După ce în ediția trecută a Festivalului ”Enescu” (2015), Filarmonica ”George Enescu” din București a prezentat, în premieră în România, opera ”Wozzeck” de Alban Berg, cu Leo Hussain la pupitrul dirijoral, astăzi, miercuri, 20 septembrie 2017, la ora 20.00, la Sala Mare a Palatului, vom asculta Legenda dramatică ”Damnațiunea lui Faust” de Hector Berlioz, în versiune de concert cu proiecții multimedia. Dirijor: Dirijor: John Nelson. Dirijorul Corului Filarmonicii: Iosif Ion Prunner. Director Multimedia: Petrikă Ionesco. Dirijor asistent: Gabriel Bebeșelea. Distribuția: Marguerite – Clémentine Margaine (mezzosoprană), Faust – Peter Hoare (tenor), Méphistophélès – Nicolas Testé (bas), Brander – Șerban Vasile (bariton).
Despre ”Damnațiunea lui Faust”, vezi aici.
La ora 17.00, la Ateneul Român, concert al ansamblului Les Dissonances. Solist: David Grimal– vioară. Program: Enescu – Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (1903) Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47, Bartók – Concertul pentru orchestră, Sz. 116/BB 123
Concertele de la orale 17.00 și 20.00 se transmit în direct la Radio România Cultural și Radio România Muzical. Comentează Cristina Comandașu (ora 17.00) și Sorina Goia (ora 20.00). De asemenea, pe www.festivalenescu.ro.
***
”Wozzeck” la Sala Palatului a reprezentat fără îndoială unul dintre vârfurile ediției din 2015 a Festivalului Internațional ”George Enescu”. Și aici, dificultăți de receptare pentru o anumită categorie a publicului, conservatoare, există, dar bine cântată, reliefând tensiunile episoadelor care o compun, cu voci adecvate acestui tip de limbaj, ea devine realmente seducătoare mai ales pentru cei care cunosc piesa lui Georg Büchner, ”Woyzeck” (aceasta este ortografia originală a titlului, reconstituită târziu, în ediția din 1922) și observă capacitatea compozitorului de a extrage și de a valorifica muzical drama neterminată a scriitorului german, poate chiar mai fascinantă pentru că finalul ei rămâne deschis.
Compusă în perioada 1914–1922, opera lui Alban Berg, considerată, pe bună dreptate, lucrare avangardistă și unul dintre cele mai elocvente și expresive exemple de folosire a atonalismului, a avut premiera mondială în 14 decembrie 1925, la Opera de Stat din Berlin, sub conducerea lui Erich Kleiber. ”Tragedia celui mai sărac dintre săraci”, ”Woyzeck” de Büchner (mort de tifos la nici 24 de ani, în 19 februarie 1837, la Zürich), este ea însăși o creație care își devansa cu mult epoca, prefigurând expresionismul și chiar direcții ale dramaturgiei din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ea aducea ”o concepţie nouă, revoluţionară, despre dramă şi distanţarea definitivă de idealism, dar şi o nouă posibilitate de experienţă umană, derivată din vulnerabilitatea omului izolat” (Fritz Martini, ”Istoria literaturii germane de la începuturi până în prezent”, 1949). Opera lui Alban Berg, atât de fidelă spiritului piesei lui Büchner, se încheie în mod firesc, după Vito Pandolfi, cu scena în care ”copilul lui Woyzeck, neştiutor de cele petrecute, se joacă cu alţi copii”. În manuscrisul original, greu de descifrat, mai existau, schiţate, două fragmente: întoarcerea lui Woyzeck de la iaz şi reconstituirea crimei. Nu avem certitudinea că ele reprezentau intenţia definitivă a lui Büchner în conturarea epilogului dramei sale şi orice speculaţie este inutilă.
Cercetând cazul lui Woyzeck şi transformându-l în personaj de teatru, Büchner era încredinţat că fiinţa umană poartă în ea necunoscutul, că acest necunoscut poate deveni imprevizibil. Naturaliştii au încercat să explice aproape ştiinţific faptele ce scapă controlului conştiinţei. Acceptându-le existenţa, expresioniştii căutau vocile întunecate ale lumii interioare. Un motiv în plus pentru a-l considera pe autorul lui Woyzeck un precursor revelat. Iar muzica lui Alban Berg, care folosește eficient din punct de vedere teatral-muzical stilul expresionist al cântului ”vorbit” (Sprechgesang), derivat din tradiționalul recitativ, se impune și prin acest tip de dramaturgie a stărilor abisale, cu o expresie muzicală care nu te poate lăsa nici o clipă indiferent. Interpretarea dirijorului Leo Hussain a avut toate atributele unei versiuni de referință, cu o orchestră care a asimilat în timp record particularitățile de limbaj (și, implicit, dificultățile de ordin stilistic) ale lui Alban Berg și cu soliști care au excelat – baritonul Michael Volle în rolul titular, soprana Evelyn Herlitzius (Maria), Arnold Bezuyen (Căpitanul), Martin Winkler (Doctorul), voci foarte potrivite rolurilor încredințate. – Costin Tuchilă, ”Cronică de festival (4)”, ”Luceafărul de dimineață”, nr. 12, decembrie 2015.
În revista Leviathan.ro publicăm zilnic informații despre programul Festivalului Internațional ”George Enescu”, ediția 2017, despre artiștii care vor concerta la această ediție, cronici muzicale, articole de sinteză, fotografii. Redacția Leviathan este acreditată la Festivalul ”George Enescu”.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
