– Ce-i cu tine la ușa mea duminică la prima oră? – Sunt în campanie electorală. [pauză] – Să nu-mi spui că ai intrat în politică. Îți lasă timp familia mai nou? – Așa e, de când fiicele sunt plecate la studii, iar mama e din nou la București… – Aha, profiți că e casa goală… – Sunt în campanie electorală pentru a reintra în consiliul ROM. Am nevoie de susținerea ta… [pauză] – Tu te-ai gândit bine? – Cum să nu? E vreo problemă? – Eu nu cred că te-ai gândit bine… – Unde e fiica ta? – Doarme încă, a fost la o petrecere azi noapte. – Hai să ieșim undeva la breakfast, unde știi tu… – Hai vizavi, au o priveliște splendidă spre apă. E cam snob, dar acum nu e lume multă. – E perfect acolo, au diverse ceaiuri, cookies și fructe…
– Nu-i deloc o idee bună. – Pentru cine nu-i bună? Eu am acuma timp și vreau să pun din nou umărul. – N-o să vrea șefa. – De ce să nu vrea? Îi prinde bine și ei să mai predea din sarcini, că o fi obosit după șapte ani… – Vezi bine că nu a obosit și că îi place mult rolul. – Dar vreau să fac și eu unele acțiuni, cu care ea m-a dat la o parte de vreo doi ani. – Ei, vezi bine că nu vrea! – Hai să vorbim drept: șapte ani la început m-am ocupat eu de asociație și am strâns rânduri peste rânduri de membri. – Dar de alți șapte ani nu te-ai mai ocupat tu, ci ea. – Exact, cât m-am ocupat eu a fost loc și pentru mulți alții, că eu nu m-am numit „președintă” decât primii doi ani, iar apoi s-au rotit funcțiile. Acum ea ține totul sub pălăria ei de președintă de șapte ani. – Ce e rău în asta? Alții nu au vrut să o facă. – Te înșeli, au vrut, X, Y, Z, dar i-a marginalizat până a reușit să îi îndepărteze. Am rămas constant doar noi șapte și câțiva rătăciți ocazional. Adu-ți aminte: ea a venit printre noi la 3- 4 ani după ce eram bine-merci împrietenite și cu asociația consolidată. A știut să se facă utilă, cinste ei! S-a făcut și „cea mai bună prietenă” cu mine, cu tine, cu cealaltă, am ales-o cu încredere președintă și de atunci aplică „divide et impera”. – OK, și pe noi șapte, câte am rămas, vrei să ne dezbini tu acum? – Cum să vă dezbin, când eu v-am adunat pe toate la asociație, unde ne-am și împrietenit? Tocmai prin prietenie este cazul să reîmprospătăm acum asociația, dacă apare sau reapare cineva cu resurse noi. – Te asigur că nu o să vrea nici în ruptul capului. – Ăsta nu e un motiv. Și apoi de cinci ani, de când nu a mai ținut alegeri, stă ilegal pe funcție, împreună cu Lala și Bala care o secondează. În statut e prevăzut cu totul altceva. – Acum și tu cu statutul, cine se ține de el în ograda noastră? [pauză] Noi suntem prietene și gata. [pauză]
– Atunci, pentru că suntem prietene, te rog să îmi dai votul tău ca să reintru în consiliu. De fapt și tu ești în consiliu, ca și prietena cealaltă, sunteți șapte în consiliu, pe care v-am înregistrat eu la tribunal acum șapte ani, când m-am retras și v-am lăsat totul în ordine, protocolat, înregistrat, predat, la zi. – Nu-ți contest meritele: tu ai fondat și ai consolidat asociația dar, după șapte ani, te-ai retras. Acum ce mai vrei? – Vorbești de parcă v-aș fi lăsat baltă și aș fi plecat haihui în lume. Nu am fost permanent prezentă în public și la treabă? Numai în consliu n-am fost, ca să vă las pe voi să vă desfășurați cum poftiți. Iar pe șefă am susținut-o mereu când s-a plâns unul sau altul că îi marginalizează și că nu le dă curs inițiativelor. Le spuneam la toți „e bine că e fermă, nu-i e ușor să ne conducă pe noi, o mână de indisciplinați”. Dar iată că așa am rămas doar șapte, o glumă de asociație, suntem un cerc de cafenea. – E bine și atâta, ne întâlnim, întreprindem una-alta, noi ne cunoaștem bine… – Iartă-mă, constat că nu ne cunoaștem, dacă, tocmai în ciuda prieteniei, una o blochează pe alta să se desfășoare. – Ce vrei să spui concret? – Păi, cum a fost astă-iarnă cu colindele, ca și anul trecut, când fiică-mea și ceilalți