Grădinile particulare erau amenajate cu mare trudă de grădinari străini, pentru desfătarea simțurilor și a sufletului. Ochii „se veseleau” descoperind pomi seculari, flori de diferite culori și forme care articulau un limbaj de taină, înțeles doar de inițiați. Texturile diferite, plăcerea statului „tologit” în iarbă lângă un „avuz de marmură” incitau simțul tactil, invitau la odihnă sau contemplare. Miresmele florilor și ale plantelor aromatice însoțeau mesele în familie, momentele de convivialitate în anotimpurile calde, acompaniate de acordurile muzicienilor iar, în lipsa lor, de trilurile păsărilor.
Ulysse de Marsillac, atent observator al transformărilor prin care trece societatea românească în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, anunță în paginile „Le Journal de Bucarest” un „simptom fericit”: „noul gust pentru grădini”:
„Una dintre cele mai elegante e aceea a prințului Știrbei. Este un parc în miniatură, înconjurat de ziduri mari, plin de copaci magnifici, împodobit cu vase de marmură și chioșcuri; iată un retiro foarte aristocratic. Doamna Maria Filipescu posedă un adevărat parc, împodobit cu o vegetație luxuriantă, bogat în flori, verdeață și ape; e una dintre cele mai încântătoare podoabe ale străzii Mogoșoaia […] În proporții mai modeste, grădina lui Emanuel Lahovary este foarte drăguță. Aceea a domnului Ștefan Bellio ar putea fi ușor transformată într-un parc magnific. Nu spun nimic despre grădinile de dincolo de strada Mogoșoaia. Există unele foarte frumoase. Dar ele se află deja la țară.”
Sursa: Muzeul Municipiului București
