În episodul anterior, lui Fane, cu gândul la făcut bani, îi vine ideea să monteze aparate care fac nimic. Asta îi trezeşte interesul lui Leo, dar şi Antifiţei care, naivă, visând la viitorul ei ca fată de oraş, pare interesată de „afacerea” lui Fane şi pregătindu-le cafelele celor doi, rămâne blocată total în gânduri. Neîncrezătoare, simte că Fane face glume cu ea.
De situaţia asta, parcă şi Leo pare suspicios şi sare ca ars strigând „Bingo!”
‒ Bingo!, a strigat Leo victorios.
‒ Ce-ai mă, că doar nu te-am gâdilat?
‒ Am descoperit mersul în Cosmos, d’aia! Băi, Fane! Mă crezi prost? Cum să faci un aparat care nu face nimic şi culmea!, el să nu existe pentru că e un nimic. Am impresia că vorbeşti cu Clona. Mai bine fabricăm păpuşi glonfabile. Se caută. E mare cerere pe piaţă.
Antifiţa era năucită. Visul ei să devină fată de oraş fără să facă nimic s-a năruit. Chestia cu „păpuşile glonfabile” a trimis-o dincolo de înţelegerea ei.
Leo a observat marele semn de întrebare ce plutea deasupra capului Antifiţei şi încercă să o lămurească. Numai că Fane i-a luat-o înainte:
‒ Ei, na! Numai păpuşar nu mă făceam acuma. Măi, fată! Vorbeşte cu patronu-tu să pună numele tău pe firmă. Te cunoaşte toată lumea. Să vezi atunci clientelă. Tu eşti o ofertă în momentul ăla.
‒ Ş-adică, sî pună numele meu pe firmă?… Da’ şee, bre, io îs Dero?, s-a zburlit Antifiţa zăpăcită de vorbele lui Fane.
‒ Ei, na! Lasă, că ai nume frumos: AN-TI-FI-ŢA.
Lui Leo i-a venit o idee:
‒ Bingo! „O cămaşă mai curată, cu Antifiţa spălată!” Şi iei şi bani pe clipul reclamei. Te umpli de euro, a propus ca afacere Leo, uitându-se cu înţeles la Fane.
‒ Ei, na! Asta nu. Mai bine m-apuc să fac pixuri şi păpuşi decât reclame la detergenţi cu Antifiţa vedetă.
‒ Atunci să o punem pe Clona.
‒ Cum să spălăm rufele cu o capră, măi Bingo? Dacă are râie? N-are nicio logică.
‒ Logic ar fi să ne mai ducem şi prin atelier. Ne dă Flori dispăruţi şi ne taie ziua. Măcar să fi muncit. Aşa ne-o taie degeaba.
‒ Ei, na! Hai să mergem! Antifiţo! Trece-ne pe caiet şi când facem rost de două mii de euro îţi plătim tot plus şpaga ta.
‒ O sî vă pun să-mi plătiţi în natură pân’ la urmă. (Cei doi se uită mieros.) Adicătelea îmi daţi capra de tot, na!
Cei doi, dezamăgiţi de propunerea Antifiţei, ies aşa cum au intrat.
‒ Behehe!, behăi Fane şi-l gâdilă pe Leo.
‒ Bingo!… Termină, Fănele! Aoleu! Bingo!… Bingo!… Bingo!
În uşa atelierului îi aştepta Flori. Cu mâinile în şolduri, părea victorioasă. Într-o mână ţinea botniţa de la Milă iar în alta o hârtie.
‒ Vai, domnişoara Flori! De ce eşti aşa veselă? Te-ai înnoit?
‒ Unde umblă oamenii muncii? La cafe-bar?, i-a luat la rost Flori.
‒ Ei, na! Am băut şi noi o cafeluţă la colega noastră.
‒ Care „colega” voastră? O să dispară di tăt pân’ la urmă. Prea luaţi foc după ea. O să chem pompierii că cei de la OPC n-au făcut nimic ca să rezolve sesizarea cetăţenilor din zonă.
‒ Cetăţeanca Flori Contabila! De bună voie şi nesilită de nimeni ne spui şi nouă ce faci cu botniţa aia? Bilanţul lunii, ce faci?
‒ Mi-a făcut-o Milă cadou. No! M-am gândit să-mi iau un dulău că tot sunt singurică.
‒ Şi ce bărbat va mai bate la uşa ta? Aud? Doar să fie hingheri. Hi, hi, hi!
‒ Ei, na! Da’ de când face Milă cadouri? Sau l-ai făcut şef de secţie service sau ce?