trei amici ai ei, acum studenți, vin în vacanță la casele lor și, potrivit tradiției, pe care ne-am căznit atâta să le-o transmitem, vor să meargă voioși la colindat. Iar șefa uită să le difuzeze afișul către public. – A uitat, e omenește… – La fel a făcut și anul trecut. Am vorbit cu ea cu o lună înainte, am rugat-o pe graficiană să facă un afiș simpatic, i-am dat totul la timp și nimic, niciun semn, da sau nu sau motive. Pur și simplu a aruncat totul la coș. – Dar copiii noștri au colindat din plin și fiică-mea, mezina, a mers cu ei din nou cu bucurie. – Au avut noroc cu lumea pe care-o cunosc; dar cât a trebbuit să sun pe la fiecare? – Lasă că a ieșit foarte bine. – Dar de ce să facem pe ascuns, pe sub mână, niște lucruri frumoase și nu sub egida asociației? Iată, ne putem ameliora. – Eu nu mă amestec în cearta asta a voastră. – Dar nu e numai a mea și a ei, te privește și pe tine. Nu ești din grupul nostru de când te-am „găsit” la birou, acum 20 de ani? – Știi ce, eu urmez cursuri de salsa și nu mai am timp. Oricum nu am chef să mă bag în certuri. – Stai atunci pe bară și te uiți la noi ca la teatrul proastelor? [pauză] Deci nu mă susții în campanie? – Nu, e No – Go din partea mea.
– Bună, vin de la prietena. – Dar ce-i cu urgența asta matinală? – Sunt în campanie electorală. – Ce spui? Hai că-mi placi! Te-ai dat cu verzii din cauza avioanelor care ne bubuie zi și noapte? – Vreau să reintru în consiliul asociației, ca să reintrăm în legalitate cu numărul statutar de membri și ca să mai facem și alte lucruri. – Chiar era cazul să ne redresăm, e prea multă plictiseală doar noi între noi. Să știi că te susțin. – Merci, s-ar putea să ne cam răfuim. – Ei, asta-i, doar suntem prietene.
– Cine sună? – Primăria cu campania electorală. – Ce m-ai luat pe nemțește? Chiar te-am crezut. – E adevărat, vreau să… – Vino în bucătărie, că-mi dorm feciorii… Superbă idee, să știi că o cloceam și eu de câteva luni, pentru că nu se mai întâmplă mare lucru la noi, cultural vorbind. Chestiile ălelalte cu integrarea pe la primărie, mă rog, se plimbă șefa la oficialități, că așa-i place ei… – Foarte bine că-i place și s-o facă mai departe cu spor, că noi o sprijinim ca și până acum. Dar nouă și altora, care s-au retras între timp, ne plac întâlnirile muzicale, culturale și literare în română. – La fel gândesc și eu și nu numai că te susțin pe tine, dar mă prezint și eu pentru consiliu. Că l-au acaparat cele trei, iar după statut și după tribunal trebuie să fim șapte. – Excelent, unde-s doi puterea crește… Dar tu ești în consiliu: nu te-ai retras ca mine și ești înregistrată la tribunal în urma ultimei adunări corecte, care a avut loc acum șapte ani. Alta legală nu a mai avut loc între timp. – Păi, cum, atunci când au restrâns ele consiliul la trei…? – Acum 4 sau 5 ani, când eram mai toți prin concedii? Vorbești de adunarea aia ad-hoc cu o mână de oameni când ele trei s-au autoproclamat consiliu? – Hai, că am fost toate de acord. – Am fost, așa, ca între prietene, ca să le facem plăcere. Ei, bine, acum tot din plăcere, lărgim cercul. – Hai la lupta cea mare, electorală! – Vrei să zici, la furtuna dintr-un pahar cu apă…
„Colegelor A, B, C…: În urma cererii și a demersurilor voastre de a intra în consiliul… și în urma celor trei luni de mediere psiho-conflictuală pe care ne-a oferit-o primăria orașului, vă informăm că am respins cererea voastră ca nefondată. Condamnăm ferm acțiunile voastre subversive de destabilizare a asociației noastre prin campania pe care ați condus-o. Consiliul a hotărât să rămânem în forma de organizare actuală a asociației. Orice alte demersuri ale voastre de schimbare a acestei ordini sunt contraproductive, chiar dăunătoare asociației, și pot atrage excluderea voastră din asociație și urmărirea în justiție. Consiliul de trei….”
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère