Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Spleen de preaplin” de Florika Waltère

35
florika waltere stress

logo rubrica stress & the citiesMă așez cu farfuria plină vârf în fața vărului, care mârâie: „Vere, iar ți-ai luat entreurile, friptura și desertul de-odată?” Alături de el, mama lui, venită demult din România și în fața ei, tatăl lui și unchiul meu, cel de la bancă. Mâncăm în tăcere. Ea ne întreabă din când în când ce am făcut sau vom face peste zi. Vărul răspunde fără chef, monosilabic. Îi spune că îl enervează cu vorbăria. Eu dau scurt raportul, când ea se uită la mine. Unchiul îi spune vărului: „Ca om în toată firea ce ești, care știe să înoate din fragedă copilărie, puteai să te ții la suprafață când v-ați răsturnat peste corali. Acum stai la umbră până ți se închide tăietura.” Vărul: „Asta n-are nimic de-a face cu înotul, n-am știut că sunt scoici pe fund.” Unchiul: „Poate ai fi știut dacă te-aș fi învățat să înoți în mare și nu în piscină.” Ea: „Asta ar mai fi lipsit, după stressul în care ne ținea, adu-ți aminte de vacanța de groază în Cipru când avea el un an și jumătate, mare mirare că nu am făcut ulcer.” Vărul: „Iar exagerezi. Eu vă distram, ca de obicei.” Unchiul: „Mai ales seara la restaurant, ca pe toți mesenii: stăteai în scanul tău înalt și râdeai la fel ca o cucoană de la masa alăturată la trei secunde după ea, la care răspundea cu hohot de râs tot restaurantul după alte trei secunde, de câteva ori la rând.” Ea revine cu tema ei: „… vacanță de groază, fiindcă prinsese gustul să alerge, însă hotelul nu era ca aici, amenajat pentru copii mici. Iar el avea trei direcții preferate, stâncile de pe mal, scările din recepție și piscina adulților, pentru că imediat alergam și noi după el, ca să nu cadă pe scări sau pe stânci. Descoperise fuga și jocul de-a prinselea, iar noi, coechipierii lui, eram mereu în poziție de start.” Unchiul se înveseleste: „Descoperise o măsuță de plastic pentru pahare de lângă piscină și o hurducăia pe cimentul din jurul piscinei, ca pe căruciorul lui; bineînțeles că îi scula pe toți care dormitau pe șezlonguri.” Vărul și el înviorat: „Dar cum era cu trenulețul la masa de seară?” Ea, cu oboseală: „Ca să stai oarecum liniștit la masă, aveam mereu jucării în geantă și ți-am dat o locomotivă cu două vagoane mititele de plastic, din cele care se pun pe tortul copiilor. Te-ai plictisit să le învârți doar pe masa noastră, așa că ai lansat locomotiva cu precizie în supa vecinei de la masa de alături.” Eu râd în hohote cu unchiul și cu vărul care întreabă: „Tot aia pe care o imitam cu râsul?” Ea: „Știu eu? Probabil că tot pe aia ai ochit-o.” Moment rar, râdem cu toții. De ce unchiul nu o ia niciodată de mână oriunde ne-am găsi în hotelul ăsta de lux cu parcul lui măreț? Dar nici ea nu-l ia de braț, cum ar face mama cu tata. Așa o fi în România. La un moment dat ea îi spune ceva vărului în limba lor, iar el se uită în zarea mării și apoi o mângâie protector pe umăr: „Bine, mami, bine.” Ea ține să tragă o concluzie în ce-l privește: „Te-am dus la toate sporturile ca să îți consumăm energiile.” Vărul: „Nu aveați altă soluție cu mine…”

Ne mutăm în holul recepției, de unde putem suna: eu îi spun salut mamei, e doar cu tata acasă, fiindcă soru-mea stă acum la prietenul ei. Unchiul își ia o bere, ea mai dă o tură pe la butic, ca să treacă timpul. Vărul tot caută o tipă de la o bancă din Düsseldorf. Când, în sfârșit îi răspunde, îl refuză cu practica pentru la vară. Deja așa devreme caută, cu șapte luni înainte de bacalaureat! Dar se remontează repede: „Dacă am venit, vere, până în insulele Sudului, hai să facem o plimbare cu iola în asfințit!” Îl întreb ce i-a spus ea la masă pe limba lor. Ceva ciudat: „Pisoi, ce mai face suflețelul tău, săracul?”

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.