Știri: Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu rămâne deschis… online!

38
spectacol online

Spectacolul Iepurele alb, iepurele roșu/White Rabbit Red Rabbit se amână, însă alte 2 spectacole se văd ÎN DIRECT pe Scena Digitală

Ca urmare a situației epidemiologice înregistrate la nivelul județului Sibiu, sălile de teatru se închid pentru publicul larg. Spectacolul Iepurele alb, iepurele roșu /White Rabbit Red Rabbit din 13 și 14 martie 2021 se amână pentru o dată ce urmează a fi comunicată în curând. În condițiile restricțiilor impuse, Naționalul sibian continuă să ofere bucuria teatrului prin intermediul platformei Scena Digitală, atât prin transmiterea ÎN DIRECT a noilor producții TNRS jucate la Sala Mare, cât și prin oferta de teatru-film ce poate fi vizionată oricând și de oriunde.

Un nou spectacol în repertoriul teatrului va avea avanpremiera pe 19 și 20 martie 2021: Mici crime conjugale de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu, ÎN DIRECT pe Scena Digitală. Spectacolul pornește de la un text semnat de Éric-Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai apreciați scriitori ai momentului ale cărui cărți au făcut și încă fac parte din listele de bestseller-uri din numeroase țări. Actorii Diana Fufezan și Adrian Matioc ilustrează tensiunile dintr-un cuplu după o experiență tragică.

O zi de vară, debutul regizoral al Ofeliei Popii, se vede în premieră ÎN DIRECT

Adaptarea pentru scenă a piesei lui Sławomir Mrożek, cunoscut pentru stilul său satiric, poate fi vizionată ÎN DIRECT pe www.scena-digitala.ro, în 21 martie 2021, de la ora 19.00. Actrița Ofelia Popii semnează regia spectacoluluiși ne invită să descoperim că fericirea e despre împărtășirea actelor de bunătate și că sacrificiul e poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet și Eventbook la prețul de 30 de lei / reprezentație. Spectacolele difuzate ÎN DIRECT pe Scena Digitală nu sunt disponibile pe bază de abonament.

Informații pentru cei care au achiziționat bilete la reprezentațiile Iepurele alb, iepurele roșu, Mici crime conjugale și O zi de vară la TNRS – Sala Mare:

Publicul poate opta pentru: păstrarea biletelor și folosirea lor la momentul reprogramării reprezentațiilor la TNRS – Sala Mare, pentru vizionarea ÎN DIRECT pe www.scena-digitala.ro a spectacolelor, pentru vizionarea oricărui alt spectacol din cadrul Scenei Digitale sau pentru restituirea valorii biletelor.

Solicitările se realizează prin trimiterea unui e-mail la agenția de la care a fost făcută achiziția.

Comunicat al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.