Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Năbădăi” de Florika Waltère

45
vals florika waltere cuplu

logo rubrica stress & the cities– Nu vă place dezmățul, domnișoară? – E amuzant, dar nu cunosc pe… dezmățați. – Inadmisibil! Cine v-a adus și v-a lăsat de izbeliște în lumea dezlănțuită? – E domnul care stă pe trepte cu… tiroleza. – Ah, e cercetătorul nostru în ale celor lumești. Mă surprinde că v-a găsit și pe dvs. [pauză] Dar să nu vă lăsați prea… cercetată! – Pot să știu și eu cine-mi dă sfaturi utile? – Șușu mă numesc, stimată domnișoară, și sunt pașnicul acestei adunături.– Puteți să fiți paznicul adunării, după cum aveți perspectiva… vârstei. – O iau de compliment, mult stimabilă. Pot să vă invit la dans? – Cu plăcere, se nimerește chiar un vals. – Cum de dansați așa de bine un dans retro? – Numai vals știu. M-a învățat unchiul. – Așa-l cheamă acum? – Da. Și a fost ofițer în cavaleria regală. – Respect! [muzică] Îmi permiteți să vă învăț următorul tango sau poate un rock? – Rock mi-ar place, dar nu-i pentru oricine… Dacă nu revine partenerul meu. – Nu vă bazați. El se lasă prea ușor prins în plasa excentricităților. – Așa se pare. Dar nu-i nostim cum face dans de caracter cu tiroleza? – Destul cu introducerea, acum îți spun pe nume. Nu-i deloc nostim cum își bate joc de tine împingându-se în curva aia. Habar n-au tango. Își bat joc și de dans. – Respect! Ce atitudine… moral-artistică! – E doar puțin bun-simț, stimabilo. – Ce-ți pasă de ei, Șușu, când șoptești și dansezi așa de minunat? Grație ție, seara asta-i câștigată pentru mine. [muzică] – Înceacă să nu fii rigidă pe pași. Lasă-te pe ritmul meu, că eu îl păstrez strict. – Great God! Te calc constant. – Ești ca un fulg… de oțel. Lasă-te mai flexibilă pe picioare. Mă mai calci de câteva ori, dar prinzi pașii, că se repetă. [muzică] – Șușu, compliment: mă porți pe valurile muzicii cu nerv și grație: mă simt eroina din Ghepardul lui Visconti. – Ești! Ești steaua acestei seri. Pentru mine, cel puțin. [pauză] – Olala, Șușu, ia uite ce antren nebun à côté (alături)! – Ce să-ți spun! După ce au stat fund în fund pe scară acum au încins un dans drăcesc. Ce profund cercetează cercetătorul tău în decolteul până la buric al tirolezei…  – Te deranjează cumva, Șușu, că reușește să fie sufletul petrecerii? –  Mă deranjează că face bâlciul ăsta de prost gust, doar-doar te-oi uita la el. – Să mă uit, Șușu? –  Ar fi total lipsit de tact, mai ales că se-nfierbântă și le ia pe rând la dans pe tipele de pe partea noastră. – Va ajunge și la noi cu „schimbați partenerul”. – Hai mai bine să schimbăm noi locul din câmpul lui vizual, că tot s-a deteriorat atmosfera cu mugetele lui alcoolizate. – Anglizate, vrei să spui. Șușu, recunoaște că vorbește ca la BBC. – Să te servesc cu o șampanie? Din Crimeea prietenă? – Merci, mai bine iau o pară. – Să știi că-mi fac griji că iei o papară! – Ha-ha-ha, glumești! Face show aici și poate o scenă de gelozie pe drum. – Nu vrei să te duc eu acasă, cred că eu sunt mai sigur.

