Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Hai să ne mutăm la Brăila” de Florika Waltère

34
florika waltere jocuri copii

logo rubrica stress & the citiesAnii 2000

– Pisoiaș, nu plânge, mami, poimâine vin prietenii tăi. – De ce m-ai luat de la Brăila? – Pisu, dar așa am vorbit, așa mi-am luat concediu: te-ai dus tu mai întâi la tanti, la Brăila, ca să ne întâlnim apoi noi doi aici, la Mamaia. Vin și prietenii noștri din Germania, cu Lili și Luchi. – Mami, trebuia să vii și tu la Brăila, la tanti, și să rămânem la ea tot timpul. – Scumpul meu, dar ai stat acolo două săptămâni, îi ajunge și ei să alerge după tine, că doar are o vârstă. – Nu a alergat, ea a stat acasă și eu m-am jucat pe-afară. Mă chema la masă de pe fereastră. – Și ce-ai făcut tu tot timpul pe-afară? – M-am jucat, m-am jucat, ce frumos a fost! [plânge] – Dragule, dar te joci și aici. Uită-te pe fereastră, ce frumos e lacul. Mergem cu vaporașul pe insulă. Știi cum se cheamă insula? Ovidiu… Era un mare poet roman, care… [plânge cu sughițuri] Hai să mergem, să te dai cu schiurile pe apă, că nu e greu, trebuie să îți ții puțin echilibrul, ca pe zăpadă. E chiar mai frumos, că nu te lovești când cazi. – Nuuu, nu e frumos, nu sunt copii… – Cu ce copii te-ai jucat tu la Brăila? – Cu copiii de pe stradă, din fața blocului. Știau toți fotbal și mergeam cu ei în curtea școlii. – Cum, jucați fotbal la nesfârșit? – Daaa… [sughiț, sughiț] – Cum, toată ziua? Jucați și seara? – Nuuu… seara jucam hoții, că ne piteam bine pe întuneric… – Dar acasă nu vă mai duceați? – Nuuuu, [sughiț, sughiț]… când nu mai era lumină decât în părculețul din fața blocului, jucam acolo table și șah cu bunicii… – Și tanti când te mai vedea pe acasă? – Veneam la culcare… [pauză] De ce nu ne mutăm la Brăila? Tu poți să te duci să lucrezi la București, la bancă, și papi la fel… [pauză]  – Pisoiaș, scumpul mamii, Brăila e un oraș foarte frumos, dispus în raze în jurul portului, [pauză] dar nu e așa de ușor să schimbi țara și serviciul. Cu școala e mai ușor, e adevărat, dacă știi româna… Dar cum să te desparți tu de școala și de prietenii tăi din Germania? – Ies așa de greu la joacă, trebuie să îi sun mai întâi… sau nu vor să iasă. La Brăila se joacă mereu pe stradă… [pauză] Hai, mami, să ne mutăm la Brăila, te rooog… – Pisoiaș, uite, am să mă gândesc. – De ce să te gândești? Știu eu ce-nseamnă asta, zici că vorbești cu papi și pe urmă e „nu”. – Mami, te-nțeleg, și eu m-am jucat toată ziua pe stradă când eram ca tine, că n-aveam atunci computer ca să-mi pierd tot timpul cu jocurile online.

