”Calistrat Hogaș făcea din ora de română o sărbătoare” de Daniela Șontică

Deși aproape uitat astăzi, Calistrat Hogaș rămâne unul dintre cei mai importanți autori pe tema călătoriilor din literatura română. A fost însă un pasionat profesor de limba română, pedagogia aducându-i o mai mare satisfacție și recunoaștere publică în timpul vieții decât i-a adus scrisul.

Calistrat Dimitriu, după numele real, s-a născut la 19 aprilie 1847, la Tecuci, tatăl său, Gheorghe Dimitriu, era protopop, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Familia scriitorului avea nu mai puţin de 12 copii. Pseudonimul i l-a dat învățătorul din clasele primare, Hogaș fiind porecla bunicului dinspre tată.

Tatăl său şi-a dorit ca fiul să urmeze calea preoţiei, dar micul Calistrat avea alte planuri. S-a înscris la Academia Mihăileană, unde a devenit bursier, avându-i colegi pe A. D. Xenopol, Vasile Conta, Alexandru Lambrior. Pentru că provenea dintr-o familie cu mulți copii, făcea rost de bani în plus dând meditații colegilor mai slabi la învățătură. În această perioadă s-a născut în el pasiunea pentru literatură, scria chiar poezii, astfel încât înscrierea la Facultatea de Litere din Iaşi a venit în mod firesc. După absolvire, Calistrat Hogaș a devenit profesor la gimnaziul proaspăt înfiinţat în Piatra Neamţ. S-a căsătorit cu Elena Gheorghiu, fiica unui preot și au avut împreună opt copii.

În anul 1874, Calistrat Hogaş a debutat literar cu poezia ”Legenda lăcrămioarei” în ziarul local ”Corespondenția provincială”, iar cu proză mult mai târziu.

Cariera de profesor i-a fost una dinamică, mutându-se de la Piatra Neamț la Tecuci, iar apoi la Școala Normală ”Vasile Lupu” din Iaşi. În această perioadă, invitat în casa unei rude a Veronicăi Micle, l-a cunoscut pe Ion Creangă.

În anul 1881, a ajuns din nou la Piatra Neamț, ca director al gimnaziului și a avut ocazia să-l cunoască pe revizorul școlar I. L. Caragiale. În urma unor neînțelegeri la școală, a ajuns la Alexandria, tot director de gimnaziu. Rezultatele din domeniul educației i-au fost recunoscute chiar de regele Carol I, care i-a conferit medalia ”Răsplata muncii pentru învățământ”, clasa I. În perioada 1891–1899, îl găsim director la gimnaziul din Roman şi profesor la Seminarul Teologic din acelaşi oraş, unde i-a fost elev Mitropolitul Visarion Puiu. Acesta i-a făcut un portret frumos în cartea ”Însemnări din viața mea”, descriindu-l pe Hogaş drept un ”dascăl ce transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare”.

Abia în 1907, a fost remarcat de Garabet Ibrăileanu care l-a invitat să publice, episodic, în revista ”Viața Românească” însemnările de călătorie. ”Pe drumuri de munte” a apărut în anul 1912*), când Hogaș se pensionase din învățământ. Deși a continuat să scrie, succesul său s-a lăsat așteptat și abia după moarte a apărut prima recenzie serioasă la opera sa, semnată de Mihail Sadoveanu.  

La vârsta de 70 de ani, la 28 august 1917, pe când se afla la Roman, Calistrat Hogaş a trecut la cele veşnice, în urma unui emfizem pulmonar. A fost înmormântat simplu, cum și-a dorit, iar ulterior rămășițele sale pământești au fost strămutate la baza Muntelui Pietricica.

O curiozitate a fost că în anul 1922, lui Calistrat Hogaş, căruia în 1915 îi fusese refuzat Premiul Academiei în valoare de 5.000 lei, i s-a conferit postum primul premiu iniţiat de Societatea Scriitorilor Români, la recomandarea lui Liviu Rebreanu.

___________

*) Iași, Editura Viața Românească. Din cauza numeroaselor greșeli de tipar, volumul este retras. Nu avea să fie singurul ghinion, pentru că în 1914, când aceeași editură tipărește ediția a doua, aproape întregul tiraj, pregătit pentru expediție, arde într-un incendiu în depozitul ”Vieții Românești”. În 1921 apar la Iași volumele ”Amintiri dintr-o călătorie” și ”În munții Neamțului” (acesta cu o prefață de Mihail Sadoveanu), amândouă sub genericul ”Pe drumuri de munte”.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică