„Cronicar al clipei” de Milena Munteanu 

83
romani din diaspora

logo my two cents rubrica leviathanMi s-a părut interesantă discuția de la începutul conferinței UNIFERO (Midterm), care a avut loc în Atlanta, SUA, în luna martie 2022. În cadrul unei discuții libere, a fost propusă următoarea temă: ce meserii ne-ar plăcea să avem, dacă am dori să facem altceva decât facem? Mi s-a părut interesantă întrebarea, căci a fost o invitație la visare, precum și o self-identificare care de obicei nu se afișează, ci se descoperă, cu onestitate, în sufletul fiecăruia. De fapt, invitația era să ne scrutăm adâncurile și să ne relevăm celorlalți în acord cu adevărurile noastre intime, numai de noi știute. Pe mine m-au interesat și răspunsurile participanților.

Unii au afirmat că ei împliniseră deja tot ceea ce au visat pentru ei înșiși. Alții au exprimat dorința de a face în paralel și alte lucruri sau și-ar dori ca într-o viață ulterioară să mai facă și altceva. Unii ar dori să fie dansatori, alții să ofere mai mult timp întrajutorării altora, să predea ștafeta tinerei generații, însă toți și-au dovedit intenția de a fi ceea ce fuseseră sortiți să fie sau ceea ce au devenit cu timpul – ei înșiși. Așa că fiecare își contempla cu voce tare realitatea de fapt, precum și propria devenire interioară.

Cineva a făcut o scurtă, dar pertinentă observație pe care nu o pot reda exact, totuși ea se referea la unele meserii în care atenția profesionistului e dedicată în întregime unei singure persoane, ca în cazul unui terapeut, prin contrast cu menirea jurnalistului/scriitorului, ce își mută atenția spre diverse subiecte de interes general.

Ca jurnalist, devii martorul lumii și chiar istoricul ei și, așa cum este și deviza Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, consemnezi „istoria clipei”.

Asculți cu urechea la pământ, descifrând ceea ce se întâmplă, înțelegi durerile și bucuriile oamenilor, ba chiar plângi și te bucuri cu ei… Pe scurt, participi, iar observațiile pe care le faci influențează și transformă.

În abordările științifice se dorește ca experimentele să NU influențeze obiectul pus sub observație, să nu se perturbe sistemul studiat, doar prin faptul că este observat. Să nu se altereze concluziile.

În cazul jurnalismului, însă, e invers, pentru că cel ce observă sau formulează teorii, își influențează chiar destinul – și nu doar pe al lui, ci și pe al celor din jur. El își ia permisiunea să imagineze alte lumi, mai bune. Ajunge astfel să atingă vieți, uneori proiectând o înțelegere dincolo de imediatul pus sub observație, pe care îl influențează, poate doar și pentru că exprimă o opinie.

Acum cred că suntem de acord că vremurile pe care le trăim, cu războiul în curs de derulare, sunt cel puțin interesante, să spun doar atât. Te pun pe gânduri. Sunt tulburi, îngrijorătoare – cu riscuri reale, aproape de casă – iar asta e un motiv în plus să fii angrenat în ceea ce ne este relevant. E chiar nevoie. Aceasta, desigur, se traduce printr-o responsibilitate suplimentară. A mesajului.  A implicațiilor celor spuse. Sau a celor ce rămân nespuse.

Meseria de jurnalist e una de conștiință. De suflet. Uneori dă sens al realității, alteori aduce speranță pentru cei care sunt încercați, ba chiar întinde o mână de ajutor sau măcar de înțelegere. Aduce lumină acolo unde e întuneric, ghidând energiile spre ceea ce crede că este sensul istoriei. Într-un fel, prin consemnare dar și prin influența pe care o exercită, jurnalistul devine un făuritor de istorie, la timpul viitor.

Aceasta nu e o meserie pe care s-o alegi la rece, ci, dacă o faci, o faci din dragoste. Trebuie să fii  îndrăgostit,  fall în love, cum spun englezii, iar asta trebuie să fie reciprocă. Și tu să o iubești, și ea să te placă pe tine, căci ea te alege.

Poate că nu e pentru oricine, în orice caz nu e pentru cineva stăpânit de frica de a vorbi în public sau frica de greșeală. Ele, fricile, trebuie depășite… la fel cum actorii își depășesc frica de scenă… Jurnalismul e potrivit pentru cineva care are ceva de spus, care crede în valoarea propriilor opinii, dar și în puterea lor transformatoare. Cineva care crede în frumusețea libertății de opinie, căreia îi înțelege și fragilitatea. E pentru cel care crede în minunea înconjurătoare, dar și în frumusețea adâncurilor noastre. Cel ce-și iubește semenii, dar crede și că sunt perfectibili. E pentru cel ce nu se dă la o parte să rezoneze la durerile dar și la bucuriile aproapelui, ce își consemnează propriile reacții la tumultul zilei, uneori chiar proiectând viziuni și înțelegeri noi, proprii. Puncte de vedere. Imaginație. Creativitate. În speranța că ele îmbogățesc. Educă. Inspiră. O lume în care se respiră liber, cu speranță și încredere în viitor.

Jurnalismul e pentru cel ce crede că merită să își dedice timpul, gândurile și vocea pentru a face o diferență. Cronicar ai clipei, la timpul prezent, pentru ziua de mâine. Mai bună.

Toronto, Canada

Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.