Tatăl lui Ciprian Porumbescu a fost și el un om deosebit, nu doar fiul său, compozitorul. A fost preot ortodox, originar din Bucovina, dar a fost și scriitor, calitate care îl face demn de ”Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900″, publicat de Academia Română în 1979.
Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumescu, a trăit între anii 1823 și 1896. Numele adevărat de familie era Golembiovski, fiind de origine poloneză, nume pe care l-a românizat în tinerețe. Cel care i-a dat o educație exemplară și l-a crescut pe fiul său într-o atmosferă culturală și în duh creștin are o viață demnă de povestit.
A slujit ca paroh în satele bucovinene Șipotele Sucevei, Boian, Stupca și Frătăuții Noi, fiind un cleric patriot ce a trăit într-o Bucovină ce se afla sub ocupație habsburgică.
Vornicul Atanasie Golembiosvski l-a dat pe micul Iraclie la învățătură de carte la mănăstirea Sucevița, pe atunci nefiind școli de stat românești în Bucovina. La mănăstirea Putna a învățat muzica psaltică, iar pentru scurtă vreme a studiat la Lemberg, în Germania. La Cernăuți a urmat Gimnaziul German, unde l-a avut profesor de limba română pe Aron Pumnul, iar ca studii superioare a absolvit Institutul Teologic din Cernăuți. În acea perioadă a început să scrie poezii patriotice, pe care le-a publicat în ziarul ”Zimbrul”. Publica articole și versuri și în alte reviste, printre care și în celebra ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” de la Brașov. A scris balade, poezii patriotice, schițe, legende istorice și amintiri, toate sub pseudonimul Porumbescu.
Aflăm din mărturiile lăsate de contemporani că preotul Iraclie Porumbescu era înalt ca bradul, bine clădit, cu o barbă lungă şi compactă, lăsată pe piept. În tinereţe, în jurul anului 1848, era în relaţii apropiate cu vestitul Eudoxiu Hurmuzaki, în casa căruia i-a cunoscut pe exilaţii moldoveni V. Alecsandri, C. Negri și M. Kogălniceanu, formându-se în același spirit cu aceşti intelectuali revoluționari. Vasile Alecsandri l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, zicându-i: ”Scrie, să împărtășești și neamului dumitale și al nostru ceea ce ai și ceea ce știi dumneata. Așa se cade, așa e bine, așa să facem cu toții după puterile noastre…” I-a urmat sfatul.
În anul 1865, preotul Iraclie Porumbescu a fost mutat în frumosul sat Stupca, unde exista o colonie de țigani lăutari. Este memorabilă întâmplarea din 1866, când a fost foamete cumplită și un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut lui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată lutierului Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost reparată și a cântat pe ea cel care avea să compună nemuritoarea ”Baladă”, dar și opereta ”Crai nou”.
Moartea lui Ciprian la 6 iunie 1882, răpus de o tuberculoză galopantă, l-a mâhnit pentru toată viaţa pe tatăl său Iraclie, preotul scriitor și patriotul înflăcărat.
Iraclie Porumbescu s-a stins și el la 13 februarie 1896, în vârstă de 73 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din jurul bisericuței de lemn din Frătăuții Noi, aproape de altarul la care slujise ca preot.
O parte dintre scrierile lui Iraclie Porumbescu au fost publicate postum în volume: ”Scrierile lui Iraclie Porumbescu, adunate și însoțite de o schiță biografică de Leonida Bodnărescu” (Cernăuți, 1898); ”Amintiri”, ediție îngrijită de Ion Ștefan (București, 1943); ”Amintiri”, ediție îngrijită, prefață, note și glosar de Nicolae Oprea (Cluj-Napoca, 1978). Cercetătoarea Nina Cionca a descoperit corespondența preotului, păstrată cu grijă de Mărioara, fiica sa, și a publicat-o în 1999 sub titlul ”Scrisorile lui Iraclie Porumbescu”.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
