Adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români

538
societatea scriitorilor români

fila de calendar rubrica leviathan.roCu 113 ani în urmă, la data de 28 aprilie 1908 a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). Alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Ultimul președinte al S.S.R. a fost Victor Eftimiu. Uninunea Scriitorilor din România a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. și Societatea Autorilor Dramatici.

Primele încercări de a crea organizații de scriitori în România datează după unele surse din 1821, 1827, 1831. Începutul propriu-zis se face cu Asociația Literară Română din 1848, dar aceasta nu funcționează. O Societate Literară Română a fost fondată în 1866, inaugurată în 1867, transformată în Societatea Academică Română și ulterior, din 1879, în Academia Română. Preocupările de început ale Academiei au fost filologice, extinse apoi la domeniile științei, culturii și artei. Dar prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect în 1908 și a fost pusă în funcțiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909. Comitetul de conducere al noii societăți i-a avut ca președinte pe Mihail Sadoveanu și ca vicepreședinte pe Dimitrie Anghel. În 1911, noul președinte, Emil Gârleanu, a obținut recunoașterea SSR ca „Persoană morală”. A urmat la conducere criticul Mihail Dragomirescu. În timpul primului război mondial SSR a funcționat în refugiu la Iași. În perioada 1926–1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu, ales an de an timp de șapte ani consecutiv. A fost în opinia istoricilor literari cea mai bună perioadă a S.S.R. După 1944 s-au exercitat asupra S.S.R. presiuni politice din partea noii puteri, epurări etc. Conferința de fuziune între S.S.R. și societatea Autorilor dramatici din martie 1949 marchează înființarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R., ulterior „din R.S.R.”, devenită Uniunea Scriitorilor din România în 1990.

Surse: Uniunea Scriitorilor din România; biblior.net; Wikipedia.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.