Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Sunt din altă specie” de Florika Waltère

53
omida

logo rubrica stress & the citiesE târziu, mă așez în pat să mă culc. Stau ca un cărăbuș cu picioarele în sus și îmi masez tălpile cu cremă cam un minut. E un tabiet sau un ritualul de culcare. Ea doarme făcută ghem la capul patului. Îi place mirosul cremei și începe să toarcă în gura mare. Mă fac și eu tot un ghem, cu genunchii la gură, cu gambele încrucișate peste coapse și cu mâinile trăgând de degetele de la picioare. Într-o formă nouă de artă corporală, aș putea să întruchipez un ou sau un făt, sau un bebeluș, sau un germene, sau oul lui Brâncuși, sau pământul, sau mișcarea circulară a planetelor, în armonia centrifugei din univers. Îmi petrec, ca un ecuator peste pământ, brațul stâng peste picioarele strânse la piept și cu mâna dreaptă mă închin, de la Polul Nord la Polul Sud și de la Vest la Est peste Tropicul racului și peste tot ce mi-a trecut acum prin minte. Închinăciunea mă cuprinde pe de-a întregul în căușul ei. Și cuprinde tot ce iubesc și pe toți pe care îi iubesc. Mă închin, Doamne, pentru tot ce ne dai tuturor. Pentru ziua liniștită și îndestulată, pentru somnul fără grijă. Iar pentru ce nu știm să iubim și nu știm să păstrăm, Doamne, iartă-mă. Înainte să adorm, îmi răsfir degetele. Ele parcă emană căldură și raze. Le dirijez ca pe un curcubeu protector care să-i cuprindă pe cei dragi, de aproape și de departe, pe vii și pe morți, pe el.

Sunt mare. Cât mine de mare. Sunt însă metamorfozată în altă specie, am altă formă și altă consistență: de vierme sau de omidă. Sunt albă. Nu păroasă, ci lucioasă. Corpul meu e făcut din inele moi. Am mai multe perechi de picioare, acestea sunt ușor verzui. Am un simț vizual extrem, ochii mei sunt multidimensionali, supra-exoftalmici, ca la insectele gigantice din SF-iuri. Stau curbată spre interior și contemplu cum din burta mea ies lent niște capilare translucide de 10-20 cm, vibrând fin, perpendicular, perfect vizibile pentru ochii mei. La capete le înmuguresc niște licurici strălucitori ce dau să iasă și luminează feeric.

Stau la cald, pe moale și în lumină. Mai ales în lumină, într-o lumină caldă și lăptoasă, fără umbre. Nu stau pur și simplu, ci sunt într-o lucrare. Piciorușele verzulii trag ca niște mâini din capilarele ce-mi ies din pântece fire luminos fosforescente ca razele. Acestea sunt trecute celorlalte perechi de mâini, care torc din ele o plasă moarată cu luminozități.

Țes voaluri din fascicole de lumini, mai intense sau mai palide, pe care le anin imponderabil în lumina din jur. Valurile voalurilor se disipează lent în irizații diafan pastelate. Plasa mea plutește ca fâșiile de aurore boreale, dar nu pe cerul întunecat al nopții polare, ci în lumina caldă a ecuatorului. O adiere perpetuă, fără sursă și fără țel, mângâie spațiul și se contopește în mulțumire. Mi se dizolvă inelele în căldura din jur și mă confund cu starea generală de bine.

Mă trezesc nedumerită, fără să fiu înfiorată de repulsie: mi-a fost cald și bine și eram captivată de lucrarea mea încântătoare. Ce plăsmuire fabuloasă. Ce vis tulburător. Răsucesc visul în fel și chip în căutarea unui sens. Cum face C. G. Jung în Amintiri, vise, reflecții cu visele (falusul din copilărie) care l-au urmărit toată viața. Cărora el, doar el, incomparabilul C. G. Jung, a fost inspirat să le dea sensuri noi, inteligibile, de-a lungul anilor, până la moarte, când i s-au revelat ca o cale aparte, alături de viața lui reală.

Îmi dau speranțe: viața e uimitoare, palpitantă. Se întâmplă lucruri incredibile, extraordinare. De fapt visul meu din copilărie și cel din adolescență și-au arcuit curcubeul peste ani și ani, ca premoniție a unui sens ce avea să se descifreze târziu. Ce vrea să spună visul ăsta? Că sunt cum? Sau cum ar trebui să fiu? Voi ieși oare, sub imperiul lui, din crusta mea strâmtă ca o carapace spre o lume mai sensibilă, pe care o intuiesc strălucitoare și armonică? Pot deveni oare mai sigură pe mine, mai adevărată în intenții, mai clară în demers, mai bine în pielea mea, mai benefică? În acest prezent, care contează efectiv? În timpul meu trăit real? Dumnezeule, ce vis, ce dar! Ce sens?

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.