Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, începând cu ora 17.00, la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, se va desfăşura cea de a cincea ediție a Festivalului Coral ”Armonifest”, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului și al teatrului brăilean.
Începând cu ediția din acest an, Festivalul ”Armonifest” se internaționalizează, între cei peste 300 de coriști, reprezentând șapte formații corale din țară și din plan local, care vor urca pe scena teatrului brăilean, urmând să se numere și membrii corului Ensamble Vocale de Montchat din Lyon.
Capul de afiș al manifestării va fi reprezentat de recitalul extraordinar al Corului de Cameră ASTRA Brașov.
Vor mai susține recitaluri Corul de Cameră ”Pastorala” Ateneului Popular Mr. Ghe. Pastia Focșani, dirijor profesor dr. Dumitru Săndulachi; Corala Camerală ”Muzicor” din Ploiești, dirijor Cornel Mutu; Corul ”Lyra” al Centrului Cultural ”Alexandru Marghiloman” Buzău, dirijor profesor Ștefan Stănescu; corala ”Trison” a Școlii Populare de Arte Vespasian Lungu, dirijori prof. Maricica Lupu și prof. Ștefan Lupu și Corul Bărbătesc ”Armonia” al Casei de Cultură a Municipiului Brăila, dirijor preot profesor Ioan Păvăloiu, împreună cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, dirijor locotenent Raul Badale.
Manifestarea corală va fi prezentată de profesorul Marilena Niculescu. Manager Emanoil Ciucașu.





















