O filă de istorie aproape necunoscută a județului Alba se leagă de o minoritate prezentă pentru scurt timp în centrul acestei unități administrativ-teritoriale. Povestea bulgarilor din Vințu de Jos reprezintă un subiect fascinant și puțin documentat, aceștia reprezentând nu numai o minoritate etnică, ci și una confesională, fiind romano-catolici. După cum bine știm, această confesiune este una mai puțin comună națiunii bulgare. În cele ce urmează, materialele studiate și accesibile pe această temă (disponibile pe internet) vor fi redate, completate fiind de câteva fotografii realizate anul acesta (cu lăcașul de cult ridicat de această comunitate).
Bulgarii din Vinț (dar și din alte părți ale Transilvaniei, Banat și Oltenia) își au originea în localitatea Ciprovet (Ciprovți) și împrejurimile ei, o regiune bogată (economic și cultural), cu resurse de fier, unde s-au stabilit mineri din Saxonia (în prima jumătate a secolului al XIV-lea). Minoritatea germană a fost treptat asimilată de bulgari, dar confesiunea catolică a continuat să dăinuiască, fiind adoptată de către bulgari (cărora le-a oferit câteva beneficii în relația cu otomanii). În 1688 are loc o răscoală (condusă de marii patrioți Petar Parcevici, Petar Bogdan Bacsev și Filip Stanislavovici), în urma înăbușirii căreia populația acestei zone este nevoită să se refugieze în sudul Ungariei, Albania și sudul României. Din Valahia, fiind atacați și jefuiți de hoardele de tătari, bulgarii ajung în sudul Transilvaniei (Brașov, Mediaș, Alba Iulia etc.). (1)
Referitor la bulgarii așezați în Vinț, aceștia au fost foarte bine primiți în regiune, împăratul Leopold I oferindu-le numeroase privilegii, dintre care amintim: asigurarea de pământuri (țarini, livezi și păduri) și locuri pentru case, scutirea de orice fel de sarcini militare, dreptul de liberă circulație și comerț în tot imperiul, dreptul de a-și alege propriii judecători, jurați și arbitri, dreptul de a alege străinii pe care vor să-i primească în sânul comunității, reducerea impozitelor, dreptul de a-și zidi biserică și de a-și exercita religia. (2) Însă comunitatea bulgară nu s-a putut bucura mult timp de aceste privilegii, doi ani și jumătate mai târziu răscoala lui Francisc Rákóczi al II-lea obligându-i să se retragă la Râmnic. De la sud de Carpați, după ce situația se liniștește, o mare parte a bulgarilor se întorc înapoi (în sat și în împrejurimi). (3)
Documente legate de comunitatea bulgară:
Diploma Împăratului Leopold I, cuprinzând prerogativele și imunitățile acordate bulgarilor emigrați în Ardeal (15 mai 1700).
Petițiunea bulgarilor catolici din Vinț către comitele Secau, plenipotențiarul imperial în Ardeal, cerând să se respecte diploma de la 15 mai 1700.
Sursă fotografii: Hurmuzachi, Eudoxiu, „Documente privitóre la istoria românilor: 1700-1750” (volumul VI), Stabilimentul pentru arte grafice Socecu, Sander & Teclu, Bucuresci, 1878, pp. 615–617.
