În jurul Tezaurului de la Pietroasa va persista mereu o aură de mister. Se vor căuta mai ales răspunsuri la întrebările: de la care popor provin piesele și în ce perioada au fost lucrate? Dar interesantă este și povestea decoperirii și ce s-a întâmplat cu cei care au avut legătură cu comoara.
Sătenii din Pietroasa, județul Buzău, au ridicat în 1979 pe locul unde a fost descoperită comoara un monument simplu, pe care a fost încrustat următorul mesaj: ”În acest loc în 1837 a fost descoperit Tezaurul Cloșca cu puii de aur de la Pietroasa de doi pietrari: Ion Lemnaru și Stan Avram. Tezaurul este compus din 22 de piese și cântărește 19 kilograme”. Urmașii celor care au dat de nebănuita comoară pe când scoteau piatră pentru podul de peste Câlnău au rămas cu credința că aurul găsit în pământ aduce mai mult necazuri decât bucurii. Se gândesc la cei doi pietrari care au murit în arest și la celelalte neplăceri la care înaintașii lor au fost supuși. Cei de azi știu că localitatea lor a devenit celebră în lume, dar nici ei, nici noi nu știm sigur de unde vine tezaurul. Specialiștii care au cercetat piesele nu au ajuns la o concluzie unanimă și certă în ceea ce privește proveniența pieselor Cloștii cu puii de aur.
Teoria lui Odobescu
Alexandru Odobescu a făcut din studiul Tezaurului de la Pietroasa opera sa de căpătâi, ”Le Trésor de Petrossa”. Rezultatele cercetării sale se găsesc în trei volume ce compun monumentala sa operă. El susține că datele locuirii zonei Pietroasa ar merge undeva prin secolul al IV-lea d.Hr. Oameni de știință de după el afirmă că piesele tezaurului nu par a fi lucrate toate în aceeasi epocă. Alături de Odobescu, istoricii și arheologii Bock, Linas și Lasteyrie au fost de părere de la început că este vorba despre un tezaur aparținând goților, populație germanică din veacul al IV-lea d.Hr. Și astăzi există mulți susținători ai acestei teorii. Cei care afirmă proveniența germanică argumentează cu faptul că pe pateră – una dintre piesele tezaurului – se află reprezentate o serie de zeități sincretice care aparțin neamurilor germanice, dar înrudite cu lumea clasică greco-romană. Acest lucru a fost pus în legătură cu regele vizigot Athanaric, care a trăit în acea perioadă. Cercetătorii cred că momentul îngropării pieselor de aur a fost între anii 376, când are loc marea invazie a hunilor dinspre răsărit, și 380, când Athanaric a părăsit teritoriile nord-dunărene pentru a se refugia în imperiu.
Specialiștii aduc ca argument și faptul că piesele din tezaur sunt lucrate în trei stiluri diferite: primul stil este caracteristic pieselor din aur masiv, fără alte incluziuni, lucrate în atelierele de tradiție greco-clasică ale Imperiului Roman; al doilea stil, cel policrom, include piesele împodobite cu pietre prețioase și semiprețioase ale tezaurului, care nu este gotic sau germanic, ci a luat naștere în părțile de răsărit ale Imperiului Roman; din cea de-a treia categorie fac parte piesele simple, cum este colanul cu inscripție runică, realizate în ateliere mai primitive.
Traco-romanii
Gheorghe V. Cârlan, autorul lucrării ”Tezaurul de la Pietroasa și prințesa Khnumet”, lansează însa ipoteza conform căreia tezaurul nu a aparținut nici vizigoților, nici ostrogoților, ci traco-romanilor. Istoricul îl citează în lucrarea sa pe Nicolae Densușianu cu cartea ”Dacia preistorică”, în care acesta afirmă că modul de formare a poporului român și a limbii române nu este cel de romanizare a dacilor de către romani în cei 165 de ani. Dimpotrivă, românii existau pe aceste meleaguri înainte de venirea romanilor. Din cartea despre prințesa egipteană Khnumet aflăm că această fiică a faraonului Amenemhet al II-lea (1914–1876 î.Hr.) avea un logodnic în Carpați, care i-a oferit în dar mai multe bijuterii din aur. Profesorul Cârlan citează în acest sens cartea lui H. W. Muller, ”Comorile faraonilor”. Istoricul român compară cele două coșulete ale Tezaurului de la Pietroasa – octogon si dodecagon – cu bijuteriile prințesei și vede mari asemănări, de unde trage concluzia că bijuteriile prințesei provin într-adevăr din zona carpatică. Gh. Cârlan a constatat legături strânse între Tracia antică și Egiptul antic. Autorul susține că studierea paterelor de la torțile celor două coșulete fac trimitere la cele pictate pe pereții Mormântului Campana al etruscilor.