– Dragilor, trebuie să vă curm flirt-ul pentru că ne așteaptă taxiul jos. [În taxi] –  Nu s-a supărat tiroleza că ai părăsit-o brusc? E doar ziua ei, puteam să mai stăm. – Tot timpul te-am urmărit cum îți făceai ochi dulci cu Șușu ăla mieros și scârbos. Așa nu mai pot, mărșăluiești cu bocancii prin sufletul meu. [Acasă] –  Lasă-mă să descui eu ușa… Iar ai băut prea mult … Ce-i cu biletul ăsta de troleibuz în ușa ta? –  Dă-l încoace! – Oricum nu poți să-l citești în halul în care ești. Scrie: „Te sun, Nuți”. Atât. E cu dermatograf. – Deschide-odată! Auzi că sună… Alo! Da, da, Nuți, sigur, poți să vii, te aștept, te sărut. – Cine-i Nuți? – O prietenă care m-a ajutat mult în situații grave. – Și pentru asta îi spui drăgăstos „te sărut”? – Îi sunt recunoscător pe viață și mereu am să-i spun așa, ea mi-a aranjat apartamentul. – E tipa aia mai trecută, lată și cu fundul jos? – Ești geloasă? E doar puțintel planturoasă… – E Nuți alpinista? Cea cu fața buboasă și cu pudră din gros? – Nu fi meschină. Are un suflet generos. – Știi ce? Eu te las acum în brațele generoase ale lui Nuți, Puți sau ale tirolezei și mă duc la mine-acasă.   – Ai înnebunit? E două noaptea. – Sunt taxiuri jos. Dacă Nuți poate să vină la ora asta, de ce nu pot eu să plec? Vrei cumva o partidă de sex în trei? [pauză] – Why not? [pauză] – Nu mai ești în deplinătatea minților. [pauză] Uite îți las aici cheile și adio! – Draga mea, nu te ambala din vorbe, nu se întâmplă nimic cu Nuți. Bem un pahar împreună și ea pleacă. Crede-mă. Îmi pare rău și pentru scena pe care ți-am făcut-o în taxi. Ai încredere! Am împlinit atâtea lucruri minunate cu tine: lucrarea mea premiată, serile ca DJ pe care le țin la Bușteni… Tu mă ajuți să mă regăsesc, pe mine, cel pe care mă pierdusem, tu mă faci mai bun… – Îmi servești din nou tacâmul tău inepuizabil! Ai ochii aburiți și zâmbetul tipic adâncit spre propria ta enigmă… alcoolică. C’est fini la comédie! [Comédia s-a sfârșit!] –  Draga mea, iubita mea, nici răbdare nu-ți mai cer. Crede-mă, din momentul ăsta, cu tine, sunt alt om. Sunt omul pe care m-ai ajutat tu să fiu. – Parole, parole, știu placa asta. Destul ne-am jucat de-a baba oarba. De toți iubiții din viața mea luați la un loc nu m-am despărțit de atâtea ori de câte ori m-am despărțit de tine. Acum e definitiv și irevocabil, ciao!

Peste trei săptămâni
– Vecinica, iartă-mă că-ți sun așa la ușă, dar n-ai mai dat niciun semn de viață, nici la telefon… – Am fost destul de prinsă, dar intră! – Ție cât ți-a venit întreținerea? Că la noi e exorbitantă. Nu se mai poate așa, bărbatu-meu vrea să facă scandal la șeful de bloc. – Și la mine e enormă… Nu înțeleg de ce… – Nici noi nu-nțelegem: liftul și lumina pe scară sunt stricate de cinci luni, apă caldă avem din două în două zile câte o jumate de oră și căldura-năuntru nu trece peste 12 grade. [pauză] Dar ce-ai pățit la ochi? De ce stai cu ochelarii de soare? [pauză] Înfiorător. [pauză] Accident? [pauză] Nu se poate! Păi, nu v-ați dat papucii definitiv acum trei săptămâni? [pauză] Iar v-ați împăcat? Ești inconștientă? [pauză] – Atunci a venit spășit, cu sacul de dormit și s-a culcat în bucătărie, căci nu voiam să-l mai văd. Nu știu cum și-a făcut loc acolo, cu capul în frigider și cu picioarele lângă gunoi sau invers. N-am auzit când se ducea la baie. Dimineața pleca la institut în vârful picioarelor. Avea un aer de câine de pripas. După trei nopți în felul ăsta mi s-a făcut milă de el… – Milă de el? Mie mi-e milă de tine, de un an! [pauză]  – Acum nu pot să-i pun piciorul în prag. Mi-e frică să nu reacționeze din nou furibund. [sughiț, sughiț] – Trebuia să te duci să-l reclami la miliție. – Ca să mă trimită acasă să mă împac cu el, după ce mă trec la dosar că deranjez ordinea din imobil? – Ce ordine din imobil? Noi n-am auzit nimic. Putea să te lase invalidă pe viață… De ce n-ai sunat la noi? – N-aș fi avut timp să ies ca să sun la ușă la voi sau să formez numărul la telefon. L-a cuprins o furie oarbă, diabolică, să-mi care pumni în față și în cap [pauză] și șuturi, când m-am chircit pe jos.[pauză] – Și dacă îl apucă din nou pandaliile, ce faci? –  ??? [plânge] – Știi ce? Bate cu ceva tare în țeava de calorifer. Pune ceva greu sub calorifer, la îndemână. [pauză] – Cleștele ăsta e bun? – Da, vecinica, e bun. Când mă duc la mine, facem o probă și-ți spun la telefon dacă se-aude bine. [pauză] Era băut din nou, nu-i așa? Da. [plânge] N-are nicio circumstanță atenuantă, nici faptul că m-a găsit în tête-à-tête cu… dansatorul. [pauză] Sunase cu o oră înainte că trece să-mi lase cheile și i-am spus să nu vină și să le lase cândva la cutie. A auzit la telefon că erau fetele aici și muzică. [pauză] Nu mi-am imaginat că e așa de deraiat și dă buzna la 11 noaptea: eram despărțiți, față-n față între noi și oficial, cu „adio și sănătate”, la telefon, în scris, la părinți, la prieteni. [pauză] A intrat pe furiș, fără să sune… – Bine, dar omul ăla, dansatorul, cum îi spui, nu a sărit să te apere? – Fetele plecaseră. Cred că nebunul a stat jos și le-a urmărit. Dansatorul era și el pe plecate. Mi-a fost rușine de el, venise prima dată la mine, să-l vadă fetele. Știa că ne despărțisem. M-am dat degajată, i-am spus ferm: „Scuză-mă, e problema mea per-so-nală, o rezolv singură” și l-am trimis acasă. [pauză] Doamne! N-am crezut că mă lasă-n viață. [pauză] Uluitor, parcă nici nu mi s-a întâmplat mie!

