„Vreau să vă dăruiesc un zâmbet”, piesă în două acte de Iasmina Bobișteanu

50
concurs si eu stiu sa scriu

concurs si eu stiu sa scriu 2021Premiul I, secțiunea 11–14 ani, la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Şi eu ştiu să scriu!”, ediţia I, 2021, organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Secția de Împrumut pentru Copii. Ludotecă și Asociația Culturală Leviathan 

 

Personaje:

Moș Mircea – bunicul

Ilie, Ana, Liliana, Remus, Andrei – nepoții lui Moș Mircea

Moș Crăciun

Actul I

Discuția are loc la cina din seara Ajunului. Se vede înaintea ochilor un salon mare cu o masă lungă de stejar pentru douăsprezece persoane, scaune de piele cu speteze înalte, bufet și servantă moderne. Atmosfera este una agitată în rândul doamnelor, care sunt ocupate cu mii și mii de treburi, însă copiii sunt mai liniștiți ca oricând, stând doar cu gândul la cadourile pe care le vor primi în această seară. După împodobirea bradului, toți se așază la masă pentru a gusta bucatele sofisticate destinate zilelor de sărbătoare care vor urma.

                                                             Scena 1

MOȘ MIRCEA (întrerupând colindul unei flașnete): Ia spuneți voi, frumoșii bunicului, ce vreți să vă aducă Moșul în astă-seară?

ANA (aranjându-și părul blond și buclat ce îi cade pe umeri asemenea unei cascade): Eu îmi doresc o carte, bunicule. Am citit în revista școlii recenzia unei cărți de magie. Toți colegii mei vorbesc despre ea. Trebuie neapărat să o citesc și eu!

ILIE (cel mai mare dintre nepoți): Mie îmi trebuie o chitară nouă. Este o fată… e în liceu cu mine și… of, știi și dumneata, cum e… că doar ai fost tânăr… cândva! Aș vrea să-i cânt o serenadă, un cântec… un cântec care să-i treacă de granițele timpanului și să-i ajungă până în suflet.

MOȘ MIRCEA (cu un mic zâmbet ascuns în spatele mustății sale stufoase și cu o privire în care se putea întrezări curiozitatea, un semn de întrebare și, totodată, o pâlpâire stranie, o melancolie tulburătoare ca un avertisment ascuns): Ilie, Ilie… așa am cucerit-o și eu pe răposata bunică-ta, Dumnezeu s-o ierte! Tare frumoasă a mai fost femeia aceea! Figura ei nu o prea distingea din mulțimea de femei drăgălașe ale orașului. Ochii ei însă fascinau pe oricine prin culoarea lor de un albastru închis cu reflexe violete, protejaţi de lungimea genelor blonde ca într-un cuib de aur. (După o pauză, bătrânul tulbură liniștea, abordând un ton mult mai voios.) Tu, Remus, ce-ți dorești? Dar tu, păpușico? Andrieș, tu?

REMUS: Eu am nevoie de câteva piese pentru motorul la care lucrez. (Cu o oarecare ironie în glas.) Ar fi frumos din partea Moșului să mi le aducă!

LILIANA (scuturându-și rochia cu falduri primită de ziua ei): Bunuțule, eu vreau o păpușă, dar nu orice păpușă, bunuțule, una care să semene cu mine, să ne putem îmbrăca la fel! Am croite deja câteva rochii identice cu ale mele, ce i s-ar potrivi perfect unei astfel de jucării.

ANDREI (nu poate pronunța mereu litera „r”, din cauza dintelui incisiv căzut): Eu vleau doal bomboane, acadele și jeleuri! Dal tu, bicule, tu ce vlei?

MOȘ MIRCEA (cu un ton înțelept): Doar fericire, puiule, fericire…

Scena 2

ANDREI: Ce e fe-rrri-ci-rrrea? (Silabisind ultima parte, pentru certitudinea unei pronunții corecte.) Nu am mai auzit până acum de plăjitula asta!

ANA (râzând): Fericirea e un sentiment, micuțule. Ea apare atunci când…

ILIE (întrerupând replica surorii sale): …o fată acceptă să iasă cu tine în oraș!

LILIANA (adăugând o altă continuare replicii Anei): …mama îți dă voie să te dai cu ruj și să-i încalți papucii cu toc!

REMUS (completând fraza pe care a început-o anterior Ana): …ai voie să faci plimbări cu motocicleta până târziu!

ANA (terminându-şi replica): …termini o carte de câteva sute de pagini în doar câteva ore!

ANDREI (confuz): Nu înțeleg! Cum se poate ca același luclu să leplezinte total altceva pentlu fiecale?

