Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Moși voioși” de Florika Waltère

44
mosi voiosi florika waltere

logo rubrica stress & the cities– Mănâncă liniștit și pe urmă pleci, zece minute nu contează, doar nu ai oră fixă de ședință. Nu știu de ce intri în panică de câte ori mergi în orașul natal, la familia ta. – Am un plan pe minute și cine știe ce se întâmplă pe drum. – Ca de obicei ai luat în calcul și toleranța. – De data asta chiar nu am luat în calcul cele 10 minute de toleranță. – Eu nu le iau niciodată în calcul și nu ratez nimic. – Ție îți place stressul. – Iar tu ești un ceas ambulant, de fapt îmi convine, tot nu port eu ceas. – Bine că mă duc acum la frate și nu la tata. Tata își face griji și pentru 10 minute. – Ce teroare a fost de ziua tatălui tău cu ani în urmă, ții minte? – Când se tăvălea fiul pe jos urlând că nu-i plac bascheții și că nu poate să meargă la ziua lui opa că n-are adidași? – Erai absolut fiert atunci. Ai luat și amendă pentru depășire de viteză… – Nu-mi aduce aminte! A fost pură teroare pentru mine. – Ei, și ce catastrofă s-a întâmplat? Am plătit 30€ amendă și am ajuns cu 30 de minute mai târziu, pe care nu le-a observat nimeni. – Doar tata. – Ești obsedat cu punctualitatea. Vezi? Ai și terminat de mâncat, ciao.

– Sunt superbe ouăle, le-ai vopsit clasic. – Cum le făceați la voi acasă la București, în culorile primare, de fapt tricolorul vostru. – Apreciez sincer, sunt perfecte. – Dar și tu le-ai aranjat numai bune de pozat pentru fiu de Paști, cu pat de verdeață și cu ouăle încondeiate printre ele. – Nu observi ceva la ele? – ??? – Lipsesc două încondeiate, cele mai frumoase. – Le-ai spart? Nu-i nimic, sunt mai fragile cu anii. – Nici vorbă, mi-au fost furate. – Iar fabulezi? – Nu, serios, când am aranjat târgul etnic la festivalul GoEast din Wiesbaden, o nemțoaică s-a arătat foarte interesată de ele și le-a întors pe toate părțile. Când a plecat ea, nu mai erau ele, așa, discret, două, câte putea să apuce cu o mână. – Foarte bine, i-a plăcut un produs românesc, s-a bucurat și ea. – Așa am zis și noi. – Și chiar îți plac culorile? – Dar ți-am spus: sunt perfecte! Însă dacă tot insiști să caut neajunsuri: nu înțeleg de ce ai vopsit trei roșii, trei albastre și patru galbene. Adică de ce nu ai vopsit patru roșii, pentru că cele roșii sunt simbolice de Paște, sângele Domnului. – Pentru că nu mi-ai dat instrucțiuni în sensul ăsta. – De ce nu le-ai cerut când te-ai aflat în fața dilemei: 10 ouă și 3 culori? Atunci trebuia să mă întrebi. Chiar mă interesează, care a fost raționamentul? – A fost de fapt mai complicat: am fiert șase din ele, câte încap în fierbătorul de ouă, apoi le-am pus pe celelalte patru la fiert și în timp ce fierbeau cele patru, le-am vopsit pe primele șase trei și trei cu roșu și albastru. – Vezi, în momentul acela trebuia să alegi galben și albastru sau să ceri instrucțiuni. – Exact așa facem la anu’. – Ne dorim să avem și oaspeți la anu’, nu? Cu mai multe ouă se schimbă ecuația…

