Mărturii despre Biserica Sfântul Gheorghe Nou – „Capra” – articol de Pușa Roth

116
biserica-sfantul-gheorghe-capra-1

logo rubrica amintirile bucurestilor pusa rothBiserica Sfântul Gheorghe Nou – „Capra” este una dintre vechile biserici ortodoxe din București. Aflată pe strada Fântânica, lângă șoseaua Pantelimon, în sectorul 2, biserica parohială este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit în ziua de 23 aprilie, și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit în ziua de 27 iulie.

În cartea sa Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt descrie atmosfera cartierului negustoresc al Pantelimonului, locul copilăriei sale și evident biserica Capra:

„La biserica Capra, aşezată mai spre oraş, se duceau Duminica şi de sărbători aproape toţi; măcar primprejur. Ca proprietari de fabrică şi la poftirea preotului Mărculescu, mergeau şi părinţii mei. Biserica, lipsită de orice frumusețe dar încăpătoare, avea clopote cu bătăi prelungi, cu dangăt grav, în contrast cu modicitatea locului, bătând des, insidios şi nobil. Ele, pe care le auzeam limpede cu toate că se aflau departe de fabrică, au constituit fundalul sonor şi emotiv al anilor mei dintâi. Ele m-au apărat, măcar un timp şi tot ele alungau duhurile rele, grindina şi farmecele viclene; îmi îndulceau, cu sunet, crescândele trăsături odioase ori derutante ale realităţii…

De la Pantelimon până la Fundeni se întindeau grădini, crânguri, lacuri, verdeaţă bună de odihnă şi bălării cuminţi, vii micuţe – şi mai mult dădeai de turme decât de holde, amănunt mioritic rătăcit dincolo de garduri şi maidane…

Mai erau – ţin bine minte – şi clopotele de Paşti, acelea diferite: nu îndemnau spre duioşie, ca la Crăciun, ci răscoleau, stăruind, tăgăduindu-ţi pacea…

Are orice om câte o uliţă a copilăriei… A mea acolo a fost, în Pantelimonul cel atât de oarecare, între Capra şi Fundeni…”

Trebuie să adaug faptul că cimitirul bisericii se întinde pe o suprafață de un hectar și jumătate, pe un teren donat de același prim ctitor, Constantin Duțulescu „Capra”, împreună cu alți vecini-ctitori. Cimitirul funcționează organizat încă din anul 1916, când este sistematizat și dotat cu alei betonate.

Pentru cei care nu au trecut pragul acestui sfânt locaș, am ales să reproduc Pisania veche, mărturie în piatră a istoriei unei biserici ridicată în vreme de război de un vrednic negustor, salvată de la demolare, translatată prin strădania unor fețe bisericești și știința unor specialiști:

„Cu Vrerea Tatălui, cu bunăvoirea Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh, ziditu-s-a acest sfânt locaş şi s-a sfinţit în luna septembrie 1877, în vremea Războiului de Independenţă, domn al Ţării Româneşti fiind Carol I, Mitropolit Primat I.P.S.M. Nifon, paroh al bisericii preot Marin Marinescu şi soţia sa Eftimia. Prim ctitor a fost Costache Duţulescu, zis Capra şi soţia sa Eufrosina, ajutaţi de 51 de familii de enoriaşi. Locul zidirii a fost pe Şos. Pantelimon, nr. C 131, colţ cu strada Fântânica nr. 2.

Bisericii i s-au făcut multe reparaţii, adăugiri şi înzestrări în decursul anilor, mai ales de către preoţii ISTRATE STANCESCU, GH. CREŢU, ION T. POPESCU, VASILE MANEA, până în anul 1970.

La 6 nov. 1977 s-a resfiinţit şi sărbătorit centenarul ei.

Între 16 oct. 1985–20 aprilie 1986, salvată ca prin minune de la demolare, biserica a fost translatată pe actualul amplasament cu 89,2 m prin tehnica preotului Ion Gh. Popescu, 1971.

Reparaţii generale, după translatare, au avut loc între 1986–1988.

Slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate, Patriarh al României P.F.P. Teoctist.”

Arhiva rubricii Amintirile Bucureștilor de Pușa Roth

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.