Patru…
Și ne întoarcem la Strigătul lui Munch… Prin el, a reuşit să pătrundă într-o lume puţin abordată de pictorii de până atunci, o lume a fricii şi a singurătăţii. Tabloul a fost descris ca având în prim-plan un om care ţipă, al cărui trup contorsionat convulsiv şi gestul mâinilor care cuprind capul transmit spaima nemăsurată pe care personajul o trăieşte. Chipul de culoare gălbuie pare să se armonizeze foarte bine cu craniul cadaveric, dar şi cu nuanțele și culorile mediului, simbolizând aceeaşi stare psihică anxioasă a personajului.
Și mai scria cineva că tabloul epatează prin hidoşenia personajului de prim-plan şi prin sinceritatea dezarmantă a gestului: urletul acelei fiinţe este autentic şi parcă îl şi auzim, este reacţia unui om care devine martorul unui cataclism şi care, cu acea ocazie, îşi descoperă vulnerabilitatea şi iminenţa morţii.
Vă reamintesc că tabloul a stârnit numeroase controverse, fiind deseori comparat cu Mona Lisa, pictată de Leonardo da Vinci. Obsesia lui Munch pentru personajul care îşi strigă disperarea a dus la crearea mai multor versiuni ale tabloului, deţinute de Munch Museum, de Galeria Naţională Norvegiană, dar şi de către un colecţionar particular belgian. Se pare că prima versiune datează din anul 1893, fiind intitulată Strigătul naturii.
Munch a considerat necesar să explice tema tabloului, mai ales în urma faimei dobândite şi a controverselor care au apărut. Cum vă reaminteam la începutul acestor gânduri despre țipăt, pictorul spunea că, aflat pe un pod, a văzut cum soarele apunând devine roşu şi trimite limbi de foc ameninţătoare, care i s-au părut că seamănă cu fâşii de sânge ale naturii, care îşi strigă disperarea, asemenea sufletului chinuit de angoasă al unui om.
Rămâne încă o speranță, în viața noastră, ca un strigăt între două tăceri?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
