Vă aflaţi, dragii mei, împreună cu imaginaţia mea, într-o sală de aşteptare. Gândiţi-vă că ar fi o sală normală, să fie pe gustul tuturor, pentru a nu ne certa. Pentru noi e bine până acum c-am ”pacificat” situaţia sălii, dar pentru Mişu nu prea. Pentru el, sala este cam neîncăpătoare şi se învârte de colo-colo în loc să stea liniştit pe unul din cele patru scaune, care sunt rânduite-n sală doar cu voia mea. Şi-a dumneavoastră, evident. Nu insistaţi să mai pun un scaun deoarece nu e loc, iar Mişu oricum nu vrea să se aşeze neam. Este nervos că durează prea mult – nu ştim ce – şi pe deasupra mai are şi 45 de ani. O fi având şi pe dedesubt, şi pe delături, dar dracu ştie? Fâţâitul lui este secondat de numărarea paşilor.
− …42, 43, 44… Mai am puţin şi fac suta. Pe urmă o iau iar de la unu. Aşteptarea asta pentru tot felul de aprobări mă face să înnebunesc şi mor de ciudă că nu pot face nimic. Număr paşii ca soldaţii să treacă armata. 47, 48, 49…
Şi brusc se opreşte din cadenţat.
− Dacă aveam trei picioare, ce dracu făceam?
În perimetrul sălii noastre de aşteptare păşeşte cu viteză de avion un pilot bătrân, la vreo 80-90 de ani, hai 91. E moş Cocoş că prea e aviator ţanţoş şi ramolit de atâtea ore de zbor.
− …53, 54, 55…
− E cu listă, taică?
− Mda! Cu listă de nervi. Stăm ca proştii la rând pentru orice fleac de aprobare. Listă mai lipsea.
− Şi la ce număr prost s-a ajuns?
− Nu vezi, bre, că sunt singur? Eşti după mine.
− Şi care-i ultimu’?
− Tataie!, cin’ să fie? Aici, niciodată nu se termină. Aşa, la rând, unu’ după altu’. Stai şi ’mata jos că ţi-o fi de-o viaţă… 61, 62, 63…
− Cu 91 am venit tataie! 63 merge la catolică şi…
− 91 merge la cimitir, tataie! Te-a trimis baba la cimitir. Pentru că aşa-s toate muierile din lume. Le ştiu eu, vezi-ți de treabă. Ai fost bun, cât ai fost. Să scape mai repede de noi. La cimitir. Gata. Du-teee!…
− M-am scăpat şi p-ăştia noi… Că mi-a zis baba să-i pun după, ştii? Dar n-am avut răbdare. Duuuu-te!… Hi, hi, hi!…
− Aici treb’e să ai răbdare. Ai de aşteptat. Ai trecut degeaba prin viaţă, moşule. Nu vezi în ce hal te-a adus femeia?
− A, nu, c-am venit singur. Ştiu drumu’.
− Nu ştii nimic! Ascultă-mă pe mine, că-s umblat cu multe. Femeia nu-i bună de nimic. La mine în casă muierea nu iese din cuvântu’ meu. Toată viaţa eu am cântat în casă. Dacă era după ea, muream demult… Da’, ia zi! Cum te împaci, cum o duci cu baba?
− Cocoş. Moş Cocoş mă cheamă, nepoate!
− Hai, las-o! Te faci că n-auzi. Te dai cocoş şi-mi spui că baba-i surdă. Se vede c-ai fost sub papuc toată viaţa.
Caroseria pilotului de cursă lungă sări de pe fix la vreo 10 km de orgoliu, fâlfâindu-şi flapsurile fleşcăite în faţa lui Mişu.
− Io, bă!? Iote, ce muşchi de avion am. Când voia să ţipe baba la mine, îi trăgeam una de nu vedeam unde am aterizat. Îi zbârnia elicea când voia junghiul meu. Spirt era… sau carmol… sau… Dar era bun şi oţetu’.
− Haoleu-oleu! Cred că numai flotări făceai în faţa ei.
− Făceam. 14 în faţa ei şi 20 pe balcon, să nu se sperie de forţa mea. P’ormă o călcam în picioare. Păi, ce? Era după ea? Prea se rablagise şi o călcam să-i treacă şalele.
− Normal. Că d’aia erai cocoş în casă – să cânte găina, ce să-i faci. Eu nu ştiu bre, tataie, da’ pentru mine femeia trebuie să fie… să nu fie deloc. Şi-aşa-s proaste. Mai mult te încurcă-n viaţă. Ca bărbaţi, ca fiinţe superioare femeii, suntem în stare să ne purtăm singuri de grijă.