– Unde te jucai? La București? [pauză] Se juca și fratele tău? – Aaa, el era tatăl hoților. – Cum, jucați și voi hoții? – Claro, întruna. – Nu te creeed. Aveați voi atâta timp? – Nici nu ne ajungea ziua și noaptea să ne jucăm cât am fi vrut. Hai să-ți spun ce mai jucam: șotron, săream coarda, volleyball, basketball… – Asta facem și noi la școală… – Mai jucam „Țară, țară, vrem ostași” sau „Lapte gros”. Le-ați jucat și voi la Brăila? – Daaa [sughiț] și am mers la scăldat și la pescuit pe Dunăre… – Și ce-ați mai jucat? – Ne-am jucat baba-oarba… leapșa pe ouate… capra… omul negru… – Oh, ce frumos! Așa ne jucam și noi. [pauză] Dar hai acum să facem și noi ceva, să ne distrăm, n-o să stăm toată ziua în hotel. – Mami, dar nu sunt copiiiii, nu sunt copiiiii. – Ei, pisoi, cum nu sunt? E plină Mamaia de copii. – Sunt cu părinții looor… nu se joaaacă. [pauză] – Știi ce, e un pui de leu mititel al hotelului, într-o cușcă, hai să-l vezi și tu. [pauză] De fapt nu e mititel, e cât tine de mare, adică măricel. E și el singur, săracuțul, fără prieteni. – Și unde e? Stă în cușcă leuțul? Săăă-răăă-cuuțul… E ca Dumbo, elefănțelul… – Și mai rău, pisoiaș, pentru că Dumbo era la circ cu mama lui, iar când l-au despărțit de mamă, l-a găsit pe șoricel ca prieten… Ei, gata acum cu plânsul, hai să vedem leuțul. Câteodată îi dau drumul pe terenul de tenis. – Să-mi iau mingea, poate știe și el să dribleze ca Trixi. – Pisu, ăsta nu e pisicuță. Poate te ia de gazelă și-ți înșfacă un picior… Trebuie să-l respectăm de la distanță.

Peste trei zile

– Amice, unde sunt copiii? – Nu știu, s-au dus ei undeva. – Cum nu știi, n-a fost vorba că te duci tu cu ei? – A fost vorba noastră, dar ei au vrut să plece singuri. – Cum singuri, așa noaptea, prin Mamaia? – Stai, dragă, nu te alarma, că e fiică-mea cu ei. – Cum e fiica ta cu ei? Au luat-o pe ea de șefă, la 13 ani câți are? – Vezi că ai ghicit: au zis că ea e cea mai mare și că ascultă de ea. – Și tu ai fost de acord cu ce au decretat ei? – Stai, dragă, liniștită, să aibă și ei puțină răspundere. [pauză] Iar aici nu sunt în pericol… – De ce să nu fie și aici pericole pentru ei, când sunt în toată lumea? E poliția aici mai deșteaptă? – Să știi că e. Și au rămas oamenii cu frică dinainte. [pauză] – Le-ai dat cel puțini bani ca să se întoarcă la hotel cu maxi taxi? – Nu, n-au vrut. Au zis că au bani și și-au luat un taxi până la AQUA. – Și acum ce facem? – Stăm aici liniștiți și bem ceva până vin ei, ca să mergem la masă. – Tu crezi că li se mai face foame? Sau că nu-și iau ei niște gogoși de la chioșc? Are măcar fiica ta telefon portabil, cum văd că e moda acum pe plajă? – Nu, dar stai liniștită, cum au plecat, așa or să vină…

Cu 40 de ani înainte

– Ce plictiseală. Ce fac azi? Soarele e sus pe cer și pe stradă nu se întâmplă nimic, nu se joacă nimeni. [pauză] Nu-i nimic, îi scot eu. Hai să-i strig: „Geta… Gigi… Mișa… Miță… Puia!” [pauză] – Ham, ham, ham! [pauză] – Sssât, doarme încă, e de-abia ora 9! – Șase! Vă caută tatăl vostru! A dat colțul și vine spre noi. – Doar nu vrea să ne ia în casă la ora asta, e de-abia 10 seara, e încă lumină… Spuneți-i că am plecat pe Temișana și că ne trimiteți voi acasă. Hai să mai facem un hoții pe Popa Tatu și pe Crișana, până nu iese tata din nou să ne-adune. [pauză] – Mișa, îmi dai și mie o gură din felia ta de pâine neagră cu magiun, tare frumos miroase, te rooog. – Uite, partea asta. – Mi-o dai pe-aia cu mai puțin magiun. Ce bun îl face mama ta! – Pune prunele din curte… – Din prunul ăla din care am căzut rău și m-am umplut de sânge? – Păi, dacă te cațeri prea sus la hoții, nu te prinde nimeni, dar nici nu te mai dai jos… – Mișa, hai să ne ascundem aici în gang, să nu ne împuște Miță. – Sssât, l-am văzut și pe Gigi! – Fii atentă, tu-l împuști pe Gigi și eu pe Miță. [pauză] ACUM! – Pac, pac, pac! Miță, ești mort! Ieși din joc! – Gigi, ești mort! – Pac, pac, pac, ba tu ești moartă! – Și tu, Mișa! – Ba tu! – Ba tu!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.