70 de ani de la înființarea Uniunii Scriitorilor din România

73
uniunea scriitorilor din romania

fila de calendar rubrica leviathan.roSe împlinesc astăzi, 25 martie 2019 70 de ani de când, între 25 şi 27 martie 1949, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima Conferinţă pe ţară a scriitorilor. Conferinţa de fuziune între Societatea Scriitorilor Români și Societatea Autorilor Dramatici din martie 1949 marchează înfiinţarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R. (ulterior din R.S.R.), ca instituție de utilitate publică, prin Decretul nr. 267/24 iunie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, devenită Uniunea Scriitorilor din România în 1990.

Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). S.S.R. a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Ultimul preşedinte al S.S.R. a fost Victor Eftimiu. U.S.R. a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici.

Primele încercări de a crea organizaţii de scriitori în România datează după unele surse din 1821, 1827, 1831.

Începutul propriu-zis se face cu Asociaţia Literară Română din 1848, dar aceasta nu funcţionează. Societatea Literară Română a fost fondată în 1866, inaugurată în 1867, transformată în Societatea Academică Română şi, ulterior, din 1879, în Academia Română. Preocupările de început ale Academiei au fost filologice, extinse apoi la domeniile ştiinţei, culturii şi artei.

Totuşi, prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect în 1908 şi a fost pusă în funcţiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909. Comitetul de conducere al noii societăţi i-a avut ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi ca vicepreşedinte pe Dimitrie Anghel. În 1911, noul preşedinte, Emil Gârleanu, a obţinut recunoaşterea S.S.R. ca ”persoană morală”. A urmat la conducere criticul Mihail Dragomirescu. În timpul Primului Război Mondial, S.S.R a funcţionat în refugiu la Iaşi.

În perioada 1926 – 1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu, ales an de an timp de şapte ani. A fost, în opinia istoricilor literari, cea mai fastă perioadă a S.S.R.

După 1944, s-au exercitat asupra S.S.R. presiuni politice din partea noii puteri.

În perioada 1949 – 1989, U.S.R. a funcţionat ca ”organizaţie obştească şi profesională de creaţie”, fiind din punct de vedere legal subordonată statului şi finanţată de stat. Cu toate acestea, U.S.R. şi-a păstrat o autonomie de organizare şi de acţiune care a făcut din ea cea mai incomodă organizaţie recunoscută de statul comunist.

În U.S.R., alături de membri care urmau în scris şi atitudine linia politică oficială, făceau parte scriitori care şi-au păstrat independenţa de gândire şi originalitatea creaţiei. Între cele două grupuri au existat în această perioadă tensiuni şi chiar conflicte deschise şi, deşi avea de partea sa oficialităţile, grupul fidel acestora nu şi-a impus totdeauna dominaţia. Organele de conducere ale U.S.R. au fost alese prin vot secret şi şi-au păstrat o anumită independenţă faţă de partidul unic şi statul comunist.

În cadrul U.S.R. a funcţionat Fondul Literar, înfiinţat în iunie 1969, ca organism financiar de gestiune a drepturilor de autor şi de ajutor financiar pentru scriitori.

După 1989, U.S.R. a devenit o asociaţie de creatori, non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, întreţinându-se prin autofinanţare. U.S.R. a cunoscut schimbări succesive ale statutului în funcţie de modificarea obiectivelor sale şi de evoluţia societăţii româneşti.

Primul statut care stipula independenţa politică a Uniunii Scriitorilor din România a fost adoptat în aprilie 1990. Au urmat amendări ale statutului în 1995 şi 1997. Cea mai recentă schimbare de statut a survenit în martie 2013.

U.S.R. a cuprins întotdeauna un număr relativ mare de membri, admişi la început cu mare uşurinţă, apoi tot mai greu pe măsură ce statul totalitar nu mai dorea extinderea acestei organizaţii care îşi manifesta opoziţia faţă de politica sa totalitară.

În 1956, U.S.R. număra 445 de membri titulari şi 144 de stagiari, ceea ce permitea organizarea de adunări generale ale Uniunii. Ulterior, s-au organizat conferinţe cu o anumită normă de reprezentare.

Ultima Conferinţă a U.S.R. din perioada comunistă a avut loc în 1981. După această dată, nu s-a mai organizat niciuna, ceea ce arată clar că în epocă existau temeri ale puterii legate de o asemenea manifestare.

Între 1982 şi 1989 nu au mai fost primiţi noi membri. După 1990, a urmat o creştere bruscă a numărului de scriitori admişi în U.S.R., Comisiile de Validare acţionând cu multă îngăduinţă. După anul 2000, s-a revenit la o exigenţă firească, întărită prin condițiile pentru admiterea în U.S.R., prevăzute prin Statutul din 2013.

Președinți ai U.S.R.: Zaharia Stancu (1949 – 1956); Mihail Sadoveanu (1956 –1961); Mihai Beniuc (1962 – 1964); Demostene Botez (1964 – 1966); Zaharia Stancu (1966 – 1974); Virgil Teodorescu (1974 – 1978); George Macovescu (1978 – 1982); Dumitru Radu Popescu (1982 – 1990); Mircea Dinescu (1990 –1996); Laurențiu Ulici (1996 – 2000); Eugen Uricaru (2000 – 2005); Nicolae Manolescu (2005 – prezent).

Președinți de onoare: Mihail Sadoveanu (1949 – 1956); Tudor Arghezi (1962 –1967); Victor Eftimiu (1972); Ștefan Augustin Doinaș (1990).

Sursa: site U.S.R.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.