− Unde? Poate doar în somn… Amintiri, taică, amintiri. Da’ ce dracu durează atâta, nepoate? Ăştia stau la cafele, au uitat de noi… Of-of-of! Lumea asta!
În atmosfera bărbătească din sală intră un tânăr la vreo 25 de ani. Să-l numim Doru, că prea oftează săracul.
− Bună ziua! Sunteţi la rând?
− A, nu, suntem la cules sifoane. Tu eşti la rând. Noi am venit demult.
− Io sunt al doilea. Nu mai nimeresc primu’ demult.
− Şi staţi demult, că prea folosiţi cuvântul ăsta?
− Da’ ce? N-ai răbdare, tinere? Du-te şi te plimbă că eşti încă voinic. Ce cauţi tu pe la uşi după aprobări?
− Din greşeală. Am avut nişte probleme cu una şi…
− Vezi, bre, vezi? Ţi-am spus eu? De la femei ni se trage la toţi. Aşa ai să ajungi tinereţe, ca voinicu’ ăsta ramolit.
− Domnuuu…
− Mişu. Domnu’ Mişu mă cheamă!
Nea Cocoş profită din plin de momentul prezentării pentru a se răzbuna.
− Hă! Domnu’ Pişu! Şi mai făcea pe figurantu’ cu femeile. Cred că te scăpai pe tine când striga muierea la tine.
Lui Mişu îi sări rapid o bilă de pe şină, dar îl calmă numărătoarea.
− 73, 74, 75…
Doruleţ, oftând matematic din doi în doi, calmă spiritele.
− Domnu’ Mişu! Nu te supăra. Eu unul nici nu vreau să mai aud de femei. Nu c-aş fi misogin, dar…
− Merge şi cu piramidon. Misoginu-i scump.
− Taci, bre, nea Papuc! Habar n-ai de femei. Mai bine te făceai babă că tot aia era.
− După mineee, le-aş închide într-un ţarc şi le-aş struni cu biciul.
− Rău ai păţit-o, tinere, de-ai ajuns aici.
− Păi, da! Tot de la o nenorocită de aprobare. Am zis ”Da!” ca prostu’ şi nu mi-a spus idioata că e bolnavă. Mi-a dat-o şi mie. Acum, ce să fac? Eu la ea nu mă mai întorc. Dar nici la alta. Ete-aşa!
− Bravo tinerele! Fii bărbat că femeia stă ca proasta!
− Tu vorbeşti băi, nea Găină? Te-a învârtit baba pe deget toată viaţa…
− Da’ tu ce-ai făcut, bă, de te dai şmecher pe femei? Că dacă nu era femeia, nici nu erai aici.
− Normal! Eram direct la cimitir. Nu ştiu ce cauţi mata p-aici?
− Ce cauţi şi tu. Văd că mai eşti şi primul. Nu mai avem loc de voi – noi, ăştia bătrânii, să ne rezolvăm necazurile.
− Să-ţi putrezească oasele că nu-i aşa?
− Să-i putrezească lu’ nevastă-ta că prea ai blestemat-o.
− Şi ţie să-ţi aprindă lumânări la cap, când te uiţi cu ochii-nchişi la tavan, boşorog papugiu!
Pe acest mic conflict funebru apare pe uşa la care aşteptau cei trei, un îngeraş de fată blondă. La propriu. Are aureola sfântă deasupra capului şi câteva hârtii în mânuţe.
− Pace vouă, fiilor! Vi s-au aprobat cererile şi vă puteţi odihni în pace. Mergeţi la locul vostru de veci, acolo unde nu-i nici durere, nici tristeţe, nici nevoi.
− Nu te supăra, păsărico!
− Da, mortule!
− Femei sunt?
− Hai-hai, nesimţitule! După ce că te-am lăsat până la 91 de ani… Hai! Zburaţi suflete!
Nea Cocoş se risipi în văzduh în câteva picaje şi lupinguri numai de el ştiute. Ultimul lui zbor către un punct micuţ care făcu fâsss! la impact.
Mişu mai cugetă o clipă sensul vieţii către nemărginita veşnicie.
− Asta e! Uneori stai şi-o viaţă pentru o aprobare, ca să scapi de femei. 82, 83, 84… Poate făceam suta. Uraaaa!! Am zburat!
Doar Doru mai rămasese scâncind un ultim oftat ca pentru inevitabilul final.
− Şi totuşi, dragostea n-are moarte. Te aştept şi pe tine, iubito!
