Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Oui, maman! Non, maman!” de Florika Waltère

19
paris sibiu florika waltere

logo rubrica stress & the cities– Te-ai rotunjit la vârstă, sibianco! Cum te simți? – Ca și tine alaltăieri: trecem odată cu marea curgere. S-a anunțat fiul tău cu flori virtuale? – Da, și cu conversație virtuală… – Frumos din partea lui. Eu eram cât pe ce să-i relatez lui fi-meu un vis de sezon, dar mai bine ți-l spun ție, că acțiunea e la Înviere… – Ia să văd eu dacă ai fost inspirată, ca să nu-l împovărezi pe el cu eresurile tale. – Eram la biserica din Köln, în rotonda încadrată de scări, de unde se ia lumină. Mă uitam neliniștită după fiu și prietena lui, care veneau pentru prima dată aici de Paști. Inutil, nu-i zăresc în bulucul de oameni. Eram îmbrăcată foarte festiv, cu rochia de mătase indiană albastru și bronz, pe care mi-ai creat-o tu acum 100 de ani, de ziua mea… – Ce ții tu minte! – O port și acum cu bucurie, îți spun după vis altă ocazie specială unde am purtat-o… Ca să îmi protejez rochia de picături de ceară, am tras peste ea un tricou galben de fotbal al fiului cu numărul și cu numele lui imprimate pe el. Am luat lumină tot uitându-mă după ei și rugându-mă pentru ei. Dar ei nu apar, așa că nu mai stau la slujbă, ci ies afară să-i caut în mulțimea neagră care se risipește. Tot nu-i zăresc. Atunci îmi scot tricoul, îl fac mototol și plâng în el cu durere de parcă i-aș fi pierdut pentru eternitate.

– Oh, ce vis lacrimogen! Bine că l-ai păstrat doar pentru mine. Dar când m-ai onorat să porți rochia vintage de la mine? – De mai multe ori… Odată la New Orleans, într-o vilă neoclasică cu butler negru la ușă, am stârnit cu ea admirația familiei, care mă invitase pentru câteva zile. Eram deci în societatea bună a locului, pe o stradă privată… Acest episod este de fapt mult mai… oniric decât chiar visul de adineauri. Nu-ți mai spun pe ce filieră am ajuns eu la ei, că e și mai neverosimil. Cel mai mult m-au tușat complimentele bunicii casei, care era coafată zilnic la domiciliu ca Barbara Bush și purta mereu perle. Avea mai multe coliere, după ocazie… [pauză] Mie îmi distribuiseră camera nupțială a fiicei mijlocii, care nu mai stătea acasă. Pe palierul oval se găsea o bibliotecă voluminoasă și, cercetând-o, dau de o carte pe care o căutasem la Frankfurt: In God’s Underground (Cu Dumnezeu în subterană) de pastorul evreu român Richard Wurmbrand, convertit de la judaism și comunism la creștinism luteran. – ??? – Am  fost nedumerită să dau de această carte în biblioteca lor, la care ei mi-au spus cu fervoare că sunt catolici practicanți. Ca atare citesc pasionați documente despre găsirea și păstrarea credinței, mai ales în situații extreme, ca în carte, adică sub teroarea comunistă. – Nu am auzit nici de autor și nici de carte, n-o ajuns până la noi la Sibii. – Desigur, cum nici eu nu auzisem până când nu mi le-a revelat în Germania ilustrul ministru, fost deținut politic, bunicul acestei doamne care sosește acum de la Paris, uite-o ce elegantă este! – Ce vorbiți voi aici de tata-mare? – Numai de bine, ca și de mantoul tău pink, pink… de lux, te pupăm. – Hop și doamna doctor! Bine ai sosit cu odraslele!

