Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Bunicii purtau coliere de usturoi…” de Florika Waltère

49
florika waltere proza dialog

logo rubrica stress & the cities– Cum te distrezi? – Țaca-paca prin casă, cu unele treburi amânate. Nu mă mai uit la televizor, pentru că numai de corona vorbesc… Ah, da, am ceva special: m-am reapucat să pictez. Tu nu scrii, parcă aveai niște intenții? – Daaaa, însăilez și eu ceva… Dar tu ce pictezi? – Am început cu acuarele ca să îmi refac mâna, dar n-am făcut bine: culorile de apă sunt fragile și trebuie să lucrezi rapid cu ele, adică să deții bine tehnica. Voi trece pe niște tuburi cu uleiuri mai vechi. – Feciorii sunt bine? – Cu ei e mai greu, lucrează de acasă, parțial, și trebuie să umble cu cereri și formulare după bani. Unuia i-a dispărut prietena și se simte ca în cușcă… – Mai știu și alte drame: prietena stoma îmi spunea că fiica ei nu o mai primește la ea acasă, pentru că are copil mic, iar bunica i-ar aduce virușii de la cabinet. – Păi, s-o sperie ea pe bunică cu: „VI-n-RUȘII!”

– Mie mi s-a potrivit ca mănușa criza asta care ne-a băgat în case, pentru că eram extenuată de muncă.   – Și lui Macron i-a picat bine, că stau vestele galbene la domiciliu și nu mai vandalizeză Parisul. Ține discursuri inspirate, de conducător ferm la vreme de război. – Degeaba ține discursuri, că la Marsilia și la Paris în banlieu [periferie] la Saint-Denis, tot nu se încumetă poliția, iar bandele de traficanți umblă libere ca și înainte, se infectează și debordează apoi spitalele. – M-am pus în temă, chiar înainte de epidemie, cu clivajul ăsta de clase de la voi și am văzut Les Misérables, care a fost îndelung ovaționat la Cannes, unde a luat premiul juriului. Să-l vezi neapărat: e dur, dar adevărat și lasă deschise mai multe interpretări. După părerea mea este orientat conservator, doar titlul și l-a luat la derută după romanul lui Hugo. – Unde să-l văd acum, că tot Parisul e închis? – Ți-ai mai refăcut forțele?  – De-abia de trei zile, că înainte am fost gripată… da, da, chiar am crezut că am luat virusul și m-am dus la doctor. – Așa, pur și simplu ai intrat în cabinet? – Bineînțeles că nu: mai întâi am lămurit-o la telefon că am simptomele clasice de corona și ea mi-a dat un rendez-vous. M-a așteptat îmbrăcată în cosmonaut, mi-a dat pentru acasă paracetamol și mi-a spus că dacă nu îmi trece în cinci zile, să vin să-mi facă testul. Dar mi-a trecut. Voi afla eu la testul serologic dacă am avut sau nu. – Ce face prietenul, stă la tine? – Slavă Domnului că am fost bolnavă și s-a speriat și s-a dus la el acasă. – ??? – Ar fi trebuit, cu toată pleoșteala mea, să stau și de popoul lui, că el e un mofturos și un indisciplinat și nu pune mâna pe nimic. M-ar fi obosit îngrozitor să mă ocup și de el ca de un copil. – Și acum, în august pleci odată cu toată Franța în concediu? – Trebuie, francezul moare fără concediu. De aici și deconfinarea. [ieșirea din izolare] Dar dacă încep să se pupe cu toții de 3 sau 4 ori când se reîntâlnesc după atîta timp… – Cum ai să te descurci cu banii după ce a trebuit să ții laboratorul închis? – Ca toată lumea: pe timp de boală m-am luptat două săptămâni la telefon cu două bănci ca să obțin niște credite care se dau acum. O să supraviețuiesc câteva luni. – Bine că te-ai asigurat cu apartamentul tău de un milion. – Nu exagera, e ceva mai mult de jumătate. – Dar e exorbitant și așa pentru două camere, frumoase, nu-i vorbă. Mereu mă gândesc ce curaj ai avut. – Curajul disperatului, că începuseră de-atunci să crească prețurile. Mamele mele, Dumnezeu să le odihnească, mi-au dat tot ce au avut ele și m-au încurajat. Știau ele ce știau, după ce a suferit familia prin războaie, dictaturi și pușcării. – Ai reușit să vinzi moșia din țară? – Ah, moșia! Am recuperat doar a șasea parte din ea. Da, m-a ajutat și asta mult. – Fiul e bine, da? – Da, lucrează cu clienții de pe ordinator. Dar i-a plecat prietena la părinți, la Bordeaux și e cam însingurat, dar el se descurcă și solo.