MOȘ MIRCEA: Vezi tu, Andrieș, cum frumusețea stă în ochii privitorului, așa și fericirea stă în sufletul fiecăruia! În funcție de propriile criterii poți fi sau nu poți fi fericit.

ANDREI (încă confuz): Și… eu cum pot face o pelsoană felicită?

LILIANA: Dăruiește-i ceva…

ANA (umplându-și golurile de pe buze cu un exces de ruj roşu): Îi poți da o floare… sau chiar un buchet.

ILIE: Scrie-i un poem, fă-i complimente…

REMUS: Scoate-o la o plimbare, cui nu-i plac plimbările?

LILIANA (mușcând dintr-o prăjitură cu nuci și fistic): Prepară-i o prăjitură… dulcele înveselește pe oricine!

MOȘ MIRCEA (zâmbind): Oferă-i un zâmbet!

Actul II

Decorul este identic cu cel din primul act. Un personaj nou apare pe scenă: Moș Crăciun. Intrarea sa este realizată printr-un bocănit puternic care întrerupe discuția dintre Moș Mircea și nepoții săi. Pe fața copiilor, mai puțin a lui Ilie, se poate observa bucuria provocată, atât de noua prezență, cât și de sacul plin-ochi cu daruri.

Scena 1

MOȘ CRĂCIUN: Ho, ho, ho! Ce faceți copii? Fericiți de musafir?

ANA, LILIANA, REMUS, ILIE (în cor): Daaaa!

În acest timp Andrei privește în gol, fără să răspundă în vreun fel. Moș Crăciun observă și decide să-l cheme lângă el.

MOȘ CRĂCIUN (dornic să se împrietenească cu mezinul casei): Scumpule, ia spune-i tu Moșului, cum te numești?

ANDREI (timid, evitând parcă să vorbească): Andlei…

MOȘ CRĂCIUN (înduioșat de pronunția băiatului): Ce s-a întâmplat puiule, ești supărat?

ANDREI (confuz iarăși): Su-pă-rat???

ANA (observând că termenul îi este necunoscut băiatului): Supărarea e un sentiment, micuțule.

ANDREI: Așa cum e și felicilea?

LILIANA: Da!

ILIE (către Ana și Liliana): Explicați tot, fetelor! Uite băiete (către Andrei), supărarea e opusul fericirii. E firesc să fii şi supărat, chiar inevitabil! Cred că astea sunt singurele asemănări cu fericirea…

MOŞ MIRCEA: Supărarea e atunci când, în loc să-i zâmbeşti cuiva, îi întorci spatele.

ANDREI (către Moş Crăciun; lăsând să pară că explicaţiile primite l-au lămurit): Nu, nu sunt supălat.

Scena 2

MOŞ CRĂCIUN (înduioşat şi mai tare de comportamentul băiatului): Dacă nu eşti „supălat”, hai să vedem care este cadoul tău. N-ai vrea să-i reciţi o poezie Moşului, cât timp îţi caută el cadoul?

ANDREI: Ba da, dal… am şi eu un cadou pentlu voi! (trăgând adânc aer în piept, pentru a se asigura de o pronunţie şi o dicţie corectă):

I-am întrebat:
Ce e fericirea?
Ei mi-au spus:
E precum iubirea.
E unitatea de măsură
Ce-ţi exprimă strălucirea,
E otrava
Ce-ţi zăpăceşte firea.
Fericirea e unică
Şi de neînţeles,
O acadea dulce
Cu zahăr în exces.
E un pas plăpând
Pe iarba unui şes,
Un document,
Semnat pentru succes.
Cât de firesc
Litera se transformă în sunet,
Cum analogic, movul
E, de fapt, violet,
Cum inevitabil
Zahărul devine diabet,
Aşa şi eu
Vă dăruiesc un zâmbet!

Toţi cei prezenţi la petrecerea din seara Ajunului îl aplaudă pe băiat şi îi zâmbesc reciproc, după care se apropie de public pentru a-i oferi zâmbete şi acestuia.

Opţional: un citat poate încheia reprezentaţia, iar cuvintele nu pot fi decât ale lui… Andrei.

„Dacă ştii să zâmbeşti, zâmbetul se întoarce la tine ca o comoară”, Betty Marcovici.

 

Elevă, 14 ani, Clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, Localitatea Dângeni, Județul Botoșani

Vezi și: „Cine sunt eu? Ce voi fi eu?” de Elena-Amelia Buzatu, Premiul I, secțiunea 7–10 ani, la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Şi eu ştiu să scriu!”, ediţia I, 2021.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.