– Nu fără peripeții pe autostradă, că în graba să nu ajung târziu la voi, m-am ales cu 100€ amendă și cu un punct de proastă purtare…  – Hai să ciocnim o șampanie, doamna doctor, ca să nu ți se mai întâmple! Dar ați câștigat la dans la Fulda? – Au luat locul doi, și al meu și al tău, la grupele lor de vârstă. Au fost foarte serioși, iar antrenoarea lor e de toată isprava cum s-a ocupat de ei și de tot. Știți cine a măturat locul I la toate grupele? – ??? Moldovenii! Au fost excepționali. N-avea nimeni nicio șansă contra lor. I-au aplaudat toți, fără nicio rezervă sau frustrare. Ai noștri erau încântați că au stat de vorbă cu ei. Știți ce mi-au spus? „Uite, mami, limba moldovenească e ca româna”. – Și tu ce le-ai spus? – Pe loc le-am spus că e tot româna. Dar în mașină au vrut să știe de ce aceeași limbă se cheamă în două feluri. Iar când am intrat în detalii, m-au prins cu amenda. – Dar a meritat explicația: acum știu că mai vorbesc și limba de la Chișinău. – Dar feciorul tău, sibianco, ce mai face? Tot ca lui Făt Frumos îi crește piciorul? – Nu-mi aduceți aminte, lăsați-mă să mănânc liniștită. Deja îi sunt fixe și astea cinci perechi pe care i le-am cumpărat acum 4 luni. A ajuns la 46 și mai are câțiva ani până se oprește, însă între timp mă ruinează… –  De ce îi trebuie cinci perechi? – Așteaptă tu, parizianco, să intre și al tău în pubertate și ai să vezi! I-ar fi trebuit șapte, dar ne-am înțeles cu greu la cinci: de sală și de afară pentru fotbal, ăștia sunt oricum separați, de sală și de afară pentru baschet, pe care îi cumpără astfel încât să-i poată purta și la tenis și încă o pereche care nu sunt de sport. – Cred că pe ăștia îi cumperi doar pentru tine. – S-ar putea… Uite o idee bună să renunțăm la ei. Tot îi numește el „pantofi de mort”, că așa a văzut el în filme la morții din sicrie.  – Vai de noi ce ne mai așteaptă! La noi se adaugă și pantofii de dans… – Vom trăi pe picior mare!

– Când te gândești că alergam după ei să nu-și rupă picioarele pe toboganul uriaș din pădurea-parc și nu ne doream decât să crească mai mari ca să mai respirăm… – Îți ofer în dar o poză chiar de-atunci! – Dulci erau! Scoveargă, Papanaș și Domnișoara de Smântână, cei trei din Est care au speriat Vestul! – Superb, doi filiformi cu un rotofei la mijloc! N-au probleme, doar în chiloți, joacă leapșa prin jeturile de apă. – Cum au ajuns, dragă, ai voștri mari dansatori de sudamericane? – Deschizătorul de drumuri a fost Papanaș. Odată, când se jucau la noi, vine doamna doctor să-și ia fiul la concurs. – „Ce concurs?”, vrea să știe Scoveargă. – De dansuri latino. A rămas paf și incredul și l-a pus să-i arate. Atunci Papanaș, fără muzică, ne lasă pe toți cu gura căscată, cum piruetează grațios în cinci ritmuri, samba, jive, rumba, cha cha cha și paso doble… Aș fi putut să-l îndemn eu pe fiu ani de zile spre ocupații artistice, dar ce-a văzut el la prieten în trei minute l-a convins pe loc. – Bine, dar l-au integrat în echipă așa, fără pregătiri?  – A fost un moment propice, nu-i așa, doamna doctor? – Da, o fată cu doi ani mai mare și foarte talentată rămăsese fără partener. A mai avut noroc fiu-tu că au plecat imediat într-un cantonament, de vineri până duminică. Tot eu i-am dus și i-am adus. Au dansat acolo trei zile, tot timpul, ca în Și caii se împușcă. Pe drum la întoarcere al tău a început să plângă că de ce s-a terminat dansul așa de repede…

– Parizianco, tot așa de bine crescut este Crème Fraîche? Ce visătoare au rămas mama și tanti după ce ați stat la noi atunci de Paști! Ce manierat era: „Oui, maman! Non, maman! Tu me permets, maman?” – Ah, nici vorbă, s-a obrăznicit la școală. – Dă-mi voie, nu numai acolo: și tu și mama ta îi căutați prea mult în coarne. Când am fost acum doi ani împreună pe Riviera, ne învârteam numai în jurul lui Crème Fraîche. Ai mei nu mai puteau să aibă nicio dorință de-a lor. Trebuiau să facă tot ce comanda Crème Fraîche, altfel ne bâzâia pe toți până ni se ura. – Ba te rog, doamna doctor! Ai tăi, care sunt mai mari, puteau să aibă puțină înțelegere pentru el. Însă ei făceau înadins ca să-l zgândăre. A fost un concediu horrribil, am fost un pachet de nervi acolo. – De unde-i vine porecla „Crème Fraîche”? – Ah, sibianco, fericito, voi ați trecut de pubertate… de la Paști când l-a lăsat maman la noi… – Aveați o tanti tare dulce, o perlă de la Câmpulung, dar nu știa franțuzește… – Tanti  l-a ademenit cu toate bunătățile la masă, ciorbiță de văcuță, pui cu cartofi copți, ardei umpluți… El nu voia să mănânce nici în ruptul capului și spunea întruna „crème fraîche”. Tanti a chemat-o în ajutor pe mama, care a dezlegat misterul: i-au pus smântână peste mâncare și el a mâncat exemplar, cu cuțitul și furculița, ca un veritabil parizian de patru ani.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.