”Tudor Vladimirescu, domnul care dorea să scape ţara de leprele străine” de Daniela Șontică

457
Tudor Vladimirescu, tablou de Theodor Aman
Tudor Vladimirescu, tablou de Theodor Aman

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roMișcarea revoluționară din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu (1780 – 1821), ca reacție la nedreptățile la care erau supuși țăranii în Țara Românească, a avut urmări care s-au propagat până la Regulamentul Organic, Revoluția pașoptistă și Unirea Principatelor. În istoria Țării Românești, nu este de găsit un alt personaj care să-l egaleze pe Tudor Vladimirescu în preocupările militare, administrative și chiar intelectuale, care să fie totodată exponentul poporului în lupta socială. Dacă revoluţionarii de la 1821 ”au strigat dreptate și au vrut ca tot românul să fie liber și egal, ca statul să fie românesc”, ei au creat terenul psihologic şi social celor de la 1848, care au continuat lupta, ”cerând libertate și unitate națională”. Acest lucru s-a realizat în parte la 1859, iar deplin la 1918.

”Oastea lui Tudor trecând Oltul”, litografie de Carol Isler
”Oastea lui Tudor trecând Oltul”, litografie de Carol Isler

Pe câmpia Padeşului împotriva tiraniei

”Într-o zi geroasă de ianuarie din 1821, norodul românesc a pornit din câmpia Padeșului în cea mai mare ridicare pe care a înfăptuit-o vreodată până atunci împotriva tiraniei, iar într-una din zilele de la sfârșitul lunii mai a aceluiași an a fost curmată în chip tragic viața, nu însă odată cu ea fapta conducătorului răscoalei, a călăuzei în drumul spre obținerea dreptăților norodului, care a fost Tudor Vladimirescu”, spune istoricul S. I. Gârleanu în cartea Tudor Vlaimirescu” (1)

După cum se ştie, mișcarea revoluționară lui Tudor a fost înăbuşită, dar, aşa cum scrie Constantin C. Giurescu în lucrarea ”Istoria Românilor” (2), jertfa lui nu a fost zadarnică. ”Turcii își dădură seama că Țările Românești nu mai pot suporta pe fanarioți și numiră din nou domni pământeni: în Muntenia pe Grigore Ghica, iar în Moldova pe Ioniță Sandu Sturdza. Stăpânirea acestora a fost bună. Țările începură a progresa. În Muntenia se înființă la 1827, din inițiativa lui Dinicu Golescu, o societate literară în care intrară chiar frații domnului și o mare parte dintre boieri. Prin convenția de la Akerman-Cetatea Albă, în 1826, între Ruși și Turci, se hotărî ca durata domniilor să fie de șapte ani, se hotărî, de asemenea, alcătuirea unui regulament pentru îndreptarea stării Principatelor: e punctul de plecare al viitorului regulament organic” – așa caracterizează pe scurt istoricul amintit însemnătatea faptelor lui Vladimirescu la progresul ideilor naționale. De aici încolo au prins curaj și ideile unioniste prin societățile culturale care s-au înființat în Țările Române.

Theodor Aman, Tudor Vladimirescu, acvaforte și gravură cu acul, 1879
Theodor Aman, Tudor Vladimirescu, acvaforte și gravură cu acul, 1879

Tudor avea conştiinţa că poartă ”cămaşa morţii”

Martori contemporani au lăsat descrieri ale înfăţişării, caracterului şi temperamentului lui Tudor Vladimirescu.

Era un om de statură mijlocie, de constituție robustă, bine legat. Fruntea îi era lată și încrețită, ochii căprui cu căutătură cruntă; fața smeadă, cam prelungă și uscățivă; nasul drept și potrivit; gura bine făcută; bărbia rotundă. Părul era lăsat pe spate, în formă de chică. Tudor purta haine boierești lungi, nicidecum luxoase, ba cam ponosite.

În timpul evenimentelor din 1821, Tudor purta pe cap o căciulă înaltă, dreaptă, din hârșie neagră cu fundul de postav alb, ceea ce era considerat un semn de domnie. Peste pieptar purta cămașă cu șireturi negre, o dulamă de culoare neagră-verde, lungă până la genunchi. Pe deasupra, purta o scurteică până la brâu. Purta cizme lungi, la brâu avea atârnată o sabie turcească și pistoale. Theodor Aman l-a redat într-un tablou foarte aproape de realitate (v. prima imagine), după cum au confirmat Petrache Poenaru și Gheorghe Chițu, doi apropiați ai lui.

”Domnul Tudor”, cum era numit în popor, era un om aspru și sobru, posomorât, avea o naturalețe de spirit și o anumită dârzenie, ținuta lui dreaptă inspira că este cu adevărat un comandir, așa cum se numeau pe atunci comandanții de armată. Avea o aversiune față de vorba deșartă, era tăcut. Era adesea frământat și a fost auzit spunând: ”Trăi-voi oare să scap țara de leprele străine?” Nimeni nu-l vedea pe Tudor râzând. Era zelos, corect și sever, pedepsind cu moartea pe cei din subordine dacă erau dovediți trădători. Angajat în lupta pentru dreptatea celor mulți, el însuși fiind om din popor, era conștient că era făcut să poarte ”cămașa morții”, cum spunea el.

________

(1) București, Editura Enciclopedică Română, 1971.
(2) Bucureşti, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă ”Regele Carol II”, 5 vol., 1935 – 1946.

Marșul lui Tudor din Oratoriul ”Tudor Vladimirescu” de Gheorghe Dumitrescu (frescă istorică în 3 acte, 36 tablouri, op. 32, 1952)

Oratoriul ”Tudor Vladimirescu”, integral la adresa: 

http://www.bestmusic.ro/orchestra-simfonica-a-filarmonicii-george-enescu/oratoriul-eroic-tvladimirescu-ghdumitrescu-708731.html

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.