Anul acesta pentru Festivalul Euroregional de Teatru de la Timișoara (TESZT) primul gong a fost bătut la propriu, în chip simbolic, de către actorul Balasz Attila, directorul teatrului Teatrul Maghiar „Csiki Gergely”, împreună cu dl. Dominic Fritz, primarul orașului. Era aici, în chip indubitabil, un semn al sprijinului de care această importantă manifestare artistică și culturală a urbei ajunsă acum la cea de-a XIV-a ediție se bucură din partea autoritățile orașului, dar și unul de pertinentă subliniere a includerii ei organice în Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană. Un fenomen viu, proteic, efervescent, vizibil cu ochiul liber, la tot pasul, zilnic, aici la Timișoara, și mult accelerat în weekend-uri, pe străzi și în piețe, multe respirând acum aerul de prospețime al recentelor renovări, forfotind de turiști, în căutarea multiplelor spații culturale, mai vechi sau foarte noi, gazde de o deosebită ținută cu multiple evenimente atrăgătoare pentru iubitorii artei și culturii între care statistici oficiale arată că s-au numărat deopotrivă nu puține personalități ale lumii de azi. În acest context, Festivalul inițiat și organizat de Teatrul Maghiar, gândit ca o placă-turnantă pentru oamenii de teatru și pentru cei care îl prețuiesc din zona Banatului, ca un spațiu de dialog și cooperare în regiune, edificator pentru multiculturalitatea Timișoarei din al cărei spirit emană, și-a adăugat la ceea ce a dobândit peren, durabil o particulară deschidere către Europa largă. Așa încât asistăm la o ediție foarte condensată, cu treizeci și unu de spectacole, indoor și outdoor, în opt zile (21–28 mai) aduse în festival de creatori din 15 țări. Și observăm un public pe măsură, umplând până la refuz sălile, cu bilete și abonamente procurate din timp, secondat de un numeros grup de critici, jurnaliști, realizatori și chiar studenți la teatru, veniți din multe țări și orașe pentru acest festival. Încă de la primele zile, de la primele reprezentații ne-am putut da seama de păstrarea interesului pentru o benefică originalitate la nivelul actului creator și de privilegierea temelor cu puternic impact ideatic în contemporaneitatea noastră imediată, dublate de o diversitate specială ce particularizează, cum ziceam ediția.
În mod ambițios și merituos, Festivalul s-a deschis cu o premieră a teatrului organizator, Teatrul „Csiki Gergely”. Întitulat Marea Ceapă, spectacolul este creat după un concept al lui Marco Agosto Chenevrier, coregraf, actor, regizor care își împarte proiectele teatrale centrate pe studierea limitelor și a transgresării acestora, în căutarea unor noi forme teatrale, între Franța și Italia, dar este în mod frecvent prezent și în festivaluri europene. Pentru TESZT, putem spune că este un veritabil prieten, revenind acum pentru a patra oară. Sub incitantul titlu, creatorul spectacolului, secondat de Darragh McLoughlin și Alesia Pinto (text și regie), Cári Tibor (muzica străbătută de sugestive impulsuri), Albert Alpar (decorul claustrant și apăsător), propune, ca o înlănțuire a unui soi de mini-one man-show-uri și mini-woman-show-uri, provocate de o voce din off, un discurs scenic în care arta actorului este discret „pigmentată” cu elementele definitorii pentru singurătatea și tristețea ascunse sub grimasele claunului și cu unele efecte de teatru fizic, generatoare de poveste, dătătoare de tâlc. Sub pretextul selecției pentru accesul la Marea Ceapă, loc vag, nederminat, parcă anume gândit pentru visătorii în van la un Godot care nu vine, spectacolul propune un set de tipologii umane, de comportamente definitorii pentru relația dintre o Putere manipulatoare și discreționară (entitate ascunsă, misterioasă, și, prin aceasta, înfricoșătoare) și individ. Acestuia i se pretind documente de identificare valabile, dovada integrității morale, abilități pe placul acestei Voci a Autorității. Membrii așa-zisei „comisiei de evaluare” sunt spectatorii înșiși, chemați să voteze cu uriașe jetoane albe și negre, coborâți, integrați mulțimii neglijabile și derizorii în „ochii” invizibili ce controlează pretutindeni. Până la urmă, totul se dovedește un deconcertant joc interșanjabil, bazat pe principii guvernate de absurd și arbitrar într-o lume unde speranța și lumina par a nu avea „drept de cetate”. Liniaritatea demersului scenic și previzibilitatea „deznodământului” (de altfel, în mod evident, gândite spre sublinierea caracterului de avertisment al spectacolului) sunt din plin contrapunctate de jocul convingător al actorilor, de la cei cu bogată carte de vizită, precum Lörincz Rita (excelentă în transfigurarea de la umila, stângacea „măturătoare” la efigia noii autorități), Monica Tarr, Matyás Zsolt Imre, alături de mai noii și talentații lor colegi Czüaveck Lorand, Erdós Balint, Hegyi Kinksö, Latjer Marko Erneszto, Vadász Bernadett.
