„Tradiții, obiceiuri și legende turcești: Leylâ și Mecnûn (2)” de Urfet Șachir

1471
leyla si mecnun urfet sachir leviathan

traditiones rubrica leviathan.ro logoMecnûn este fiul unui șef de trib, pe numele său real Kays, care s-a născut în rugăciuni și ofrande. Tribul se numește Benî Âmir și se află în Necid. În anii de școală primară, el o întâlnește pe tânăra Leylâ, o fiică a unui alt șef de trib, de care se îndrăgostește. Leylâ îi răspunde lui Kays cu aceleași sentimente profunde. Ei nu mai pot ascunde această mare dragoste, astfel că nu mai există nimeni să nu fi auzit de relația lor. Auzind de această iubire înflăcărată, care se răspândește peste tot, în scurt timp, mama Leylei se opune cu toată forța acestei relații și face tot posibilul să-i separe. Furioasă la auzul acestor vești, ea îi interzice Leylei să mai meargă la școală și să se întâlnească cu Kays. Însă Kays continuă să se întâlnească în secret cu Leylâ, în timp ce mergeau cu animalele triburilor la păscut. Mama Leylei înțelege acest lucru și găsește leacul separării lor, interzicându-i să mai iasă. Când Kays nu o mai vede vreme îndelungată, se umple de amărăciune și îi spune tatălui său că o dorește pe Leylâ. Prima suferință din iubire începe astfel la Kays. În fața acestei situații, Kays își pierde mințile și lumea începe să-l numească Mecnûn (Nebunul). El o caută pe Leylâ, strigând pretutindeni numele ei. Slujbașii săi, Ömer b. Abdurrahman și Nevfel b. Müsâhık, fac tot posibilul să-l ajute, dar aceste încercări nu reușesc. Tatăl său dorește să-și salveze fiul din această situație și merge la familia Leylei să-i ceară mâna, dar ei nu i-o dau, pe motiv că ar fi nebun. Leylâ fuge de acasă și îl găsește pe Mecnûn în deșert. Aici, el este prieten cu antilopele, gazelele și păsările și a trecut de la iubirea lumească la iubirea divină. Din acest motiv, Mecnûn nu o recunoaște pe Leylâ. Tatăl său îl duce la Kaaba în Mecca și Medina în speranța vindecării sale. În acest loc, unde sunt acceptate rugăciunile, tatăl său se roagă pentru vindecarea lui, însă Mecnûn se roagă la Allah să-i sporească dragostea: O, Doamne, fă-mi necazul iubire și nu mă priva pe mine de ea!” În urma rugăciunii sale, dragostea sa crește și mai mult.

leyla

Mama Leylei face tot posibilul ca ea să trăiască departe de locul în care se află Kays, gândindu-se că astfel îl va uita și dragostea lor se va stinge. Astfel, ea decide căsătoria Leylei cu un alt bărbat, cât mai curând posibil, pe motiv că i s-ar fi pătat onoarea. Dar, pe zi ce trece, iubirea dintre cei doi crește tot mai mult. După un timp, familia o căsătorește pe Leylâ cu un bărbat bogat și respectat, pe nume İbn Selâm. Leylâ reușește să-l țină pe Ibn Selâm departe de viața ei, spunându-i că iubește o zeiță și că, dacă o atinge, și ea și zeița vor fi distruse. Între timp, Mecnȗn, fără să știe toate acestea, fuge de lângă tatăl său și cutreieră oraș după oraș, cu gândul că o s-o găsească pe Leylâ, rostindu-i numele printre lacrimi. Mecnȗn aude în deșert, de la prietenul său Zeyd, de căsătoria Leylei și se întristează foarte tare. El îi trimite Leylei o scrisoare amară, de reproș. La rândul ei, Leylâ îi explică lui Mecnȗn, printr-o scrisoare, situația ei și fiindcă el nu înțelege, ea îl imploră cu lacrimi și reproșuri.

După un timp, Ibn Selâm moare de tristețe, din dragoste pentru soața sa, iar Leylâ se întoarce la casa părintească.

Lunile, anii trec, Mecnûn este frământat de chinurile iubirii. Între timp, toată legătura lui cu lumea e întreruptă și doar sufletul său este viu. El a găsit-o pe adevărata Leylâ spiritual. Relația lui cu Leylâ, în forma fizică, inclusiv cu toate ființele materiale s-a încheiat.

