Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Invitație la weekend” de Florika Waltère

48
dialog florika waltere

logo rubrica stress & the cities– Îți aduci aminte de excursia noastră romantică prin Bavaria cu caravana pe roate? – Da, am rămas în Germania, că nu primeam eu vizele pe pașaportul meu provizoriu… – Și cum ne-am întâlnit cu prietena ta din București și copilul ei la conacul de vară a lui Baronu’, unde îi parcase conu’, că n-aveau unde să stea… – Da, și când ne-am ales cu păduchi din alcovurile baronului bavarez, pe care i-am descoperit în zonele intime chiar în dimineața nunții, înainte de cununia civilă din palatul local… – Mein Gott, ce ții tu minte! Eu am doar amintiri frumoase cu noi. Mă uit câteodată la pozele noastre de la nuntă. Tu erai în rochia de mătase și broderie, ca untul, pe care ți-o comandaseși prin telefon la croitoreasa ta din București care-ți știa măsurile. În părul tău ca pana corbului nu se vedeau… păduchii. – Păi, n-ajunseseră așa de… sus. Nu ne-am sprayat amândoi cu ce-ai adus mintenaș de la farmacie în chip de parfum nupțial? [pauză] – Mai știi cum ți-am adus de la München, când terminasem cardiologia, revistele alea de literatură, pe care nu le găseai la noi în Vest? – Da, m-am bucurat, însă tu nu mi-ai mai spus ca de obicei „Lern Deutsch”, ci că mă înflăcărez din orice prostie artistică… în loc să mă ocup de chestii pragmatice… – Am fost mârșav, dar eram amândoi sub presiune, eu cu cabinetul și tu cu informatica. [pauză] – Am rămas cu sentimentul, Pingu, că ți-am satisfăcut inițial un gust exotic, ca apoi să constați că eu am niște dorințe prea emancipate pentru tine… – Ce frumos mi-ai spus „Pingu”! [pauză] M-am tot gândit, nu erau emancipate, cum credeam atunci, erau niște dorințe nevinovate, erau… plăcerile sau drepturile tale… [pauză] Dar de unde ai scos gustul meu exotic? – Nu spuneai tu când ne-am cunoscut că eu aș fi fost coperta ideală la discul pe care l-ai produs cu band-ul de jazz al țiganilor sinti, cu care cântai la club? [pauză] – Mi-am întins singur plasa: te-am luat de muză amuzantă și nu te-am mai văzut limpede prin ceața în care mă înfășurasem singur… a curs totul prea repede… [pauză] Acum am timp. [pauză] – Acum nu mai am eu timp, nici să respir… – Cine te-a sunat? Ți-e bine? Pari foarte tulburată, draga mamii. – Ghici? Asta-mi trebuia acum, duminică de dimineață. – ??? – Ex-soțul… Nu mai știam absolut nimic de el, slavă Domnului, de doi ani, de când s-a încheiat divorțul… – Voia ceva anume? – De-asta m-am temut și eu tot timpul. Cât am vorbit? – Vreo 15 minute. – Dumnezeule, ce spaimă m-a trecut tot timpul. Am crezut că a rămas ceva nerezolvat de la divorț și că urmărește ceva de la mine. – Și ce-a vrut? – Să ne vedem, zicea el, să mă duc într-o duminică cu copilul pe la el. Știa de copil de la amicii români de acolo. Că el și-a dorit copii… – De ce nu? Eu nu am înțeles până la urmă de ce v-ați războit atâta… – Termină, mamă! M-a ferit Dumnezeu de soacră, dar te am pe tine! [pauză] Tu nu știi ce egoist, ce grandoman este, că e el doctor și știe limbi străine și nu știu ce instrumente… Un oportunist: era mare socialist, dar cum s-a instalat comod în cabinetul lui particular a trecut la liberali. [pauză] Nu a băgat el divorț, rănit în amorul propriu? Și a asmuțit hoarda de avocați pe mine? Și voia să mă căptușească pe viață cu datoria lui de un sfert de milion? [pauză] Ce vină îmi găsea? Că am luat primul job calificat, pur și simplu ca să mă eliberez din lesa lui? Parcă și-a pierdut pământul de sub picioare că m-am emancipat și nu mai depindeam de el cu ultimul bănuț. [pauză] Nu m-ai educat tu să stau pe picioarele mele și să fiu stăpână pe viața mea? – Stai, mamă, liniștită, ai dreptate, eu nu știu cum sunt oamenii ăștia de-aici: cu cât au mai mulți bani, cu atât nu se satură și vor mai mult. [pauză] Tatăl tău era un altruist, dădea totul celorlalți, lui nu-i trebuia nimic pentru el… – Sechelele caznelor, mamă, i-au frânt dârzenia la Aiud, cum spune fratele lui. – Era el om de omenie de la natura lui, era fericit dacă ne putea face pe noi fericiți… [pauză] – Ah, ce spaimă am tras cu telefonul ăsta, sper să nu mai revină.[pauză] – Ești destul de liniștită ca să-ți aduc copilul să sugă? S-a trezit și ne dă de știre cu ochișorii lui de viezure că i-ar prii un lăptic de dimineață, e cumințel deocamdată. – Da, mamă, adu-l… Puișor, bea, pui! Să crești om întreg la trup și la suflet, să fii om de omenie…

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.