusă în scenă de-abia în 1968, la trei ani după ce a fost scrisă, la Théâtre du Rideau Vert, piesa lui Tremblay a demontat vechea tradiție a teatrului canadian și a introdus dialectul francez din Quebec pe scenă, fapt care, în sine, a produs o explozie, căci era considerat vulgar. De asemenea, o explozie și multe polemici a produs și faptul că în piesă sunt aduse în prim-plan personaje din clasa inferioară, din rândul muncitoarelor, femei simple cu problemele lor ”vulgare”, atacând astfel societatea plină de convenții și de tabuuri religioase de la jumătatea secolului XX din Quebec. Cumetrele nu semăna cu nimic din ceea ce se produsese până atunci pe scena teatrului canadian. Tremblay are curajul să demonteze idei bine încetățenite, printr-un text în aceeași măsură comic și dramatic, de un cinism profund, folosind un limbaj poetic despre… un câștig la bingo. Piesa propune o situație teribilă.

O femeie câștigă un milion de timbre care-i pot aduce o mulțime de produse și, ca să le lipească și să-și împărtășească bucuria cu rudele și prietenele ei, organizează un fel de ”șezătoare”. Dar invidia și ipocrizia vor transforma momentul într-o ceartă continuă care va culmina cu furtul a o bună parte din timbre. Într-o bucătărie intră pe rând o casnică, o virgină, nora cu soacra, nişte adolescente, două habotnice şi o stripteuză… Reţeta perfectă pentru comedie: răsturnări de situaţii, apariţii neaşteptate, dialoguri picante, o colecţie extraordinară de temperamente feminine. Femei cu vieți, personalități și vârste diferite își vor dezvălui caracterul, recompunând un univers special, ce amintește de cel în care a crescut autorul, într-un cartier sărac de muncitori, acolo unde timpul și viața curgeau altfel. Piesa vorbește cu mult curaj despre subiecte tabu până la acel moment, precum sexul sau avortul.

”Oricine poate să înțeleagă din spectacol că trebuie să fii deschis, că trebuie să încerci, că trebuie să ai curaj și, mai cu seamă, să faci ce-ți place. Să cauți până găsești ce-ți place. Cât de aproape îți e acest text? Acest text înseamnă EU. Dacă o să câștig acest pariu, în care să arăt niște lucruri care se întâmplă în neregulă, dar să-i dau și o notă optimistă, atunci sunt… EU. Spectacolul e o bucată din mine și mi-a fost ușor să-l iubesc. [] Problemele acestor doamne din 1968 se regăsesc și azi, în 2019. Sunt diverse tipologii feminine, iar spectatoarele, dacă nu se vor regăsi pe ele însele, sigur vor regăsi o mamă, o vecină, o soră, o mătușă, o cumnată. Ele sunt atât de diferite, dar au niște probleme comune. Copiii, care acum sunt adolescenți și vor să spargă tiparele. Soții, care le neglijează, pentru că sunt căsătoriți de multă vreme și niciunul dintre ei nu face niciun fel de efort să pună puțină sare și piper în relație. Ei probabil se plâng, ele îi bârfesc și există o replică ce definește toți soții din spectacol: «În comparație cu soții noștri, toți bărbații sunt bine…». Ceea ce arată exact frustrarea femeii măritate de mult timp. E bine pentru spectatoarele care se regăsesc în această postură să le așezi asta în față, să le spui: «Uite, sunteți nefericite, dar puteți să faceți și voi un pas în față». E o formă de trezire. Cred că acesta e rolul teatrului: să-ți arate că se poate și altfel. E un spectacol feminist? Este și un spectacol feminist… Pentru că trezește femeile nefericite sau asta își propune. Și apoi, e un text excelent. Vorba lui Michel Tremblay, care a fost intervievat după un spectacol și era întrebat: «De ce credeți că textul dumneavoastră are atâta succes?». Și el răspunde simplu: «Pentru că e atât de bun…».” – Corina Dragomir, regizor.

Comunicat al Teatrului ”Nottara” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.