După multe ezitări, ținând cont de toate aspectele, Leylâ începe să-l caute pe Mecnȗn și îl găsește în deșert orbit de atâta plâns. Dar Mecnȗn avea mințile duse din astă lume și, din cauza iubirii divine, uitase de existența fizică a Leylei. El nu o recunoaște și îi spune: „Leylâ este în mine.” Ea își dă seama că el a găsit-o pe adevărata Leylâ și, văzându-i starea, moare pe loc. Cu ochii-i care nu văd și cu mâinile goale, Mecnûn îi sapă groapa și o înmormântează acolo. Se lungește de-a lungul  mormântului ei și se vaită: O, Doamne, nu am nevoie de viață fără lume, nici de lume fără viață!și moare, îmbrățișând mormântul.

După un timp, prietenul loial al lui Mecnȗn, Zeyd, visează doi îndrăgostiți care s-au cunoscut în grădinile Edenului. „Cine sunt aceștia?” întreabă el și i se răspunde: „Aceștia sunt Mecnȗn și iubita  lui fidelă, Leylâ. S-au întâlnit aici, pentru că au murit curat, intrând pe calea iubirii și nu și-au întinat dragostea cu entuziasmul lumii.”

leyla camile

Charles Pellat, un arabist francez, membru al Académie des Inscriptions et Belles-Lettres și redactor al Enciclopediei Islamului (1914–1992), este de părere că această poveste este o reacție a arabilor din nord, reprezentată de Benî Âmir, împotriva arabilor de sud, afirmând că poveștile de dragoste platonice nu sunt specifice arabilor Uzi Uzre din sud, ci au o poveste similară, cea a îndrăgostitului Cemîl al-Uzrî.

Iubirea adevărată este cunoscută ca fiind „două suflete într-un singur trup”, iar legenda celor două personaje exprimă foarte bine această noțiune devenită o maximă. Ochii sunt orbi și urechile surde în călătoria lungă a iubirii, în seninătatea emoțiilor. Dacă vrei să-ți trăiești emoțiile fără limite, această călătorie îți direcționează inima către o iubire nemuritoare ca această legendă și te îndeamnă să te gândești la iubire ca la mărul de pe tejghea; dacă nu ai bani în buzunar, înseamnă că nu îl vei obține, dacă nu ai emoții, nu vei atinge apogeul iubirii. Iubirea clasică este să-ți arunci inima în foc. Nu vei fi niciodată înțelept. Și plutești în dilema: Este sau nu este logică iubirea?! Viața este atât timp cât te poți îndrăgosti de zeci de ori. Dacă iubirea continuă chiar și după mulți ani, este din cauză că nu o poți realiza cu adevărat. La fel cum florile se deschid în fiecare primăvară, noi ne îndrăgostim în fiecare primăvară, iar vara este anotimpul când iubirea este mai intensă. S-a pus de multe ori întrebarea: De ce vara iubirile înfloresc, iar la sfârșitul sezonului multe se ofilesc?! Posibil ca prima iubire să nu fie cea mai bună, pentru că inima învață treptat să iubească. Că omului nu îi place să iubească doar o dată în viață nu e un lucru adevărat și legendele despre marile iubiri ale vieții pământene o demonstrează. Cei care amăgesc sunt firi insensibile și demolează fără remușcări templul iubirii adevărate. Crezi că ții universul în palme când ești îndrăgostit? Ei, bine, cum iubirea nu are nicio limită, te topești, dispari, fiindcă nu ești deja acolo: în ochi, buze, flori, nopți luminate de lună. Chiar dacă nu poți atinge ceea ce iubești, ești fericit cu această iubire. Aștepți să vină ziua când numele tău va sta în arcada unei inimi.

Mangalia, 18 mai 2020

Surse:

https://www.biadana.com/yasam/leyla-ile-mecnunun-hikayesi

http://tarihteyasananlar.blogspot.com/2015/01/leyla-ile-mecnun-un-gercek-hikayesi.html

https://islamansiklopedisi.org.tr/leyla-ve-mecnun

Laila și Majnu

Majnu: Buzele tale sunt de culoarea vinului roșu,
aș vrea să mă îmbăt bând din acest vin.
Furtuni s-au iscat la frumusețea ta!
Aș vrea să mă avânt în aceste furtuni.
Ascult sunetul brățărilor tale și-mi pare că aud un înger cântând.
De amar de vreme, tinerețea tânjește după nurii ei,
zboară pe aripile iubirii cu priviri colorate.
Am furat vraja din ochii ei și m-am urcat pe nori, să fiu mai aproape de ea.
La fel ca fața ta frumoasă, și graiul ți-e dulce.
Doarme liniștită după ce mi-a furat somnul.
De ce mă chinuiește atât de mult?
O dată cu brățara, ți-am adus și inima mea.