Alte teorii
Dumitru Ion Dincă, autorul cărții ”Nevăzuta față a Tezaurului de la Pietroasa”, crede că cercetătorul Mircea Lerian are dreptate în teoria sa, care spune că în zona Pietroasa, după retragerea romană din 271, s-ar fi consolidat un regat care ar fi rezistat tuturor vicisitudinilor istoriei și lor le-ar fi aparținut Tezaurul. Pe de altă parte, inginerul Gheorghe Frâncu a cercetat independent desenul de pe vasul pateră și a ajuns la concluzia că acolo se află reprezentat simbolic un fel de tratat de pace între locuitorii de la nord de Dunăre și Imperiul Roman.
Cum a fost descoperit tezaurul
În primăvara anului 1837, Stan Avram și ginerele său, Ion Lemnaru, doi țărani din Pietroasa Mică de Buzău, în timp ce scoteau piatră din carieră, au descoperit ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Tezaurul de la Pietroasa. ”Unul din acești țărani – avea să scrie ulterior Odobescu –, închipuindu-și că aceste obiecte erau de aramă, ar fi dat o bucată din ele unui țigan ca să-i cârpească cu dânsa o tingire, iar acesta, neputând să dea de capăt lucrării, ar fi zvârlit cât colo bucata de metal, zicând stăpânului ei că nu e bună de nimic.”
S-a întâmplat ca în 1838 să plouă foarte mult, iar apele umflate ale râului Câlnău din apropiere să dărâme podul construit de Kiseleff peste apă. A fost numit ca antreprenor la lucrările de reparare a podului Anastase Tarba Verusi, un ”aventurier balcanic”, cum avea să fie numit de Odobescu. Cei doi țărani i-au propus lui Verusi să vadă lucrurile ciudate găsite de ei.
Verusi ”Arnăutul” le-a dat 4.000 de lei vechi, prețul unei perechi de boi, niște mici cadouri și a luat de la ei obiectele de o valoare istorică inestimabilă. Pentru a nu bate la ochi mărimea pieselor, a tăiat în patru, cu toporul, tava uriașă de aur de 8 kg. Verusi a luat în total 40 de kilograme de aur pe mai nimic.
Gheorghe Frunză Verde, arendașul moșiei Pietroasele, a aflat ce comoară are Verusi și, șantajându-l, a obținut și el o parte din ea, dar, pentru că n-a primit cât a vrut, l-a pârât pe Verusi la Episcopie, iar părintele econom Filotei, mai târziu episcop, a făcut denunțul. La început, ancheta a fost drastică și corectă. Banul Ghica Mihalache, ministrul ”trebilor dinlăuntru”, dar și ”nenea mare” al lui Alexandru Ghica Vodă, s-a ocupat personal de mersul anchetei. A dat ordin ca ”fără minut de zăbavă să ridice pe toți aceia câți după tainică cercetare se va dovedi ca s-au împărtașit de asemenea lucruri”.
Au fost arestați și duși la București: Lemnaru, Avram, Baciu, cel la care țineau obiectele în ultimul timp, și cei doi fii ai săi, precum și Verusi. Acesta din urmă a mărturisit că îngropase obiectele pe malul stâng al Câlnăului. Ancheta a durat un an, dar a început să lâncezească în momentul în care s-a aflat că este implicat vizitiul postelnicului Dumitrache, asupra căruia s-au găsit ”două tăblițe mici de aur” și ”pietre verzi” provenind din tezaur.
Vizitiul a declarat că restul aurului era la moșierul Alecu Ghica, rudă ”îndepărtată” a domnitorului. Abia în 1842, Tezaurul a fost așezat în muzeu. În 1867, Alexandru Odobescu a dus prețioasa descoperire istorică la Paris, la Expoziția universală, unde a fost regina incontestabilă. Toată lumea cunoștea acum că pe teritoriul României fusese găsit cel mai valoros tezaur antic. Cel al lui Tutankhamon încă nu se descoperise.