– Bate un foen infernal la noi, pe lacul Leman, te deprimă. Lorelei e la pământ, e ca o plantă ruptă. Plânge într-una, nu se poate opri. Nu scâncește, îi șiroiesc doar lacrimile. E dezolant să o simt la telefon cum plânge în tăcere și ascultă ce îi îndrug eu ca s-o încurajez. Prost e că în paralel trebuie să rezolve sin-gu-ră toate formalitățile cu înmormântarea soțului. Și prietenii, răriți în ultima vreme, au fost obligați să stea în casă. Am fost doar eu alături de ea la cimitir, iar florile și predica au venit prin portabil. După înmormântarea fulger, nici nu am avut unde să mergem la un restaurant sau la o cafea.   – Dureros, Suissa, ce om nobil este Lorelei, statornică în omenie, delicatețe sufletească și generozitate, și ce viață zbuciumată a avut. Am încercat să o remontez și eu: i-am amintit cum m-ați repus voi în stare de funcționare la început. Îți mai aduci aminte? – Nu, când a fost asta? – Nici ea nu mai știa. Aveam toate buclucurile pe cap: școala aia infernală în crash course, pe care o sabota soțul, și boală pe deasupra. Cred că atunci am facut hepatita B, că mi-au ieșit anticorpii la un test serologic ulterior. De-asta nu am mai putut să dorm jumătate de an. Voi două mi-ați spus „vino să înveți la noi cât timp nu ai cursuri înainte de examenele finale”. – Daaa, îmi aduc aminte, și nu am putut să te luăm la noi pentru că locuiam mizerabil pe 14 mp, așa că ai dormit și ai învățat la Lorelei în living. – Nu numai atât, Suissa: tu ți-ai luat două după-amiezi libere ca să ieși cu mine să mă distrezi, la fel și Lorelei. Iar ea m-a tratat ca pe pacienții ei angoasați, cu valium: patru zile crescendo, o săptămână cu câte o tabletă pe zi și alte patru zile descrescendo. Și așa m-ați trimis din nou refăcută pe câmpul de luptă german. Mi-ați mai dat și 2000 de franci ca să am pentru mape și deplasări la interviuri, cu termen de rambursare când voi putea.

– Învârtecuș, ce-ți face picioruș? L-ai dres tu cu varză sau te duci la doctorul tău minune? – Durere mare, doctorul este intubat la terapie intensivă cu corona. – Cumplit, cum de nu s-a ferit el la cabinet?   – Nu la cabinet s-a infectat el. La Ischgl, în Austria, unde a fost trei zile la schi cu un prieten, alt doctor român din Belgia. – Ce scandal înfiorător, pentru că hotelierii de acolo știau că au infecția, dar nu au vrut să piardă sezonul. – Mai crunt este că soția lui, anestezistă și nemțoaică, în loc să se ocupe ea de el în cabinetul lor, s-a spălat pe mâini și l-a trimis în urgență. Deși el mai avea suficientă capacitate pulmonară, când goneam eu din Bavaria cu medicamentele luate special pentru el de la fratele nostru… – Ce face fratele nostru cu clinicile lui acum în plină criză? – Le ține pe amândouă goale. – Cum adică? Nu înțeleg. – Uite așa bine: i-au spus de azi pe răspoimâine să își trimită pacienții acasă și să fie pregătit să primească în-corona-ți. El a dus tratative și l-au păsuit încă o săptămână până a terminat tratamentele staționare și a putut să le dea pacienților tratament acasă. – Și cu suta lui de angajați ce face? – Stau cu toții acasă, iar el se întreabă cum o să-i plătească. Mai rău e că și pionul întâi, bucătarul, stă și el acasă. Știi că tratamentele sunt bazate în primul rând pe nutriție specifică. Prin urmare domnul profesor nu mai are unde să mănânce sănătos, ca la carte, iar ieri când vorbeam cu el, se ducea cu mașina la 20 de km, la o pizzerie care îți face pizza pentru acasă. – Sărăcuțul de el! Să-l țină Dumnezeu sănătos, că mult bine face la mulți oameni. – Acum nu mai face la niciunul. El e de părere că e o isterie cu izolarea acasă și cu blocajul economiei, doar pentru că nu sunt pregătite spitalele cu suficient aparataj și personal ca să primească pensionarii cu comorbidități. – Istoria s-ar putea să-i dea dreptate, dacă ne amintim că gripa spaniolă din 1918 a ucis 50 de milioane de oameni. Bunicii noștri erau mai vajnici: au făcut unirea de la Alba Iulia purtând în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi! – Erau alte timpuri, cu alte mentalități și alte priorități. – Cu alte caractere.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.