Laila: Eu și iubirea mea existăm în răsuflarea ta.
Eu, și când sunt trează, te visez.
La îndrăgostiți inima e stăpână.

Majnu: Într-o zi a fulgerat, fulgerul a luat foc.
Nicio cămilă n-a suportat strălucirea. Mi-ai pus inima pe jar.
Luna și-a pus strălucirea  pe chipul tău, chipul ți-e ca luna, înfățișarea ca fulgerul.
Fulgerul a aprins un foc în inima mea.
Inima mea a căzut sclavă dorințelor tale, tu ești stăpâna ei.
Inima mea a devenit sclava ta, așteaptă poruncile tale.
Ca să ajung în brațele tale, aș trece și prin foc, chiar dacă fiecare răsuflare m-ar durea.Suntem două suflete într-un trup.
Când capul e plecat și inima e cufundată în gânduri,
dragostea ajunsă la apogeu e venerație; venerația e divină, căci iubirea e divină.
Am venit la ușa Ta, Doamne, să-ți cer un lucru, apoi să plec!
Ochii-mi să fie binecuvântați cu privirile asupra iubitei!
Îți voi vopsi pragul cu sângele meu, de nu-mi vei putea îndeplini dorința.
Doamne, în ce lume îndrăgostiții nu suferă durerea iubirii?
Chiar de mi-aș da viața, iubirea mea va rămâne o legendă peste veacuri și milenii,
căci dragostea noastră a ajuns până la cer.
Chipul tău are strălucirea divinității.
Omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu, dar îl slăvește până la moarte.
Tu ești paradisul meu!
Iubirea poate preschimba pietrele în flori.

Laila: Nu-l bateți cu pietre pe iubitul meu!
Dragostea e religia mea.
Ia cu tine visele unei inimi distruse de dragoste!
Ia cu tine lacrimile din ochii iubitului meu!
Inima mea dorește să fii fericit în viață.
Dacă această dorință nu-ți ajunge, ia și sângele dragostei mele.
Ia cu tine dorințele mele, inima mea a rămas pustie!

Majnu: Mâinile tale tremurânde mi-arată că ești delicată,
o să-mi plâng răsuflarea la picioarele tale.
Chiar și natura se va minuna în fața iubirii noastre.
Dragostea care este acum în sufletul tău se va topi
într-o zi în oceanul inimii mele, strălucitoare ca un diamant.
Când am cerut milă, m-au bătut cu o ploaie de pietre.
Îți scriu numele în țărână și mă plec în fața lui, îi vorbesc din priviri
și-apoi rătăcesc în deșert, îmbrățișând umbrele.
Tu, pui de gazelă, doar tu mă urmezi de la distanță,
când toate rănile sufletului meu strigă numele ei!

Laila: Mergi la ușa lui și spune-i cât mă doare depărtarea
și niciun prinț nu va fi vreodată stăpânul inimii mele,
căci doar noi suntem un suflet în două trupuri, iar acest suflet nu-l va putea împărți nimeni.
Lacrimile sunt perlele iubirii, nu cer permisiunea nimănui.
Inima mea e sub controlul meu, iar trupul meu e sub controlul unui rege; regele e soțul meu.

Majnu: Cum să plec de la ușa ta cu dorința neîmplinită?
Vino și alungă-mi durerea!
E rugămintea unui îndrăgostit nebun. Fă-i pe plac!
Nici natura, nestăpânită de om, nu ne poate despărți!
Inimile noastre vor avea un singur cântec și vor fredona într-un singur fel,
inimile noastre vor cânta un singur cântec, mereu același cântec.
Cântecul iubirii pure, unice, iubire legendară, cântată peste veacuri și milenii.
Numele noastre vor fi înscrise în cartea iubirii.
Astăzi, umblu îmbrăcat în zdrențe, lumea crede că am înnebunit din dragoste.
O bucată din zdrențele mele la picioarele tale, în loc de brățară scumpă, te va trezi, regina                                                                                                                              mea,
și va aduce primăvara în inimile noastre, lacrimile tale se vor preschimba în zâmbet.
Câte cazne am pătimit ca să ajung la tine, în sanctuarul inimii tale!
Sărutările mele să fie brățări la picioarele tale!

Laila și Majnu au murit împreună în deșert uciși de bandiți. Ei au fost un suflet în două trupuri.

Fragment din filmul indian Laila Majnu, producție din 1976 cu Rishi Kapoor în rolul lui Majnu

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.