Cinci…
Și încă ceva despre natura sinelui nostru…
Despre natura duală a sinelui nostru, dacă există… Sunt, cum se știe bine, două mari curente filosofice cu privire la relația dintre minte (psihic, suflet, spirit) și corp (creier), una dualistă, în care se crede că sufletul e o substanță distinctă de corpul fizic și o alta non-dualistă, în care se crede că sufletul e identic cu creierul.
Obsedante au devenit aceste întrebări: poți observa gândurile? Au ele o existență fizică sau non-fizică? Le poate observa și altcineva? Cei mai mulți dintre noi tind să creadă, în mod firesc, că sufletul e ceva distinct de corpul fizic. Ei cred că acest suflet e alcătuit dintr-o substanță imaterială, care continuă să existe și după moartea corpului, într-o altă lume. E o credință firească, fiindcă aproape ne naștem cu ea. De mici, am extins prezența unei anima în orice fel de obiecte. Știm bine că în percepția unui copil obiectele sunt însuflețite. Pe măsură ce copilul crește, iar procesele sale cognitive devin mai rafinate, descoperă că, de fapt, obiectele nu conțin anima. Nici unele plante și animale…
Chiar și astăzi, când comunicăm unii cu alții wireless, mulți adulți (chiar și foarte educați) cred că animalele și plantele, poate chiar întreaga planetă, e îmbibată sau animată cu o energie divină (doctrina „vitalismului” cu rădăcini în filosofia greacă antică).Corpul fizic îmbătrânește și moare, fiind dintr-o substanță materială, e afectat de timp. Sufletul non-fizic, fiind dintr-o substanță imaterială (spirituală, energetică), e nemuritor, adică nu e afectat de timp. Dacă schimbarea sau evoluția presupune timp, iar timpul este parte a țesăturii materiale a universului, atunci cum poate sufletul să evolueze fără să fie afectat de timp?
Apoi, dacă sufletul e dintr-o substanță imaterială, iar corpul e alcătuit dintr-una materială, cum pot ele coexista într-un univers fizic (definit prin spațiu-timp și gravitație)? Unde să fie punctul în care se termină substanța fizică și începe cea non-fizică? Și, mai ales, unde e conexiunea? Nu cumva e posibil ca ceea ce numești suflet să fie doar o „metaforă” pentru manifestările creierului?
Un eseist contemporan ne invita să reflectăm la câteva consecințe. Să spunem că suntem de acord că sufletul suferă modificări odată cu trecerea timpului, de asemenea, creierul (la fel corpul) suferă modificări pe măsura trecerii timpului. Cu alte cuvinte, tu, cel sau cea de azi, nu ești aceeași cu cea de ieri sau de acum un an? Mai mult, știind că și creierul manifestă o proprietate numită „neuroplasticitate”, adică e modelabil prin interacțiunea cu mediul, atunci e posibil ca sufletul tău de mâine sau de peste un an să fie diferit de sufletul din prezent? Altfel spus, poate el evolua, astfel încât tu să devii o altă persoană? Când creierul tău va muri, sufletul tău (și tu, implicit) va muri? Oare mai rămâne ceva, după moartea creierului, care să poarte identitatea ta, sinele tău?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