– Iar ai fost la cumpărături! Ai venit măcar victorios? – Da, erau de toate, doar hârtie igienică nu. Însă era multă lume la coadă, nici măcar distanțată, și mulți moși, moși și iar moși. – Ca noi; moși erau și ieri când am făcut tura de bicicletă pe malul apei. Stăteau la taclale în grupuri de 3-4. – Și la drogherie stăteau vreo zece la coadă, cei mai mulți fără măști, că nici n-au de unde să le cumpere la repezeală. – Îmi spunea și prietena că alaltăieri s-au întâlnit moșii ei, șase la număr, în piața primăriei și au stat de vorbă pe bănci. Poliția a trecut agale pe lângă ei și nu le-a zis nimic, pentru că păstrau oarecare distanță. – Ce poate să le zică? – Să stea în casă, dacă nu sunt în stare să iasă doar doi și cu măști pe față! Pentru că o țară întreagă stă de pierde-vară și pierde 6 miliarde pe zi ca să ne păzească pe noi, moșii, să nu intrăm în spitale la terapie intensivă. Că, doamne ferește, dacă se ajunge la suprasaturarea spitalelor ne TRIAZĂ pe cei cu șanse mai bune de supraviețuire, iar pe ceilalți ne lasă să dăm ortul popii și stricăm statisticile germane, spre spaima politrucilor. – Pot să dea consecvent amenzi. – Păi, s-o facă! Altfel nu stăm acasă. Discutau și la TV în ”Hart aber fair” [Dur dar adevărat] că este opțiunea noastră, a moșilor, cum decidem asupra vieții noastre; concret, că nu suntem efectiv dispuși să renunțăm la tabieturile comerciale și conviviale și să ne ferim singuri. – Politica trebuie să ia măsurile. – Politica germană este corectă peste poate și face din asta o temă etică, pe care o ia la pritocit în discuții locale, comunale și federale. – Ce vrei să facă? Trebuie să lămurească cumva populația când ei înșiși nu sunt lămuriți și când trebuie să preîntâmpine situații ca în Italia sau în America. – Bine, până se hotărăște politica, hai să profităm mai departe de viață bună și distracție, ca niște moși norocoși ce suntem. Iar pe copiii noștri îi facem sclavii noștri, în spitale, în supermarketuri, în transporturi sau sechestrați la domiciliu, cu sau fără plată. Și ei, copiii noștri, o să ne ducă o sută de ani în spinare pe noi, așa năuci și șubreziți cum suntem, din vina noastră… – Stai liniștită, că nu e singura anomalie pe care-o trăim zilele astea și le vom mai trăi: în Spiegel-Info am citit că românii trimit cu chartere speciale în diverse landuri muncitori agricoli sezonieri netestați ca să culeagă recolta. Pe de altă parte, milioanele de concediați de aici din gastronomie, hoteluri, etc. plus milioanele care stau pe social și studenții se plictisesc acasă și nu le ajung banii de la stat aruncați din elicopter.

– M-a ținut mult de vorbă vecinul. Ghici ce voia de data asta? – Se plictisește și voia să ieșiți împreună la o bere? – Altceva îl preocupă acum. – ??? – A mai luat o amendă. – Păi, nu e aia că a condus pe autostradă prea aproape de cel din fața lui? – Nu, pe aia zice că a dat-o avocatului. – Și de ce nu o dă și pe asta? – Asta e a treia în două săptămâni și zice că se jenează. – Pentru ce a primit-o? Nu vrea să o plătească? – E pentru neplata parcării la supermarket. Zice că nu erau afișate condițiile de parcare. A făcut și patru poze. – Și cum poți să îl ajuți tu? Ești de la serviciul de sfaturi utile? – M-a rugat să îi corectez contestația. – Amenda cât l-ar costa? Trebuie să îți dea ție de lucru când poate achita 20€ și gata?

– E o adevărată gourmet pisica voastră, dacă nu vrea să mănânce decât trei din cele șase pliculețe și numai pe-alea. – E înnebunită și după puiul la rotisor de la Praktiker. Numai pe ăla îl vrea. – De la grec nu îi place? – Nuuu. Nu îi place nici găina noastră de Crăciun, pe care o coacem la cuptor în vasul de teracotă. – Adică ce face? Miroase și pleacă? – Exact. Are gusturi speciale și la cum îi e servită mâncarea: dorește să i-o servim personal. – Și ce face când sunteți plecați în concediu și îi dă de mâncare vecinul? – Slăbește cam jumătate de kilogram, din patru câte are. E trasă la față când venim. – Adică nu se servește singură dacă îi lasă mâncare în castronel? – Nu prea. Mănâncă de acolo cât să nu flămânzească. – Măi, măi, ce răsfățată e! – Pe bună dreptate, are multe atribuții și răspundere: stă de pază la ușa de la intrare, ne scoală dimineața la 8 cu diverse metode, soft sau hard, cu ghearele adică, mă susține pe mine intelectual când lucrez la calculator și pe soț la munca de jos din grădină… – E ca un copil. – Da, suntem trei, nu ne plictisim.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.