Kintsugi (sau kintsukuroi) este arta japoneză de reparare a ceramicii sparte cu ajutorul unui lac acoperit sau amestecat cu pudre de metale scumpe (aur, argint sau platină). Ideea de la care a pornit această formă de expresie a creativității umane este legată de mentalitatea niponă (filozofia wabi-sabi) de a observa și de a aprecia utilitatea fiecărei acțiuni suferite de un obiect, imperfecțiunea firească a lucrurilor. Astfel, din perspectiva aceasta, vasul reparat prin arta kintsugi nu numai că primește o nouă șansă de a fi folositor, dar crăpăturile îi oferă obiectului și o poveste, o unicitate și o expresie de înțelepciune, valoarea ceramicii crescând exponențial în ochii privitorului. În toată această formă de a vedea lucrurile, uimitor este că accentul cade atât de mult pe imperfecțiune, încât aceasta este scoasă în evidență prin folosirea strălucitoarelor pudre metalice. Bineînțeles, dacă un obiect ceramic colorat în niște nuanțe pale este înnobilat cu astfel de culori metalice, întreaga imagine a acestui vas se schimbă radical, existând (nu putem să negăm acest fapt) o estetică nouă, una poate mult mai frumoasă. Însă în ciuda recunoașterii esteticii prezente în kintsugi, în opinia mea, mintea umană actuală (formată de era consumerismului) nu poate aprecia la adevărata sa valoare această artă (adică de a o pune și în practică, de a folosi astfel de vase ceramice reparate), majoritatea dintre noi preferând să tânjim după nou, după perfecțiune.
Nici în privința gândirii pragmatice situația nu este diferită, omul modern (mai mult decât predecesorii lui) fiind impulsionat de comoditate, iluzie și sofism. În acest sens, refuzul de a gândi limpede se poate vedea mai ales în raportarea noastră la greșeală (imperfecțiunea umană), o majoritate covârșitoare observând eroarea ca o formă de expresie a prostiei sau o dovadă clară a faptului că un demers trebuie să se încheie atunci când ea își face simțită prezența. În ciuda imaginii acesteia de negativism, la fel ca în cazul ceramicii, greșelile (înțelese în artă ca fiind crăpăturile vaselor) nu sunt motive de a ne desconsidera calitățile, utilitatea noastră existând încă (până în ultimul moment). Eroarea, dacă o privim tot din perspectiva artei, nu este un motiv de întristare, ci un prilej de a ne crește valoarea, de a ne dezvolta aptitudinile.
Marea concluzie a acestei relatări: gândirea pozitivă este cea pragmatică!
Alte articole de Raul Gabriel Gavra
Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!
