Știri: ”Universul meu!”, expoziție de pictură Anita Rădulescu (3–16 iulie 2017, București)

931
Anita Rădulescu ”Meteora” 2015
Anita Rădulescu, ”Meteora”, 2015

Asociația Culturală ARTAR vă invită, în perioada 3–16 iulie 2017, în Sala Foaier a Cercului Militar Național București, să vizitați expoziția de pictură ”Universul meu!” a artistei plastice Anita Rădulescu (Jianu).

Vernisajul va avea loc miercuri, 5 iulie 2017, ora 17.00. În deschidere va lua cuvântul Roxana Bărbulescu, critic de artă.

Ușurința, libertatea în manevrarea raporturilor, acordurilor, armoniilor cromatice se întemeiază pe o foarte bună cunoaștere și o sigură stăpânire a sintaxei culorilor de care Anita Rădulescu dă dovadă în toate lucrările sale și în mod special în naturile statice cu flori. Astfel, compozițiile florale sunt o articulare firească, dar savantă, de ritmuri și de contraste, vibrații muzicale sonore, intensități expresioniste potențate, ordonate însă după o viziune de ansamblu de cele mai multe ori decorativă, susținută de aspirația spre simplitate.”Roxana Bărbulescu, critic de artă.

„Pictura Anitei Rădulescu trădează sensibilitatea acută pentru mișcare și culoare, peisajele sau compozițiile cu flori devin sub penelul artistei «partituri» în care descifrează sunete care vin din infinit. Vegetația se organizează în elegante desfășurări monumentale, un lac norvegian sau o lizieră de pădure își proclamă apartenența la spectacolul cosmic. Sintezele finale sunt vibrante și încărcate de viață. În portretistică, artista decodează trăsături de caracter, stări sufletești pe care le înnobilează cu aura romantică a temperamentului ei. Este o pictură reconfortantă și solară, este o pictură «în plină desfășurare» în care talentul și dăruirea respiră în libertate.”Cristina M. Angelescu, critic de artă.

Lucrări de Anita Rădulescu

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.