Cu 180 de ani în urmă, la 26 martie 1846, Ion Heliade Rădulescu lansa, în „Curierul de ambe sexe”, proiectul „Bibliotecii universale”, care prevedea traducerea, în următorii 10 ani, a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, ştiinţifice, politice, literare etc., plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat, adică Revoluția de la 1848 din Țara Românească.
Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin (”Plan d’une bibliothèque universelle”, Paris, A. Desrez, Libraire-Éditeur, 1837), menită să înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.
