La Editura Corint, în colecția „Corint Fiction” a apărut volumul de proză memorialistică Pisica de la ora cinci de Rodica Bretin.
„Braşovul e un oraș magic. Îți dă o stare de bine, care te înconjoară, te ţine în braţe – aşa cum munţii mărginesc Ţara Bârsei –, te ia în stăpânire şi ţi se dăruieşte, te face să te simţi în locul potrivit. Nicăieri altundeva nu am fost cu adevărat acasă.
Toate personajele din Pisica de la ora cinci au trăit cu adevărat, iar unora nici nu le-am schimbat numele, fiindcă altul nu li s-ar fi potrivit. Toate întâmplările povestite chiar aşa s-au petrecut, nu a trebuit să le cosmetizez, sunt interesante aşa cum au fost, fiindcă realitatea, nu-i aşa, bate filmul sau cuvântul tipărit.
«Pot să fac din viaţa mea un roman», spunea mama câteodată şi poate s-ar fi încumetat la asta dacă serviciul, treburile casei şi creşterea mea i-ar fi lăsat timp pentru altceva decât să respire. Am scris cărţile mele pentru ea şi pentru tata, pentru tanti Suzi şi unchiul Traian, pentru bunica şi satul ei magic, Vlădeni. Oamenii Braşovului de odinioară au avut nişte calităţi care aproape s-au pierdut: simţul măsurii, un optimism temperat, o frumuseţe a spiritului în armonie cu munţii la poalele cărora trăiau.
Lor, celor din generaţia care mi-a fost model în toate, le mulţumesc în singurul fel pe care îl ştiu, scriind despre ei.” – Rodica Bretin.
„Personajul principal al cărții este Brașovul, un Brașov prefirat printre gene grele de melancolia vârstelor pierdute, un Brașov ca un anotimp veșnic cald și însorit, un oraș-timp, când părinții erau încă tineri, iar vremea nu își arătase fața ei crudă, neiertătoare. Întâlnim aici sași, români și unguri într-o Țară a Bârsei de poveste, pe o Stradă Lungă văzută prin ochii unui copil. Poate ne-am aștepta ca percepția acestui personaj-narator asupra lumii să fie alterată de curata lui naivitate. Totuși, lucrurile se văd adesea mult mai limpezi dintr-un astfel de unghi.” – Simona Antonescu.
„O evocare emoționantă a copilăriei în anii ’60, între universalitate și culoare locală. Autoficțiunea Rodicăi Bretin nu cade în capcana nostalgiei patetice și a idealizării forțate, ci, pagină cu pagină, piesă cu piesă, reconstruiește lucid o viață și o lume, familiare și necunoscute deopotrivă. Sunt adunate aici povești cu moașe săsoaice și bijutieri evrei, cu porumbei și cu pisici, cu casele de pe Strada Lungă și cu salcâmii care umbreau odinioară Piața Sfatului. Peste toate, este o declarație de dragoste pentru un loc, unul la granița dintre realitate și legendă, cunoscut de-a lungul timpului ca Cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână, Kronstadt, Stalin, Orașul de sub Tâmpa sau, pur și simplu, Brașov.” – George Cornilă.
Rodica Bretin, click aici.
