Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Cuvintele tale se cern” de Florika Waltère

40
Martin Johnson Heade, pictor american (1819–1904), „Trandafiri Jacqueminot”
Martin Johnson Heade, pictor american (1819–1904), „Trandafiri Jacqueminot”

logo rubrica stress & the cities– Filmul curge molto lento, fără efecte, despre poezia vieții simple de cuplu. Dragoste pasională nu se vede. Vorbe aproape deloc. Empatie cât cuprinde, fiecare are grijă să-i fie bine celuilalt… Bani puțini. Fericire cu polonicul! – Curajos regizor! Filmează contra trendului: publicul de azi se plictisește la ceva lin, nu poate să stea locului să savureze un adevăr simplu și-l categorisește drept siropos. – Pe mine nu m-a plictisit, chiar m-a încântat M-a cuprins melancolia că nu m-am bucurat în viață măcar de un an pașnic de împlinire în doi, fără zbucium… – Și? Ăsta e tot filmul? – Nu. Jim Jarmush e prea mare ca să nu creeze o dramă mititică din nimic, ce-i face pe protagoniști să se reevalueze. Al treilea personaj din familie, cățelul, aduce schimbarea. – A dat foc cumva la cuibușorul lor? – Acum n-o să-ți povestesc filmul. Ia-ți timp să-l vezi în liniște pe mediateca ARTE. – Se termină cu happy end? – Aproximativ. Dar trebuie să tragi tu concluzia. [pauză] Mare artist, Jarmush! Își centrează obiectivul pe gesturile lor mărunte, aparent nesemnificative, acelea care percep muzica celuilalt… Hmm, mai mult percepe el muzica ei… gesturile devin fire invizibile ce îi leagă. Iar incidentul cu cățelul îi ajută, DiDi, să priceapă că fiecare are nevoie de ritmul lui personal, de linia lui clară, ca să se poate mlădia durabil după celălalt. – Fain! Mă faci să mă simt sultanul din O mie și una de nopți! Șeherezada, povestea ta primește numărul… 301. Nu dai totuși prea multe valențe unei povești banale cu el și ea? – Evident, tu poți să dai filmului altă interpretare. E artă, sensurile sunt inepuizabile.

– Ce poftă îmi fac copiii ăștia care înfulecă ciolan pe varză! – Hai să ne așezăm alături de ei, DiDi! – Stau deja umăr la umăr! – Unde-s zece pe o bancă, mai încap doi subțirei ca noi! Eu încerc: „Excuse me, putem să ne așezăm?” – Cu mare drag: Strângeți rândurile, băieți! – Mâncați cu atâta poftă, că ne lasă gura apă! – E mâncarea noastră tradițională de Crăciun! – Și a noastră, adică doar a mea, în România, dar îi place și domnului meu. – Și noi suntem din mai multe țări, căci universitatea din Cracovia e internațională! – Și multi-, multiseculară! – Vă place aici la Uni? – Grozav! Se vede în tot orașul ce bine o duc tinerii aici! – Și noi pe lângă voi, vă mulțumim! [pauză] De unde vine semnalul acesta solemn de trompetă? – Din turnul catedralei. Așa se dă aici ora fixă! – E înregistrat? – Ha-ha-ha! E live! Trompetistul e pompier și maratonist. Trebuie să urce din oră-n oră! Tot o tradiție locală multi-, multiseculară! – Să nu ratați răsucitele de Crăciun cu mac și cu cremă de migdale, sunt delicioase! Do widzenia! [ciao] – O luăm spre Vawel, DiDi? – Nu te mușcă gerul, iubita? Ți-au înghețat mâinile! Ia mănușile mele de blană, ale tale sunt de… concert. [pauză] – Trilurile acordeonului pe sub mestecenii desfrunziți, pe aleile albite de zăpadă… creează, DiDi, un decor de Anna Karenina! – Departe de noi tragismul ei! Cu dependența ei de cei din jur, care o condamnă. Noi suntem liberi să alegem între ger și confort, între Cracovia și Barcelona, între Chardonnay și Bordeaux… – Trebuie să ne luăm și riscurile alegerilor noastre, nu, DiDi? – Qui ne risque ne gagne, iubita! Am verificat-o amândoi. Noi putem însă să ne cumpănim alegerile spre partea câștigătoare… – Doar cadrul mă duce cu gândul la Anna, Didi. [pauză] Avem ceva de urcat până-n vârf pe Vawel. Oricum, apusul roșu sticlos ne recompensează de ger. Ce priveliște amplă peste turnurile orașului! Intrăm puțin în catedrală, nu? E cald și ne putem așeza în strană! – Să nu-i deranjăm, iubita. Exersează corul de prelați, pare să fie repetiția de Crăciun. – God! E dumnezeiesc! Sună abisal timbrul vocilor bărbătești… Nu-i departe ca rezonanță de ce mi-ai cântat tu la București și mie mi se părea că ai cules cântul din fundul Siberiei.

