”Cezar Ivănescu, un trubadur de secol XX” de Daniela Șontică

1094
Cezar Ivănescu
Cezar Ivănescu

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roUnul dintre scriitorii români care prin operă și viață ilustrează foarte bine ideea de genialitate este Cezar Ivănescu.

Născut în 1941 și plecat dintre cei vii în 2008, Cezar Ivănescu s-a distins între confrații săi încă de la debutul în poezie.

La publicarea primului său volum, ”Rod” (1968), Nicolae Manolescu îl considera o voce literară care a produs o revoluție în scrisul românesc.

Prin poezia sa, Ivănescu a reînviat în formulă modernă sincretismul baladesc medieval al poemului combinat cu muzica. A compus el însuși muzică pentru propria poezie, astfel încât recitalurile sale erau adevărate spectacole însoțite de ambele forme artistice. Declara adesea că poezia trebuie să revină la rolul ei educativ și vindecător. Spunea într-un interviu acordat lui Cassian Maria Spiridon: ”Poezia este o formă de artă pe care noi am uitat-o. Avem multe reminiscențe și forme care ne reamintesc de ceea ce ar fi trebuit să fie sau de ceea ce a fost poezia în Europa prin trubaduri. Singurul moment viabil din toată poezia europeană a celor două mii de ani de creștinism este cel al trubadurilor. […] Trubadurii ne trimit prin arta lor la poezia antică, la greci, la Pindar, și la ceilalți lirici și la tragedie chiar. Lumea uită astăzi că Odele lui Pindar erau însoțite de muzică.”

Cezar Ivănescu, Marin Preda, Mogoşoaia, vara anului 1975 (foto Ion Cucu)
Cezar Ivănescu și Marin Preda la Mogoşoaia în vara anului 1975. Foto: Ion Cucu

Cezar Ivănescu avea o părere extrem de bună despre poporul nostru, pe care îl considera iubitor de carte: ”Noi, românii, suntem singurul popor din Europa și presupun că din lume, deși nu cunosc toată lumea bine, care avem un cult special al cărții.” Și mai spunea: ”Aș vrea să încurajez pe toți poeții autentici români de astăzi că limba română este o mare limbă pentru poezie, care dacă a dat un geniu de mărimea lui Eminescu, pe care încă nu l-am descoperit cu toții la adevărata lui mărime, mai poate da mari opere sau capodopere și în viitor.” (în același interviu acordat lui C. M. Spiridon).

Cezar Ivănescu mss 1981
Cezar Ivănescu, manuscris, 1981

Autor de poezie, proză, teatru, dar și un fin traducător, Cezar Ivănescu a fost clasificat de criticii literari ba între marii scriitori, ba a fost lăsat deoparte, în funcție de rivalitățile și admirațiile de moment.

Prin felul său incisiv și incomod de a fi, nu și-a atras prea mulți prieteni, ba chiar a avut parte de unele acte violente din partea unora. În 1990, a fost atacat de mineri și a avut de suferit fizic foarte mult.

A susținut mai multe spectacole închinate ”Doinei” lui Eminescu, spectacole cu muzică și poezie, în vremea comunismului, dar și după căderea regimului.

În ultima parte a vieții a fost acuzat că a colaborat cu fosta Securitate, fapt care l-a determinat să intre în greva foamei, deși nu a existat un verdict clar. Dincolo de controversele legate de viața sa, Cezar Ivănescu rămâne un mare poet, iar ceea ce contează pentru noi este să-i cunoaștem opera. Poemul ”Amintirea paradisului” ar fi un început bun.

Amintirea paradisului

Când eram mai tânar
și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea 
eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat,
într-un pom adevărat,
Când eram mai tânar
și la trup curat.

Nu știam că ești femeie, eu bărbat,
Lânga tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat; tu, visând,
ai lăcrimat,
Când eram mai tânar
și la trup curat.

E pierdută noaptea aceea
de acum!
Carnea noastră, de-i mai știi
al ei parfum.
Poamele ce-n poame stau
gustul cărnii tale-l au
Și cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fă-l să fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da,
fă să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec,
mâna mea…

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.