Tot din prima zi aveam să ne întâlnim cu un alt obișnuit al festivalului timișorean, iconoclastul și adesea controversatul regizor Urbán András, și cu una dintre recentele sale creații: Când Dumnezeu te lovește în stomac, o producție a Teatrului Kostolányi Dezsö din Subotica și a Teatrului Ujvidéki, inclusă în programul oficial de anul trecut al Capitalei culturale europene pentru Novi-Sad. Bazat pe romanul omonim de Lovas Ildikó, acesta se construiește în jurul unui personaj care face trimitere la viața și opera lui Csáth Géza, originar din Subotica, psihiatru de formație, compozitor și pictor de vocație, scriitor de talent care și-a distrus viața prin abuzul de droguri sub a căror influență și-a ucis soția, iar apoi s-a sinucis. Într-o împletire de teme puternice, această experiență existențială, așa cum se conturează în proza lui de natură onirică și fantastică, cu personajele stranii, zbuciumate mintal, și mai ales în Jurnalul șocant prin sinceritatea confesiunilor de morfinoman învederat, ținut multă vreme secret, este recuperată în spectacol prin imagini virulente în naturalismul lor frust și simbolismul tăios. Li se adaugă un ritm trepidant susținut nu doar de o bandă sonoră inspirată, dar, în momentele paroxistice, de actorii înșiși care își potențează expresivitatea și mobilitatea fizică extremă prin cântul la diferite instrumente. O formulă deloc neobișnuită la acest regizor, aptă a pune în relief gândurile chinuitoare, trăirile interioare răscolitoare, devastatoare ale personajului central, relațiile lui contorsionate cu cei din jur și mai ales cu sine însuși. Caracterul cumva reparator față de acestă personalitate complexă este susținut prin aducerea în prim-plan a nefericitei fiice a personajului, rămasă orfană la un an, aflată acum la senectute, confruntată pe de o parte cu povara acestei moșteniri paterne, pe de alta cu interogații legate de raportarea celorlalți la ea. Din cuprinsul dedicatei echipe actoricești, îi menționăm pe Banka Livia (în rolul fiicei) și pe Kuksov Borisz (protagonistul).
Încă din start, festivalul a dat mărturie despre varietatea ofertei lui și prin cele două „coperte” speciale ale primei zile care s-au bucurat de sprijinul Institutului Liszt din București. Mai întâi, o expoziție intitulată Proiecte de scenografie, cu program de vizitare pe toată durata TESZT, un demers plastic mai puțin obișnuit, înfățișat și la Festivalul Național de Teatru în toamna trecută la București, ce cuprinde 20 de machete miniaturale de scenografii realizate de reputatul artist maghiar Bagossy Levente, multipremiat și unanim apreciat pentru colaborările sale în teatrul dramatic și operă, un plăcut și imbolditor excurs prin istoria teatrului și pe harta unei cariere de trei decenii. Apoi, un concert de jazz al binecunoscutului InFusion Trio, band budapestan primit cu multă căldură în sala mare a teatrului devenită parcă neîncăptoare. Dincolo de varietatea de formule scenice de la acest festival la care ne vom referi într-un material viitor și de aria geografică lărgită de reprezentare, diversitatea ediției este dată și de alte aspecte, cum a fost includerea în programul ei a unui foarte gustat spectacol stradal, Dragonul, care, două seri la rând, a adunat în Piața Libertății zeci de privitori încântați de dezinvoltura cu care artiștii italieni de la Teatro dei Venti făceau tumbe sau dansau pe picioroange, purtau uriașe măști populare sau jonglau cu flăcări într-o poveste dinamică, plină de suspans și foarte amuzantă despre curaj și iubire, despre dreptate și salvare, ori a unei secțiuni ExtraTESZT, cuprinzând trei spectacole independente timișorene. Acestea sunt Dr. Faustus teatre-concert al Companiei Arte-Factum, ce propune o viziune nouă asupra mitului străvechi (regie Koksárdi Levente), Grand Hostel Timișoara, spectacol oferind o imagine caleidoscopică a Timișoarei la timpul extrem prezent, jucat în unsprezece limbi și chiar în limbajul semnelor, pe textul și în regia lui Ovidiu Mihăiță (Teatrul Auăleu), Zambara Kabarett, spectacol despre moblitatea urbană și prefaceri petrecute cu velocitate, regizat de Ana-Maria Ursu (Teatrul Basca). De asemenea, anul acesta la TESZT există o secțiune intitulată Fluid Views, dedicată queer performance și co-curatoriată cu Asociația „Identity. Education Timișoara”, în cadrul căreia s-au prezentat Sadboi, semnat de coregrafului cipriot Panos Malactos, și Lordess, realizat cu dansatori germani de coregraful Wiliam Sanchez H, urmând ca seria să se încheie cu spectacolul albanez Fecioara jurată (Qendra Multimedia Pristina).
Arhiva rubricii Cronica de teatru