– Te-a incitat cuvertura roșie, nu te știam așa de… vijelios! – M-am aprins cu Bordeaux-ul de la prânz. Apoi când te schimbai pentru concert, dantela roșu-rodie de pe tine mi-a dat impulsul să te iau de pe cuvertură ca pe o rodie de pe  tavă… Și tu o țineai că întârziem la Vivaldi, cu asta m-ai tulburat… Și am băut până la fund paharul cu Bordeaux. – Și n-a meritat? Vivaldi, vreau să spun. – Da, din plin: ne-am înălțat după ce ne-am consumat! – Frig afară și cozy în cămară. [plăcut, cald] A fost bine! – Bine, bine, iubita! E mereu bine cu tine! [pauză] – Trăim ca îndrăgostiții, DiDi! Ne așteptăm, ne întâlnim, ne iubim, ne amintim ce frumos a fost, iar ne așteptăm, iar ne iubim… Pentru mine întâlnirile noastre sunt ca niște guri de aer ale înecatului. [pauză] Și pentru tine, DiDi? – Pentru mine sunt largi rezervoare de energie și inspirație. Altfel m-aș îneca în obligații de business și de familie. Dacă cele dintâi sunt manevrabile, cele de familie sunt foarte stricte, imuabile. – Pe care tu le iei mult prea în serios, fiindcă tu ești un hardliner [consecvent], în primul rând cu tine însuți.[pauză] – Crezi tu asta? Dar cu tine, sunt eu un hardliner? – Oho! Cu mine ești un hardliner în… alint. – Așa? Atunci treci imediat la alint! [pauză] – Am să-ți spun un secret! – Îl păstrez doar pentru noi, iubita. – Ai un fir de păr pe clavicula stângă. S-a camuflat în alb și e aproape invizibil. – Nu se poate! Unde? Dă-l încoace! – Nu! E al meu. Știai de el? – Nu. – Crezi că mai știe cineva de el? – Nu. Jur! – Atunci rămâne descoperirea mea și voi face ce vreau cu el. [pauză]   – Bine, îl trecem sub proprietate intelectuală! – DiDi, e serios: nu ai voie să-l smulgi, să-l tai sau să-l vopsești! – Aye, aye, iubita, cum poruncești! Soarta firului de păr rebel e în mâinile tale.

– Când nu ești cu mine te imaginez. – Sunt… ireal? Și acum când te țin în brațe? – Și acum, când închid ochii, te inventez mai departe… – Hmm, și eu prin lume te port în gând, așa cum umblam prin București la al treilea rendez-vous. Erai bronzată, purtai ia albă și coadă de cal și semănai cu statuia aia de bronz de Brancuși, cu ochii pe toată fața… – Bravo! Eu mă schimb mereu, după sezon, ca să nu te plictisesc, iar tu mă ții minte doar ca pe Pogany. Ce înseamnă imaginea inculcată! – Nu te schimbi: ești aceeași, indiferent de toaleta de sezon, te rafinezi doar. [pauză] Numai gândurile tale sunt libere și iau forme neprevăzute… – Tu vorbești? Tu, misteriosul scump la vorbă, care dispari cu lunile… – Revin, iubita, eu revin invariabil, mai ales iarna, în locurile noastre calde și confortabile. – E acesta un fenomen hibernal la tine? [pauză] Cum faci tu că îmi imaginez totul în roz despre tine după atâția ani? – Nu o fac des, recunosc, dar cât pot de des. Și intens, cu toată ființa mea!

– Bonn was NO bonbon: Darling, nu te-am simțit în apele tale la Bonn. M-ai lăsat cu senzația că efortul să vii peste mări și țări la întâlnirile noastre te uzează, te obosește, te îndepărtează de viața noastră, și-așa fragmentată și nomadă. Poate ești în elementul tău doar la business-ul nebulos de la Kaliningrad și Helsinki, care nu-ți mai lasă loc pentru noi. Nici eu n-am fost în forma mea extatică, neputând pricepe cum de nu reușești să îți rezervi câteva zile pentru noi, acum când tu conduci afacerea. Cum poți suporta dorul și despărțirea de patru luni? Eu în timpul ăsta trec de trei ori prin fazele furiei și frustrării… și te urăsc pentru nesfârșitele luni goale pe care ni le-ai impus, lipsite de sens și sentiment. Propun să luăm un time-out pentru câteva luni, poate un an, ca să ne lămurim, fiecare în singurătatea lui, ce însemnăm unul pentru altul și ca să nu dereglăm visul pe care îl trăim. Mi-e greu să trec peste mine ca să îți scriu NO. Nu ne putem întâlni la Viena luna viitoare.

