„Urmuz sau Despre paradox (II)” de Lucian Costache

46
lucian costache urmuz

logo carte rubrica leviathan.roLa Editura Zodia Fecioarei din Pitești, în Colecția „Biblioteca Revistei Curtea de la Argeș”, a apărut de curând volumul al doilea al cărții Urmuz sau despre paradox, ce poartă semnătura profesorului-scriitor Lucian Costache din Pitești.

Despre primul volum Urmuz sau Despre paradox, academicianul Gh. Păun preciza: „…Spun în prefața cărții că, după monografia criticului Nicolae Balotă, Urmuz, din 1970 (Editura Dacia, Cluj-Napoca), acesta este un al doilea moment de referință în istoria receptării și valorificării lui Urmuz în literatura noastră.

Pentru că Urmuz este cel mai important scriitor născut la Curtea de Argeș (17 martie 1883), pentru că noiembrie este luna în care și-a pus capăt zilelor (23 noiembrie 1923, București), pentru că «urmuzismul», fie și cu o definiție grăbită, ne bântuie parcă mai abitir ca niciodată, reiau mai jos mare parte din prefața amintită, spre a ni-l apropia și apropria cât se poate pe trist-genialul «bade Demetru cratimă Buzău», cum îl alintă epigramistul George Corbu într-o delicioasă și plină de miez carte, și aceasta apărută în Biblioteca revistei, la numărul 22, Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă, volum bilingv, cu versiunea franceză aparținându-i unei alte statornice colaboratoare a revistei, profesoara-scriitor (iată, repetându-se, o combinație de mare clasă, de mare eficiență culturală) Paula Romanescu.

Dacă «urmuz» înseamnă sau nu ceva, atunci când e scris cu inițială mică, chiar nu ne interesează aici. De interes este că, scris cu majusculă, este numele celui «mai mare dintre scriitorii noștri minori»… Am citit nu de mult formularea, e sonoră și căutată, citabilă chiar, dar superficială.

Urmuz e, pur și simplu, unul dintre cei mai importanți scriitori români, «unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea asta». A spus-o Eugen Ionescu, revendicându-și-l ca înaintaș. Și l-au revendicat și dadaiștii/suprarealiștii – așadar, Urmuz este un important scriitor european, implicit, «din lumea asta».

A publicat numai câteva zeci de pagini, dar paginile scrise despre el, puse împreună, pot alcătui un număr de volume tot de ordinul zecilor. […] De acum, având pe masă cartea d-lui Lucian Costache, nu mai putem spune «că nu suntem avertizați», «că nu știm»: Urmuz este cu adevărat un mare scriitor! Unul care «ține pe umeri» moduri de a fi (pomenitul urmuzism, care, în vecinătatea absurdului, parcă a cuprins întreaga planetă…) și domenii de studiu: urmuzologia. […] Peste numai trei ani, se va împlini un secol de la «plecarea» lui Urmuz – unde? «în străinătate»? spre Nirvana? spre infinitul mic?…

Niciunde! Vorba autorului cărții în discuție, pusă la vedere pe coperta a patra: Urmuz nu s-a sinucis. Cineva i-a pus revolverul la tâmplă. […] Urmuz cel născut la Curtea de Argeș și rebotezat de Tudor Arghezi e viu. Urmuz trăiește!…” (octombrie 2020).

Volumul II, Urmuz sau despre paradox are 540 de pagini în care autorul ,,face și desface” opera vizionarului Urmuz „premergătorul ignorat al literaturii noi, al umorului de contra sens,  al liricii descătușate  de tirania subiectului și de logică. Întâi Urmuz, apoi Dada”. (Gh.Ciprian).  Lucian Costache scrie despre Mecanismele temporale. Planurile epice, Stările personajelor, Dialogul urmuzian, Dublul nivel:tragic și comic, Viitorismul urmuzian, Lupta sinelui cu sine, Ieroglifa filologică, Arhetipuri culturale. Arabescuri scripturistice etc. Frământatul Urmuz, neîmplinitul Urmuz, cel îngrozit că la Înalta Curte de Casaţie s-ar putea auzi că scrie „şi altceva decât considerente şi sentinţe”, Urmuz, pe care Geo Bogza şi-l închipuia „ca pe un copil încuiat de părinţii lui într-o cameră”, unde singura ocupaţie rămâne „răsturnarea ordinii apăsătoare”, pare a fi întru totul zămislit pentru  destinul său tragic. În Concluziune și morală autorul sintetizează viața și opera acestui fascinant scriitor, singular prin viziunea sa asupra lumii dar și prin dramatismul unei vieţi mereu înecate în cenuşa cotidianului, ori prin firea enigmatică generatoare la rândul ei de bizarerie.

„Concluziune şi morală

De vreţi cu toţi, în timpul nopţii, un somn în tihnă să gustaţi, Nu faceţi schimb de ilustrate cu cel primar din Cârligaţi. (Plecarea în străinătate)

Prin proza sa, Urmuz ne spune că nu numai lumea, nu numai Universul sunt imense, ci şi viaţa e imensă. De aceea, omul caută cu disperare un capăt, ca să fie sigur de ceva. Negăsindu-l ori ştiind că viaţa are acelaşi capăt care nu depinde de voinţa proprie, cum nici capătul de început nu-l poate cunoaşte, Urmuz a vrut să găsească singur măcar capătul din urmă, pentru a ne avertiza.

Revolverul: aceasta e drama secolului trecut, a secolului XX.

Urmuz nu s-a sinucis. Cineva i-a pus revolverul la tâmplă.

În noaptea de 23 noiembrie 1923, Demetru Dem Demetrescu-Buzău a fost găsit într-un boschet împuşcat în tâmplă cu un revolver marca S.T.M. Avea la el un ceas de aur fără capac. Urmuz cel născut la Curtea de Argeş şi rebotezat de Tudor Arghezi e viu. Urmuz trăieşte!

El a creat Urmuzismul.”

Vezi: „Șambelan la viezuri” de Pușa Roth după Pagini bizare” de Urmuz, audiobook la Editura Casa Radio

Șambelan la viezuri – Cu bizară umilinţă, la dispoziţia dumneavoastră

Ascultă integral Șambelan la viezuri

Arhiva rubricii Carte

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.