Martius sau mensis Martius a fost prima lună a anului roman antic posibil până în 153 î.Hr. După aceea, a fost a treia lună, după februarie și premergătoare lui aprilie. Martie este a treia lună a anului conform calendarului gregorian și are o durată de 31 de zile. În Roma antică, luna martie era numită „Martius” sau „Mars”, după zeul roman al războiului, iar această lună era considerată un moment norocos pentru a începe un război. Cu toate acestea, zeul Mars proteja vegetația și fertilitatea. Prima lună a calendarului roman a fost martie, deoarece ianuarie și februarie nu erau potrivite pentru război.
Îmi amintesc cu nostalgie de anii copilăriei, mereu de acești ani de neuitat, deoarece erau vremuri când totul „se fabrica” manual. Era acea plăcere a creației care îți dădea satisfacția deplină că „ai făcut ceva cu mâna ta” și, categoric, se caută și acum „ceva original, natural”, fiindcă produsele industriale, oricât ar fi de frumoase, sunt lipsite de spirit și goale de conținut. Îmi amintesc, așadar, de proverbele transmise de bătrâni cu un conținut bogat de sfaturi și informații foarte importante. Unele, influențate de experiențele bătrânilor noștri, sunt instructive și utile chiar și în ziua de azi. Unul dintre aceste proverbe, folosit la fiecare început de primăvară, în luna lui mărțișor, este: „Martie te face să privești pe ușă afară, făcându-te să arzi cozile de cazma și de lopată.” Această zicală de avertizare atrage atenția asupra căldurii înșelătoare a lunii martie și subliniază importanța de a fi întotdeauna pregătiți pentru frigul sever care poate apărea în martie, altfel, oamenii s-ar putea să se vadă nevoiți să ardă cozi de cazmale, lopeți și târnăcoape. „Berdelacuz”-ul (Berdelagiuz, Frigurile bătrânei/ Babele) văzut mai ales la mijlocul lunii martie este cel mai cunoscut exemplu în acest sens.
Și, vorbind de copilărie și de lucruri create manual, într-un martie friguros, cu multă zăpadă afară, ne-au călcat pragul casei musafiri din Bulgaria. Mătușa Ziynet și mama ei veniseră în vizită cu daruri vestind primăvara, care, „privind pe ușă afară”, nu prea se întrezărea. Mie mi-a revenit în dar un gingaș mărțișor lucrat finuț cu ață din mătase de care era legat un iepuraș-amuletă. De fapt, pe acesta l-am ales eu din cele câteva pe care mi le-a pus la dispoziție mătușa Ziynet. Stând la gura sobei, cele două simpatice doamne ne-au povestit despre o sărbătoare străveche, profund înrădăcinată în cultura bulgară, dar răspândită în toată regiunea Traciei și a Balcanilor.
Marteniçka sau martenița este o tradiție balcanică veche de mii de ani. Martenița este un ornament confecționat din lână albă și roșie, purtat de la 1 martie până la sfârșitul lunii martie. Marchează începutul zilelor tradiționale Baba Marta (Bunica Martie), care celebrează venirea primăverii. Baba Marta este o tradiție foarte veche, specifică Bulgariei. În această zi, bulgarii oferă aceste simboluri, numite „martenița”, rudelor și prietenilor lor, urându-le sănătate și putere pe tot parcursul anului. Conform obiceiului, martenița se poartă până când se vede o rândunică sau o barză. Această sărbătoare este celebrată în limba bulgară cu expresia „Cestitа Baba Marta!” (La mulți ani, Baba Martie!). Baba Marta – Bunica Martie – este una dintre cele mai venerate tradiții păstrate până în zilele noastre. Aceste ornamente sunt atașate și de pomi fructiferi, case și animale de companie. În acest fel, se urează un an agricol bogat și productiv. O martenița legată de un pom înflorit este un simbol al primăverii care se apropie. Primele martenița erau confecționate doar din fire roșii și albe, fără alte ornamente sau detalii și erau purtate de oameni și animale pentru a alunga deochiul. În unele regiuni, monedele de aur sau argint erau legate de acest ornament din două fire, unul roșu și unul alb, răsucite, care era folosit ca simbol pentru protejarea împotriva bolilor. O altă martenița era legată de un copac. Simțul popular al frumuseții și esteticii, care este o formă de artă autentică, se reflectă și în martenițele din perioadele ulterioare. Inițial, confecționate din lână roșie și albă, martenițele au primit diverse forme, cum ar fi ciucuri, bile și figuri umane. Cele mai importante forme din istoria martenițelor sunt marionetele confecționate din fire roșii și albe, cunoscute sub numele de „Pijo și Penda”. Culoarea albă folosită în martenițe simbolizează longevitatea, iar culoarea roșie, sănătatea și puterea.