– De ce n-ai venit la noi a două zi ca să te ajutăm? Bănuiesc că n-ai putut să te duci la policlinică în halul ăsta. – M-a tratat el, nu s-a mai dus nici el la serviciu. [pauză] Aveam un cap dublu și ochii tumefiați. [pauză] A fost ca un mielușel speriat. Mi-a adus de mâncare, mi-a luat temperatura. Avea o delicatețe nespusă, de-abia dacă mă atingea, era bun de pus la rană. [pauză] Făcea tot ce-i spuneam: adu comprese, pune apă la congelator. – Dumnezeule, e nebun de legat! – Se executa și spunea îngrozit, șoptit, „Bine, doamna doctor, te mai doare aici? Poți să rotești umărul? Să te masez cu heparină? Nu ar fi bine să iei un antiinflamator?” [pauză] – Colegii te-au așteptat cu flori la policlinică? – Ai intuit: uite, gerberele alea oranj de pe bufet. Au fost de treabă și mi-au ținut ei consultațiile urgente trei zile cât am lipsit. [pauză] Au înghițit fără să clipească gălușca cu „accidentul auto”. [pauză] Dentistul făcea și glume că m-a bătut amantul. [pauză] – Halucinantă poveste. [pauză] Mama ta n-a simțit nimic? – Ba da, [plânge] știi că are antenele fine și simte când ceva nu e în regulă. A trimis-o pe soru-mea în recunoaștere după o săptămână, așa, ca din senin la prima oră, cu niște rufe de la spălătorie: „credeam că ai plecat deja” a zis. „Nu, nu, uite-acuma plec” și am zbughit-o în lift. Ea și mama sună oricum înainte să bage cheia, așa că am avut timp să-mi pun ochelarii de soare. [pauză] – Ce individ periculos, păcat de fațada lui de cercetător… Cercetătorul lui pește! Bețiv, curvar și bătăuș cu femeile… E un monstru. – Da, e un suflet pustiit, dezaxat, care atrage, ațâță și pe urmă pârjolește în jurul lui. [pauză] Bieții părinți ai lui, ce oameni distinși și cumsecade sunt. Cu ce-or fi greșit ei în viața lor? – Nu-i asta treaba ta acum. El nu e zdravăn la minte! Cum scapi de el? [pauză] – Ai dreptate: a fost o poveste de dragoste falimentară… Vouă nu v-a plăcut de el din start. – Tu numești asta dragoste? [pauză] – Ai dreptate… Nu știu ce-a fost. [pauză]  Năbădăi? [pauză] O încrâncenare a doi indivizi care voiau să-și dovedească ceva, nu știu ce, unul altuia… sau poate altora…

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.