165 de ani de la premiera absolută a operei „Bal mascat” de Giuseppe Verdi

762
bal mascat verdi

fila de calendar rubrica leviathan.roSe împlinesc 165 de ani (17 februarie 1859) de la premiera absolută a operei Bal mascat (Un ballo in maschera) de Giuseppe Verdi, la Teatrul „Apollo” din Roma; libretul de Antonio Somma după Eugène Scribe.   

Opera este inspirată pe asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei din anul 1792, dar este lipsită de acuratețe istorică din două motive importante. Pe de o parte, sursa inspirației însăși era o prezentare romanțată a evenimentelor, respectiv, în perioada compunerii operei sale, lui Verdi i s-a impus de către cenzură să facă schimbări în desfășurarea acțiunii datorită sensibilității politice a subiectului și a sugestiilor de natură anarhică care puteau fi interpretate.

În 1833, dramaturgul francez Eugène Scribe a descris evenimentele care au dus la asasinarea regelui Gustav al III-lea în piesa omonimă, Gustav al III-lea. Singurele lucruri reale pe care Scribe le-a păstrat au fost câteva nume istorice implicate, conspirația în sine și asasinarea de la balul mascat. Restul –personajele, caracterizările, povestea romantică, ghicirea viitorului, trădarea prieteniei etc. – este rezultatul ficțiunii autorului francez.

Opera lui Verdi s-a bazat pe piesa lui Scribe și nu pe faptele istorice. Și totuși a fost considerată de către cenzura regală ca fiind prea mult, drept care acțiunea se va desfășura în Lumea Nouă, la Boston, în loc de Europa, perioada va fi vag sugerată ca fiind cea a începutului anilor 1700, deci cea a Americii de Nord coloniale britanice, rangul personajului asasinat va fi coborât de la cel de monarh la cel de guvernator colonial, iar personajul în sine nu va fi nimeni altul decât Riccardo (Richard), Contele (ori Earl) de Warwick. (Sursa: Wikipedia).

Personajele principale:

  • Regele Gustav III al Suediei (Contele Riccardo) (tenor)
  • Contele Anckarström (Renato), prietenul și secretarul regelui (bariton)
  • Amelia, soția Contelui Anckarström (soprană)
  • Ulrika Arfvidsson, prezicătoare (mezzosoprană)
  • Silvano, un marinar (bariton)
  • Contele Horn (Tom), conspirator contra regelui (bas)
  • Contele Ribbing (Samuel), alt conspirator (bas)

Opera integral. Soliști: Plácido Domingo, Leo Nucci, Josephine Barstow Florence Quivar,  Sumi Jo, Jean-Luc Chaignaud, Rydl Horn, Simic Ein, Wolfgang Witte, Adolf Tomaschek. Dirijor: Sir Georg Solti. Orchestra Filarmonicii din Viena. Regia: John Schlesinger. Salzburg, Grosses Festspielhaus, 1990

Arhiva rubricii Filă de calendar 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.