Purtarea uneia sau mai multor martenițe este o tradiție foarte populară în Bulgaria, Macedonia de Nord, Grecia, Albania (cunoscută sub numele de „verorja”), România și Moldova.
Această tradiție se regăsește la diferite popoare și culturi din Orientul Mijlociu. De exemplu, această tradiție este sărbătorită și de o comunitate creștină de sirieni. Ei au numit aceste șnururi „Sbiro”. Sărbătoarea Bunei Vestiri a Fecioarei Maria, care coincide cu postul de dinaintea Paștelui, este cunoscută sub numele de „Siboro”. În noaptea acestei sărbători, fiica familiei frământă un aluat fără maia și îl pune într-un vas. Presară toate boabele cultivate în câmpiile lor peste aluatul din vas și așază două fire de ață deasupra aluatului, una roșie și una albă. Fetele scot afară acest aluat pregătit și cântă următorul imn: „Eu sunt pâinea vieții, a spus Hristos,/ M-am pogorât din cer în lume ca hrană,/ Tatăl, Cuvântul fără trup, m-a trimis,/ Gavriil m-a semănat ca un agricultor,/ Pântecele Mariei m-a primit ca un ogor perfect,/ Iată, preoții din grădină mă slăvesc pe mâinile lor,/ Aleluia, cu rânduiala îngerilor.”
După toate acestea, maiaua veche din casă este înlocuită cu maia nouă din aluat dospit. Femeile casei îndeplinesc acest ritual în fiecare an, în această zi. Ca simbol al abundenței, o bucată de aluat este pusă printre boabe și în hambare. Se împletesc fire albe și roșii și se împart în gospodărie. De asemenea, astfel de șnururi se leagă de urechile animalelor, se înfășoară în jurul ramurilor viței-de-vie și ale copacilor. Oamenii poartă firele împletite pe degete sau în jurul gâtului ca pe niște inele sau coliere. Și le păstrează până a doua zi de Paște. În acea zi, se adună toți la mormintele morților lor și se roagă pentru ei. După ce se rostesc rugăciunile, împart mâncarea adusă și încep să mănânce, apoi își scot firele Siboro pe care le purtaseră până în acea zi și le ascund undeva în biserică. Una dintre trăsăturile caracteristice ale Paștelui la sirieni este mâncarea pregătită pentru această zi. Cele mai cunoscute dintre aceste alimente sunt: ouăle vopsite, pâinea de Paște, numită „kliçe”, budinca de orez („daşışto”) și lebeniye, un fel de mâncare delicioasă, specifică bucătăriei siriene, preparată prin fierberea grâului cu iaurt și, de obicei, servită cu melasă turnată peste ea.
Deși tradițiile sunt din ce în ce mai mult uitate din cauza vieții urbane și a evoluției societății, există încă unele tradiții de sărbători, frumoase și semnificative, care rămân în memoria comunităților.
„Iarna nu m-a părăsit, nici nu m-a luat vara.
Acum inima mea seamănă cu luna martie.
Uneori e ploioasă și cu vânt,
Alteori parțial înnorată,
Dar mereu fericită.”
Mangalia, 2 martie 2026
Referințe:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Martie
https://en.wikipedia.org/wiki/Martenitsa
https://www.suryaniler.com/kultur-sanat.asp?id=366&fbclid=IwAR3qNbfbEQLcG5iH_ycCGVLbxOcte7bQSJhOTuTgQHOg2Vs-SiauUjKUPQ0#
Urfet Șachir este Președintă a Comisiei de cultură a Sucursalei UDTR Mangalia.
Vezi: Arhiva rubricii Traditiones
Vezi articole la rubricile Universalia și Traditiones în revista Leviathan, click aici.