‒ A, nu. A fost Bemveu p’aicea, îl ştiţi voi, Vasile Bemveu şi no!, voia să facă un schimb de maşini sau să vândă, nu ştiu, treaba lui, o afacere şi dădea două mii de euro comision pentru Audi a zăpăcitei ăleia care a fost azi să-i reparaţi maşina. Dacă o găseşte pe tipă oferă comision gras. Şi asta rapid că se grăbea. I l-am dat pe Milă că tot se învârtea p’aci. Fefe a zis că lui nu-i trebuie bani.
Cei doi au rămas ca la aeroport când i-a prins controlul cu droguri. Doar Fane a mai apucat să exclame:
‒ Ei, na!
‒ Iar asta (îi dă hârtia lui Fane), no!, e venită de la bancă pe numele tău. Mai ai de plătit nişte rate unde eşti girant. Trebuie să-ţi opresc din leafă vreo două mii de euro. (Pauză lungă.) Ce-aţi rămas aşa de parcă aţi fost în războiul din Ucraina?
‒ Domnişoară contabilă de veşti proaste, nu mai ai şi alte socoteli de făcut, că pe ale noastre le-ai terminat?
‒ Ba, să vă puneţi „socoteala” în cui. Umblaţi hai-hui prin baruri după fuste tinere în loc să staţi înţepeniţi la locul de muncă. N-aveţi minte nici cât o clonă.
Flori s-a întors artistic spre treaba ei şi a închis tabloul.
Leo şi Fane erau muţi ca la înmormântare. Doar Fane a mai încercat să-şi dreagă necazul:
‒ Ei, na!… Auzi, ce să-mi facă mie finu’! Două mii de parai. De unde-i dau, colega?
‒ Băi, Fane filosofu’! Hai să-i reparăm Audi fiţoasei şi mâine ne-am scos cu banii. Dacă dă două mii de euro, bine, dacă nu, facem trampa cu Bemveu.
Cei doi muncitori „harnici” s-au apucat de ciocănit Audi din faţa atelierului. L-au finisat, l-au vopsit şi pe la ora zece seara au terminat treaba. S-au schimbat de haine şi hai să plece acasă.
Când să iasă în şosea, au observat lumină la cafe-bar.
Curioşi, au intrat în local ca să-i spună „Noapte bună!” Antifiţei. În cafe-bar era un bărbat între două vârste care discuta cu Antifiţa despre aprovizionare, controlând stocul din bar.
‒ Ooo! Bună seara, oameni ai muncii! Eu sunt „Umbră” al vostru din atelier, iar ea e nepoata mea de la ţară care mai are nouă fraţi, Antifiţa, pe care am adus-o la oraş ca să câştige şi ea o pâine. Acest local este al meu. Eu l-am deschis cu bani munciţi în atelier, atelier care de mâine e al meu. Patronul a fost exclus din partid şi a dat faliment. Atelierul mi l-a vândut pe un euro cu condiţia să-i plătesc datoriile la stat. Cu voi, ce să zic? V-am şters datoriile din caiet, dar v-am şters şi din statul de plată. Vă mulţumesc pentru reparaţia la Audi! Costurile reparaţiei intră ca plată la datoriile voastre de pe caiet. Vă servesc cu o cafea? Aşa, de adio.
Leo şi Fane s-au întors stânga-împrejur şi au plecat spre staţia de autobuz.
‒ Ei, na! Acuma, ce să mai… Dacă vrei să ştii, Leule, nici nu prea mă încânta să plec „afară” ca să lucrez. Trebuie să le ştii limba şi eu sunt un filosof, şi în altă limbă nu pot gândi. Auzi şi tu în ce aventură ne-am băgat în serialul ăsta de umor! Hai, acasă!
‒ Până la urmă rămâi la ideea mea să facem o matriţă de fabricat pixuri fără pastă. Ce zici?
Fane nu a mai spus nimic. S-a urcat în autobuzul galben oprit în staţie, ultima cursă. Leo, nu. De ce? Citiţi de la început serialul şi veţi afla.
A doua zi, pe şoseaua de centură, a oprit un autoturism în dreptul cafe-barului. Grăbit, şoferul voia să cumpere ţigări şi o apă minerală. În faţa localului, Clona păştea indiferentă. Omul a îndrăznit să o mângâie pe cap. Clona, deranjată, s-a repezit cu coarnele în spatele clientului culcându-l la pământ.
Concluzia: Clona nu era capră, era ţap.
Sfârşit
Notă: Următorul serial umoristic, Navetiştii, are ca acţiune aventura unor navetişti în tren. Tema centrală a serialului este teama. Teama de orice. Vă aşteptăm la noi zâmbete în curând!
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