Tezaurul de la Pietroasa în prezent
Tezaurul ”Cloșca cu puii de aur” se păstrează la Muzeul Național de Istorie a României din București. El are 12 piese cu o greutate totală de 19,820 kilograme de aur. Piesele care compun tezaurul sunt: o fibulă mare în formă de vultur (care poartă pe piept marele caboșon oval, mărginit simetric, în cruce, de patru caboșoane mici și rotunde), o fibulă mică, două fibule mijlocii, o tavă (platou), o cană (oenochoe), o pateră, două coșulete poligonale, un colan cu inscripție, un colan simplu, un colan cu balama. Între 1917 și 1956, tezaurul a fost la Moscova.
Necazuri de pe urma descoperirii aurului
Misterul din jurul numărului pieselor din tezaur nu este nici astăzi elucidat, s-au recuperat doar 12 obiecte, dar se crede ca au fost 22 sau chiar 24. Se crede, de asemenea, că Verusi a mituit autoritățile cu aurul topit din restul pieselor nepredate de el și de aceea a fost achitat. Țăranii au fost obligați să-i restituie banii aventurierului antreprenor, iar Nicolae Baciu, care a ajutat la dosirea comorii la început, a murit de tuberculoză în 1840. George și Achim Baciu au fost pedepsiți cu 30 de lovituri de bici, Stan Avram și Ion Lemnaru au murit în beciul arestului înaintea terminării procesului. Arendașul Frunză Verde a murit ca boier de rangul doi în 1857, postelnicul Dumitrache, complicele lui Verusi, a dispărut misterios în urma unui incendiu care i-a mistuit casa, pierzându-i-se urma. Mai mulți țărani din Pietroasele au fost duși în lanțuri la București pentru anchetă. Ba până și podul de pe Câlnău care trebuia reparat cu banii cheltuiți de antreprenor s-a prăbușit cu totul în 1841. Banul Mihalache s-a îndrăgostit așa de tare de tezaur, încât l-a ținut încuiat într-un seif al Departamentului și a refuzat să-l dea muzeului până în 1842, la căderea din domnie a lui Ghica Vodă.
Misterul unei sinucideri
Că ”aurul ucide” o știau foarte bine contemporanii lui Ion Lemnaru și Stan Avram, care și-au găsit sfârșitul în arest, înainte să afle sentința procesului privind tezaurul. Culmea ironiei este că tocmai ei, care habar nu aveau de valoarea lucrurilor descoperite, au avut de suferit până la moarte tot felul de torturi în beciul igrasios de la București. Nicolae Baciu, complicele celor doi în dosirea ”comorii”, murise și el de tuberculoză și nici altora din sat, care ”suflaseră” câte ceva, nu le fusese prea bine la ancheta din Capitală.
Odobescu a suferit și el. Mai întâi, imaginea sa a fost șifonată prin articolele răuvoitoare, pline de venin și minciuni, scrise de invidiosul Cezar Bolliac în ”Trompeta Carpaților”, acesta lansând zvonul că Odobescu vânduse tezaurul după Expoziția universală de la Paris din 1867. Mai apoi, scrie Corneliu Ștefan în cartea ”Tezaurul de la Pietroasa – impactul cultural-istoric”, Alexandru Odobescu s-ar fi sinucis în 1895 nu din dragoste, cum s-a crezut, ci pentru că aurul tezaurului ar fi avut și asupra lui o influență negativă.
Furtul de la Muzeul de Antichități
În noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875 fusese un viscol puternic în București. Fiul unui preot din Titu, Grigore Pantazescu, exclus din seminar pentru că iubea mai mult gimnastica și circul decât Ceaslovul, a făcut un număr de circ în acea noapte și a furat tezaurul din sala Muzeului Național de Antichități, adăpostit în clădirea Universității. Aruncase în zăpadă colanul și o bucată din taler pentru că ”îl jenau la mers”. A stat în pușcărie 6 ani. Cu câteva zile înainte de eliberare, a murit în mod misterios. Oficial, a fost împușcat în timp ce voia să evadeze.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
