„Clona” (6) de Lică Barbu

11 iulie 2023

În episodul anterior, Fefe îi propune lui Fane să vândă capra ca să facă rost de bani, dar îi aude Umbră, cel care a adus-o pe capra Clona la atelier şi-i ia la rost. Pentru Fane şi Leo pare o afacere să vândă capra, dar atenţionarea lui Umbră îi pune la punct şi se îndeamnă reciproc să meargă la cafe-barul cu firmă nouă, „La Clona”, ca să studieze situaţia afacerii. Când să iasă pe uşă, îi întâmpină clientul lor zilnic, Milă, ţiganul.

Până să asistăm la întâlnirea lui Milă cu Leo şi Fane vă ofer o mică descriere a acestui personaj, Milă, un personaj secundar, de altfel.

Milă este un ţigan care locuieşte în apropiere de atelierul de reparaţii maşini. Are familie numeroasă şi trebuie să o întreţină. Vine aproape zilnic la atelier ca să ia apă pentru spălat sau pentru gătit, dar şi pentru a fura ceva, motivând că adună fier vechi. Uneori, are şi el câte ceva de vânzare pe care cei din atelier le cumpără numai ca să scape de el.

De exemplu, ce-i trebuia lui Leo lanternă rabatabilă sau lui Dobrică aparat de ras călcâie?

În schimbul unui pachet de ţigări sau al unui ,,celular”, votcă la 200 de ml, Milă mătură atelierul. Dar vai de curăţenia lui Milă. Vorba lui: „La mişto!”. El ştie că toţi au bani şi cerşeşte de la ei, măcar 10 lei. De unde 10 lei? Ce? Mecanicii de la service umblă cu mărunt?

Echipa din atelier îl acceptă fiindcă mai face afaceri cu el. Le aduce câte-o piesă şterpelită mai ieftină, cu care aceştia îşi fac treaba la unele gheşefturi de-ale lor.

Nu suportă să-l faci „ţigan”. Dacă cineva face cea mai mică aluzie că e ţigan, ameninţă cu drepturile omului şi face sesizare la ONU. Cunoaşte legile ca pe familia lui căreia, oricum, nu-i mai ştie numărul de membri.

Şi cum spuneam. Milă intră în atelier.

‒ Unde vă duceţi, mânca-v-aş capra voastră! Salut, şefu’!, sări Milă drept în faţa lui Fane.

‒ Ei, na! Ce vrei mă? Ieşi afară!

‒ Aoleu! Nu mă lua aşa, maistre. Azi sunt un client stabil. Vreau să schimb o bujie la sărăcia mea de merţan.

‒ Mare meserie. O bujie schimbă şi-un prost, nene, rectifică Leo problema lui Milă.

‒ Să moară copiii mei dacă sunt prost. Eu nu ştiu să umblu cu filosofii d-astea, cu învârteli.

‒ Ei, na! Mare filosofie. O învârteşti când o scoţi, o învârteşti când o bagi. Ce-i greu?

‒ Nu mă pricep eu la răsuceli d-astea, să moară mama. Hai, mă alde sărăcie, că nu degeaba. Milă e băiat de şatră, nu golan d-acilea.

Fane, când a auzit că-i vorba de bani, s-a băgat pe interes.

‒ Măi, Milă! Schimbatul unei bujii la un merţan costă, să ştii.

‒ Cât să coste, mânca-ţi-aş? Adică, eu nu am bani sau cum?

‒ Pardon? Costă cât o capră, cumetre. Cumperi capra şi noi îţi schimbăm bujia. N-ai spus tu că vrei să mănânci capră?, îi răspunse Fane la aluzia lui Milă atunci când a intrat în atelier.

‒ De unde bani, mânca-v-aş bujia voastră! Şase copii am care urlă foamea-n ei. Vă rămân dator.

‒ Ei, na! Ieri spuneai că ai zece copii. Ia pleacă, băi, coloratule! Vrei să muncim moaca la maşina ta?, l-a luat Fane din scurt.

‒ Ole, le, le! Să moară familia mea dacă nu vă plătesc. Uite aicea, na! (Milă scoate o botniţă dintr-o sacoşă.) Asta face vreo două sute şi ceva.

‒ Ce dracu să facem, mă, cu botniţa ta? Hai, tai-o că avem treabă.

‒ Cum s-o tai, şefule, că-i din piele-piele. O pui şi mata la capră când o plimbi la iarbă verde.

‒ Clona e capră vedetă la cafe-bar, băi cumetre. E deşteaptă. Mănâncă iarbă fără botniţă.

‒ Şi ce să vă dau, mânca-v-aş meseria voastră de hartişti! Sunt sărac lipit. N-am bani nici de-o bujie.

‒ Bine, măi, ciudatule! Mături tot atelierul pân’ ne întoarcem noi şi-ţi schimbăm bujia.

Milă, când a auzit că e vorba de muncit, l-au tăiat toate durerile.

‒ Aoleu! Am aspiratoru’ stricat, trăi-ţi-ar familia ta de filosofi, că vă curăţam pe toţi.

‒ Vezi că mătura şi făraşul sunt la domnişoara Flori. Te pontează ea dacă faci treabă bună. Până ne întoarcem să fie lună. Dacă nu, i-aţi merţanu’ şi eliberează platoul, îi dădu ultimele indicaţii Fane şi ieşi pe uşă.

‒ Ia pleacă, băi, şi nu ne mai peturba de la muncă! Aici vii cu bani nu cu văicăreli. Şi dacă mături, vezi poate găseşti pixul meu pe care l-am pierdut, îl atenţionă şi Leo.

‒ Să moară Cleopatra mea în Spania dacă nu vă plătesc. (Milă scoate un pix din sacoşă.) Ia uite ce pix am, mânca-ţi-aş ochii tăi zbanghii.

Leo devine interesat şi îi examinează pixul.

‒ Bine, măi, aspirator! Îmi place pixul. Are pastă?

‒ Are, teteo, cum să n-are. Ce? Io umblu cu marfă extirpată?

‒ A, nu! Eu voiam un pix fără pastă.

‒ Se face vericule, nicio problemă. (Îi ia pixul şi scoate altul.) Uite aicişa pixul anului, marfă garantată. Pix fără pastă. E promoţie, aşa că-mi reglaţi şi direcţia pentru asta.

‒ Nu-i cam mult pentru un pix, măi Milă?

‒ E comandă specială, şefu’.

‒ Bine, măi sărăcie! (Leo bagă pixul în buzunar.) Fefe! Rezolvă-l tu p-ăsta până ne întoarcem.

‒ Ce faci, vere? Mă laşi pe mâna la meseriaşi neîncepuţi. Ăsta-mi strică avionul.

‒ Şi ce-i fi vrând acuma? Pentru un pix să-ţi punem şi tren de aterizare?

Va urma

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.