”Virgil Maxim, mărturisitor al credinţei şi demnităţii în temnița comunistă” de Daniela Șontică

1167
Daniela-Șontică-Virgil-Maxim-memor-leviathan.ro închisori_
Virgil Maxim

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roÎn 1942, Virgil Maxim era încă elev când a fost arestat împreună cu alți colegi de la Școala Normală din Buzău, pentru vina de a face parte din organizația Frățiile de Cruce şi a primit o condamnare de 25 de ani de muncă silnică. A ispășit 22 de ani de pușcărie, fiind eliberat prin cunoscutul decret din 1964.

Virgil Maxim (n. 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova) a fost întemnițat la Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Târgșor, Jilava, Gherla, Văcărești. Închisoarea a fost pentru el, ca pentru mulți alții, un loc de renunțare la lume, de desăvârșire sufletească, de adâncire în rugăciune. Din primele zile de detenție, el îi îmbărbăta pe ceilalți deținuți prin cuvintele: ”Nu suntem singuri în această suferință. Mântuitorul este cu noi…”.

Ajuns la Aiud, l-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, dar și pe Anghel Papacioc, care avea să devină ulterior monahul Arsenie, pe părintele Vasile Serghie și pe Traian Trifan. Așadar, a făcut și el parte din așa-zisul grupul de mistici din închisoare, oameni care erau preocupați de interiorul sufletesc, de centrarea pe viața duhovnicească. Detenția avea să devină și pentru Virgil Maxim, ca pentru alți cunoscuți intelectuali credincioși, un loc de aflare a bucuriei în mijlocul suferinței. Virgil s-a dedicat rugăciunii în timpul detenției sale în colonia de muncă de la Galda, unde deținuții care doreau puteau urma un program duhovnicesc intens.

”Celula devine chilie de rugăciune, hrana – prilej de asceză, izolarea și lepădarea de bunurile și bucuriile vieții – prilej de trăire în sărăcie, curăție și feciorie, necunoscutul – prilej de încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”, mărturisea el ulterior.

Un episod emoționant petrecut la Aiud în 1945 este descris de Maxim în cartea ”Imn pentru crucea purtată”:

”Am obținut permisiunea să sărbătorim Sfintele Paști cu slujbă religioasă în curtea închisorii, la troița nicadorilor, la care să ia parte toți deținuții, și cei de drept comun. Doar criminalilor de război nu li s-a permis să iasă în curte. Totuși, cu ajutorul gardienilor prieteni, cei de pe latura opusă T-ului,care nu puteau vedea slujba, au fost băgați în celule cu vedere spre troiță. Toți preoții noștri împreună cu cei oficiali, ortodox și greco-catolic, care încă funcționau, au oficiat slujba Învierii. La strigarea «Veniți de luați lumină!» adresată «celor patru Răsărituri ale lumii de părintele Ion Marinescu […] s-au aprins făcliile tuturor, chiar și ale celor din Celular. Părintele a ridicat sfânta cruce spre celular: «Hristos înviat și pentru voi, ca și pentru noi! ». «Adevărat a înviat!», au izbucnit într-un singur glas sufletele acestor frați de suferință.”

Trimis la Jilava pentru refuzul reeducării, l-a întâlnit acolo pe Daniil Sandu Tudor, cu care a avut numeroase convorbiri pe teme isihaste. Ajuns înapoi la Gherla, a fost bătut cu sălbăticie de oamenii lui Eugen Țurcanu și de Țurcanu însuși. Fostul său coleg de celulă, Puiu Năstase, mărturisește în cartea ”Temerarii” că Maxim ”a fost bătut așa de rău, încât a fost socotit mort și dus la morga închisorii, însă Dumnezeu i-a păstrat viața”.

Maxim mai spune în memoriile sale: „În această perioadă mă rugam în mine lui Dumnezeu să pot rezista sau să mor necompromis. Trăiam o stare de bucurie inconștientă și mă supuneam fără rezervă comenzilor. Rugăciunea inimii era puterea salvatoare în toate aceste suplicii”.

Este știut că în urma supliciilor nu toți rezistau fără să trădeze, fără să se transforme şi ei în torționari pentru colegii de celulă.

Mai târziu, la Jilava, l-a întâlnit și pe părintele Gheorghe Calciu.

A suferit tot felul de chinuri în pușcăriile celor trei regimuri, carlist, antonescian și comunist: înfometare, frig extrem, bătăi, schingiurie, muncă silnică, nesomn, tortură fizică și psihică, izolare în frig și întuneric. Și-a păstrat sufletul prin smerire, îndurând totul cu bucurie și mai ales cu rugăciune și nădejde în Dumnezeu.

Virgil Maxim a trăit până în 1997 și a publicat un volum cu poezii compuse și memorate în închisoare. A scris și volumul ”Imn pentru crucea purtată”. Rămâne un autentic mărturisitor al lui Dumnezeu în mijlocul suferințelor din închisoare, șocându-i pe mulți prin afirmații ca aceasta: ”Lui Dumnezeu trebuie să-I mulțumesc că m‑a învrednicit să sufăr pentru El”.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.