– Iubita, icebergul nostru, depozitul nostru de bucurie și plăcere, e pus deoparte! La noi nu s-a instalat rutina grație întâlnirilor care ne regenerează și sunt culmea icebergului, susținut din adâncuri de greutatea sentimentelor noastre. Mă urăști din cauza lunilor goale. Eu te iubesc, să nu te îndoiești, căci asta nu se schimbă, cu time-out sau fără. Eu sufăr de dor de tine!

– Nu-ți poți imagina, DiDi, ce exibiții pun la cale ca să aranjez „bucătăria” întâlnirilor noastre! – Iubita, nu-mi imaginez în detaliu, dar știu. Știu! Un weekend cu tine e și pentru mine o extravaganță, care nu intră în schema cursei mele de performanță. [pauză] Dar nu bucătăria e importantă, trebuie să facem abstracție de ea. Vital pentru noi este să luăm putere unul prin celălalt. Eu iau putere până data viitoare, de-asta vin mereu spre tine… – Știu, DiDi: „Ca un băiat la primul picnic cu iubita lui…” – Deci știi asta! Ești spuma înmiresmată a vieții mele… de trudă și tribulații. – Ah, DiDi, dramatizezi! [pauză] Sorry, darling, că am reluat lamentoul meu. Dar în lungile absențe mi se subțiază memoria simțurilor. Mirosul tău, gustul, ochii, pielea și vocea ta se estompează. Parcă și cuvintele se răresc. Trebuie să te reîmprospătez, altfel te pierd lent… Poți să vii oricând scurt, dacă te aranjează să asculți același lucru la o cafea amară… dar nu cred că ne e de folos.

– Încă mă străduiesc din răsputeri să mă refac din cea mai proastă situație financiară, care riscă să mă arunce în proletariat. Iubita, ai te rog un picuț de răbdare. Nu va mai trece mult și voi ieși din împrejurările astea dure și rușinoase pentru mine. – Sunt happy, DiDi, să aud vești de la tine și sunt unhappy să aud că te lupți. Oricum, iese soarele în curând și pe strada noastră… – Iubita, cuvintele tale mă ung ca mierea în ceaiul de iasomie. Mă revigorează gândul la întâlnirea ce-mi propui. Da, iubita mea, eu vin în curând la tine și te strâng în brațe mult. Îmi trebuie o uzină cu putere de la tine, pe sub piele și în piept, ca să încarc energie pentru antrepriza mea nouă. Fără putere îmi pierd curajul și mă simt umilit ca un paria proletar deposedat. – DiDi, și eu trag puteri de la tine: port brățara-mărțișor pe care mi-ai dăruit-o anul trecut în martie.

– Zilele noastre împreună au fost pline de soare, iubita! Chiar și ultima noapte a fost plină de vitalitate, cu ploaia caraibeană care ne-a udat până la piele. Pantofilor mei de concert le-au trebuit câteva zile ca să se usuce… În China vara s-a terminat brusc, cu vânturi și ploi reci care mi-au readus în memorie gustul mierii din România.

– Iubita, sub nicio formă nu reușesc să ies din țară în situația epidemică acută MERS, de care voi nu știți în Europa. Te rog să înțelegi imposibilitatea mea de a veni la Milano ca pe un act fortuit de forță majoră. Piața stagnează, businessul merge greu. Toți poartă măști dizgrațioase. Respect și eu toate restricțiile… Te înțeleg că ești supărată din cauza mea și asta mă torturează și mai mult… E o pedeapsă nemeritată pentru mine să nu te pot vedea la un long hot chocolate, dulce de sărutări. E iarnă grea afară, totul pare înghețat fără tine. Mă încălzește doar gândul că vine vara, și cu ea rendez-vous-ul nostru aniversar din Paris. Voi urma planul tău, căci tu ai intuiția a ceea ce e bun pentru noi. Anii noștri mulți ne-au adus mult sens în viață. Amintirile noastre mă fac să mă simt într-un basm al florilor, pe care îl vom continua într-o Utopie, numai a noastră. Ne vom sărbători la fiecare întâlnire. Am început numărătoarea inversă pentru Paris.

– Ai slăbit, DiDi. De ce? – Se vede? – Eu văd. Erai tu suplu, dar acum se vede de departe. – N-am mai ieșit seara la masă cu clienții. Iar peste zi nu am timp. – Poate din cauza blugilor, că ei accentuează. – Nu-ți plac, iubita? Pot să-mi pun „pantalonii de om”, cum le zici tu. – M-ai văzut tu pe mine vreodată îmbrăcată unisex în blugi? – Nu! Și apreciez mult. Mi-i schimb acuma. Păstrăm stilul, iubita, după instinctul tău. [pauză] Vezi tu? Cu contactele doar pe ecran, ne schimbăm stilul. Eu simt cum mă proletarizez… – Ah, DiDi, tu cu spectrul tău proletaro-maoist! E o spaimă pasageră, trece! Noi doi ne revenim, din nou și din nou.