În 1726, bulgarii încep lucrările pentru edificarea propriei lor biserici (chiar o mănăstire), primind acordul episcopilor catolici Mártonffy György (în 1719) și Antalfi János (în 1728). (4)
La mănăstirea de la Vințu de Jos s-a scris o lucrare foarte importantă pentru Bulgaria, o a doua istorie a acestei țări, autorul ei fiind Blasius Kleiner, un călugăr de origine germană care a simțit datoria de a duce la bun sfârșit această misiune, el considerându-se un „fiu adoptat” al comunității. (5) În 1761, lucrarea lui Kleiner Istoria Bulgariei a fost tipărită la Mănăstirea Congregaţiei Franciscane de la Deva. Anterior acesteia, episcopul romano-catolic Petar Bogdan Bacsev, întemeietorul istoriografiei bulgare, a scris Descrierea Regatului Bulgar (1640). (6)
Lăsând la o parte dovezile materiale ale existenței bulgarilor pe aceste pământuri, identitatea națională a acestei minorități s-a păstrat până la începutul secolului al XIX-lea. În cele din urmă, majoritatea bulgarilor s-au maghiarizat. O dovadă a originilor bulgare a unor maghiari de astăzi este numele de Bolgar. În privința bulgarilor vințeni, o parte dintre aceștia s-au mutat la Deva („orașul privilegiat bulgar”), unde mai existau și alți bulgari din Ciprovet, Jelezna și Copilovti. Astfel, numărul familiilor de bulgari din orașul hunedorean a ajuns la 72. (7) Astăzi, în Vințu de Jos nu mai există niciun bulgar, iar catolici mai sunt doar maghiari (46). (8)
Menționări ale populației bulgare (alături de cea maghiară) și a ocupației viticole din regiune se găsesc în următoarele lucrări:
- Ignaz Lenk von Treuenfeld, Siebenbürgens geographisch-, topographisch-, statistisch-, hydrographisch- und orographisches Lexikon: mittelst eines Versuches seiner Landkarten-Beschreibung bearbeitet und alphabetisch geordnet (volumul 1), Anton Strauss’s sel. Witwe, Wien, 1839, pp. 14–15
- Karl Gottlieb von Windisch, Geographie des Königreichs Ungarn (volumul 3), Anton Löwe, Preßburg (Bratislava), 1790, p. 83
- Fußreise durch den größten Theil der österreichischen Staaten in den Jahren 1827, 1828 bis Ende Mai 1829 (volumul 2), Gedruckt und zu haben bei M. Chr. Adolph, Wien, 1830, pp. 3–4.
Tot legat de minoritatea bulgară din județul Alba, următoarea lucrare (foarte detaliată) aduce în atenție comunitatea din Cergău: Ion Mușlea, Șcheii de la Cergău şi folklorul lor – http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A14753/pdf
Mănăstirea franciscană din Vințu de Jos
Biserica franciscană (bulgărească) din Alba Iulia
________
(1) Zsolt, Jakab Albert, Lehel, Peti (editori), Procese şi contexte social-identitare la minorităţile din România, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2009, pp. 57–58
(2) Hurmuzachi, Eudoxiu, Fragmente din istoria Românilor (tomul al doilea), Stabilimentul grafic I. V. Socecu, București, 1900, pp. 58–59
(3) Zsolt, Jakab Albert, Lehel, Peti (editori), Op. Cit., pp. 58-59
(4) Panou informativ DJMI Alba
(5) Trencsényi, Balázs, Zászkaliczky, Márton (editori), Whose Love of Which Country?: Composite States, National Histories and Patriotic Discourses in Early Modern East Central Europe, Brill Publishers, Leiden, 2010, p. 627
(6) Grega, Denisa, „La o ceaşcă de cafea cu… Gheorghe Nacov, Consul Onorific al Bulgariei pe lângă Consulatul din Timişoara”, Actualitatea, <https://ziarulactualitatea.ro/la-o-ceasca-de-cafea-cu-gheorghe-nacov-consul-onorific-al-bulgariei-pe-langa-consulatul-din-timisoara/?fbclid=IwAR0OFP18tnVJKn9e-IGI-LLxBM1x2l9MVzV3vvQaozBJYTg-yMZ-rSyHORI> (accesat în 15.03.2020)
(7) Zsolt, Jakab Albert, Lehel, Peti (editori), Op. Cit., p. 59
(8) Recensământul din 2011
Nume sub care este menționată localitatea Vințu de Jos în documente: Alvinc (maghiară), Alwinz, Unterwintz, Unter-Wintz, Wänts, Weinsdorf, Wints, Winz, Winzendorf (germană), Binstum, Sanctus Vincentius, Vincium inferius (latină)
