Luni, 9 decembrie 2024, în sala de consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București, a fost lansată monografia Varietatea nogai dobrogeană: fonetică, morfologie, sintaxă de Leyla Mambet Cheamil, aceasta fiind teza ei de doctorat, realizată sub îndrumarea prof. dr. George Grigore.
Leyla Mambet Cheamil este absolventă a secției de turcă din cadrul Departamentului de Orientale al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, având în palmares multe studii publicate în reviste de specialiate referitoare atât la tătară, cât și la turcă. De asemenea, desfășoară o prodigioasă activitate la secția de turcă și în cadrul masteratului „Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități”.
La lansare au fost prezenți studenți și profesori de la Departamentul de Limbi și Culturi Orientale, filologi, istorici, ziariști și un număr impresionant de oameni de cultură tătari. După alocuțiunile celor anunțați în program, Leyla Cheamil, Laura Sitaru, Adriana Cupcea, Nilghiun Ismail și George Grigore, au luat cuvântul numeroși participanți din public, Mefchiure Gafar, Luminița Munteanu, Ulmian Ali, Elena Diatcu, cu intervenții atât în tătară, cât și română.
„În Varietatea nogai dobrogeană: fonetică, morfologie, sintaxă, Leyla Mambet Cheamil, demonstrează un nivel ridicat al competențelor academice dobândite, reușind să reunească într-o sinteză teoretică și aplicativă concludentă o multitudine de aspecte care circumscriu succesul în domeniul lingvisticii teoretice și al celei aplicate, deopotrivă. Este imperios necesară scoaterea în evidență, încă de la bun început, a premierei la care asistăm, nu numai pentru turcologia din România, ci și pentru turcologia din întreaga lume, prin aducerea în plan academic a acestei tătare aproape legendare, aflate în pragul colapsului. Timp de 4 ani, doctoranda s-a deplasat în Dobrogea pentru a culege fapte de limbă de la fața locului, în primul rând de la rudele sale, mai în vârstă, încă păstrătoare, în conversațiile cotidiene, ale acestei varietăți lingvistice, apoi încet-încet a lărgit aria cercetărilor sale, stând de vorbă, interogând, înregistrând și alte persoane, verificând apoi pas cu pas informațiile primite cu alți vorbitori pentru a putea elimina faptele de limbă individuale (greșeli, confuzii, creații proprii etc.). În urma eforturilor sale, Leyla Mambet a reușit să prezinte o imagine lingvistică completă, cu date absolut reale, culese de la fața locului. Având ca obiectiv nu doar simpla inventariere a unor structuri morfo-sintactice, ci și analizarea lor în toată complexitatea, de la etimologie la pragmatică, autoarea inaugurează, prin această teză, temelia pe care se vor edifica alte și alte lucrări. Notele explicative amplu documentate, acoperind varii aspecte ce țin de istorie, de literatură, de etnologie, fac atractivă această lucrare nu numai pentru dialectologii cărora li se oferă bucuria intelectuală de a parcurge alături de ea traseul analizelor propuse, multe dintre ele deschizătoare de noi perspective, ci și pentru un public mai larg, interesat de cotidianul vieții tătarilor nogai, așa cum este pus în evidență prin textele ce se constituie într-o anexă consistentă a tezei. Trebuie subliniat aici că notarea, glosarea și traducerea acestor texte culese, de la fața locului, sunt în sine o întreprindere, de o complexitate ridicată, ce vine, astfel, să ateste cunoștințele solide ale autoarei atât de tătară nogai, cât și de limbi turcice în general, cu accent pe limbile turcice dobrogene (turca dobrogeană, tătara crimeeană) care au influențat și continuă să influențeze această varietate. Monografia pe care Leyla Mambet Cheamil o dedică varietății nogai din Dobrogea va ocupa, fără îndoială, la nivel academic, un loc de seamă nu numai în bibliografia studiilor de turcologie, dar și în inimile vorbitorilor înșiși, tătarii nogai, cărora le salvează idiomul de la uitare, de la pierderea sa definitivă în negura timpului, așa cum s-a întâmplat cu multe alte varietăți lingvistice vorbite în această zonă (de pildă, o varietate de arabă levantină, laz, cercheză etc., care fuseseră menționate de antropologul elvețian Eugène Pittard în 1912.” – Din prefața semnată de George Grigore.