– Darling, aniversarea noastră rotundă m-a umplut de bucurie, oriunde privesc: înapoi, înainte, mai ales înăuntru. E un sentiment de profundă împlinire… Voi păstra pentru alte aniversări ale noastre rochia pe care am purtat-o duminică în Boulogne și la Brocante [antichități] și ți-a plăcut ție mult. Mă bucur de toamna însorită de parcă ai fi cu mine. Mă fericesc de șansele noastre sub soare.

– Iubita, pandemia Corona ne împinge pe toți în colțul camerei. Viața, ritmul ei, s-a schimbat radical, presărată cu dezastrele naturale de pe glob. Se impune peste tot carantină de 14 zile, așa că trebuie să stau pe loc, la colț. Cercetez un concept AI [artificial intelligence] pentru diverse aplicații medicale din viitorul apropiat. Iubita, thanks for mail and news. Sunt oricum liniștit că tu ești bine și în siguranță. Situația se va remedia, mai devreme sau mai târziu. Trebuie să ne exersăm în răbdare până ne vom sui din nou pe culmile munților noștri. Îmi amintesc de zilele noastre și mi-e dor de tine în toate felurile (in)imaginabile.

– Veștile de la tine, DiDi, licăresc la capătul tunelului ca luminița speranței. Îmi umplu pieptul ca aerul curat… Cuvintele tale se cern peste mine ca ninsoarea de petale roz din cireșul de la geam… Nu te frământa în nebunia actuală, nu ești tu vinovat: cel mai bun lucru pe care-l poți face acum e să nu faci nimic. Încearcă să te menajezi și să strângi forțe lăuntrice. Nici eu nu fac nimic special. Nu ies din casă cu săptămânile. Noi suntem cei norocoși, darling, avem amintiri încântătoare, pe care le vom spori cu fapte noi… Îți aduci aminte de tandafirii imenși roșii pe care mi i-ai dat la întâlnirea noastră de Paști… de mai alaltăieri? Te am mereu lângă mine, vorbesc cu tine, citesc cu tine, privesc cu tine cum își schimbă pomii veșmântul, ascult muzica de la tine și mi-e dort de tine. Unde ești?

– Noi, iubita, noi dăm sens din nonsens, noi alegem sensul din viața amorfă… Iubirea e alcătuită din toate gândurile noastre, un ocean de gânduri care flutură luminoase. E fântâna din care bei când ești trist. E cireșul cu ninsoarea de petale când ești fericit. Îți umple sufletul când ești golit… Molima va trece cândva, dar recesiunea va dura și va schimba drastic modul de viață prosperă cu care ne-am obișnuit. Acum, mai mult ca oricând, în vremurile astea năucitoare și însingurate, eu stau la fereastra cerului și aștept să apară o stea, un semn de la tine, care să mă lumineze.

– Darling, dear, cum o mai duci? Mă uit pe fereastră printre ulmii aurii și-ți zăresc zâmbetul de Budda topindu-se în asfințit. Îți scriu sub imperiul visului de azi-noapte. Erai cu mine, dar nu eram în armonie, de-asta m-am trezit alarmată. Suntem la București, deși cârciuma rustică aglomerată este de tip german. Suntem într-un grup, la un soi de petrecere a prietenei mele, aceea înaltă și blondă pe care am întâlnit-o la primul concert de la Ateneu. Doar pe ea o cunoaștem. Nu avem timp pentru noi sau pentru muzee și concerte, căci ne acaparează gașca gălăgioasă. Te închizi în tine morocănos. Când îmi dau seama și încerc să te binedispun, e prea târziu, căci, vai, trebuie să pleci la aeroport. Nu poți să-ți găsești pardesiul la garderobă. Te neliniștești deoarece ai telefonul și actele în buzunarul lui. Timpul te presează, iar noi căutăm disperați. Mă trezesc cu sentimentul din vis, că nu ne mai revedem. Și cu un sentiment de vinovăție că te-am pus sub presiune, că te-am agresat de o manieră ireparabilă. Mă gândesc probabil prea mult la tine, te port în minte pretutindeni. Spune-mi că ești teafăr și nevătămat și că nu ți-ai pierdut identitatea, asigurările și creditul.

– Your dream is a love story, iubita. [e un vis de dragoste] E iubirea noastră, într-un echilibru fragil de precauții față de restul lumii. Ea e catalizatorul ce ne dă elanul să ne bucurăm de viața noastră, prea răsfirată. Ai încredere, noi doi nu ne pierdem! Totul trece, noi rămânem. Don’t worry, iubita, gândurile mele sunt la tine, forever. Vin cât de curând, cu mult dor!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.