”Deca… hâc!… raţie” – text umoristic de Lică Barbu

687
lica barbu text umoristic leviathan.ro

Motto: Oglinda din baie e prima ”persoană” cu care mă întâlnesc în fiecare zi. Nu înţeleg de ce se strâmbă la mine?

proza-scurta-leviathan.ro-logoSupt-semnatul Hărmălaie Vodcuţ Pilică, dormiciliat în oraşul ăsta, probabil la adresa turnătoare: cartier nord-şest, strada a patra rândul de la geam, imediat după terasa Voie Bună, bloc galben-roze, scara una dreaptă, apartament după lift, în legătură cu accidentul petrecut în stâlpul din faţa mea, demolez următoarele:

Lică Barbu
Lică Barbu

Pentru a mă face înţeles trebuie să dăm puţin timpul înapoi. Înainte nu aveam cum, deoarece distrugeam gardul viu, format din trei oameni şi un căţel, al terasei unde m-am oprit să beau un suc rece. Ţin să precizez că am parcat regula-elementar între trei maşini de culori diferite, rămânând în urma mea aceeaşi culoare. Pe alte culoare n-am găsit loc de marcare. La terasa respectată… respectivă, nu servea nimeni suc rece. Toată lumea – bere, iar eu nu beau suc când sunt la volan. Om în toată firea, am fost forţat de împrejurări să cobor în toată terasa, conformându-mă regulamentului de orgie interioară şi a programului de funcţionare. După 4 (patru) beri mi-am dat seama că greşesc. Cifra 4 îmi răscolea amintirile din şcoala primară. Întotdeauna am fost băiat de nota 10… beri. Se poate?… Se poate când te întâlneşti cu doi amici pe care aş dori să-i citez ca şi martiri… după ce ies din spital… Ei, nu eu!… Numele şi pronunţia, cât şi pole… porte… nu pot scrie poreclele… lor, sunt menţionate în gura mare la discuţia aprinsă la aceeaşi masă, dar pe scaune diferite. N-am reuşit să le reţin numele exact-exact, fiindcă s-a închis terasa. Când s-a redeschis, tot noi eram. De bucurie am băut un suc toţi trei, căci nu ne ajungeau banii de votcă. Îmi mai amintesc vad că cineva a propus să mergem acasă. Pe marginea acestei aberaţii s-au iscat discuţii anagramate şi interminabile. Numai cu ajutorul ‘spătarului am declanşat acţiunea impusă, căruia îi mulţumesc pe această cărare, că nu ne-a împins prea tare în stradă şi nu ne-a cerut plata sticlelor sparte, cât şi a scrumierei aruncată spre capul lui. Considerând această ieşire de pe terasă drept o victorie, am căzut… vorba vine ”am căzut”… am căzut de comun acord muzical să cântăm imnul… de stat la o bere pe versuri lăutăreşti. Din cauza refrenului interminabil nu s-a înţeles invitaţia de a merge cu maşina mea. În acel moment greu am constat două aspecte iluzioniste:lica barbu proza scurta umor

  1. Cei doi s-au în urcat autoturism dar, fiecare în altul… şiii…

1 bis. Eu nu-mi găseam maşina.

Norocul nostru a fost cu alarmele declanşate ce şi-au fluierat stăpânii. Din trei pumni şi 4 (patru) palme mi-am găsit urgent maşina.

Din acest punct, oamenii şi lucrurile s-au încurcat rău de tot. Nu ştiam care e şoferul. Eu care eram pe bancheta din spate, nu aveam volan, ăla care era la volan, nu avea chei, iar cel care era în portbagaj, nu avea votcă.

Încercarea de a schimba locurile a dat greş. Cu toate că învârteam profesionist cheia în torpedou, motorul se încăpăţâna să nu pornească. Această problemă o bâjbâiam doar eu. Ceilalţi mă tot întrebau dacă am ajuns.

De nervi, am iniţiat o dezbatere pe tema ”De ce nu are maşina volan?” şi s-a tras o concluzie tembelă: fiindcă e pe stânga.

La cea de-a zecea schimbare a locurilor mi-am dat seama că eram singur în maşină. Cei doi mă dirijau să ies din parcare. Şi-am ieşit. Dar, numai eu. Maşina a rămas să cocheteze tandru bot în bară cu alta, iar cei doi erau undeva departe de locul dezlănţuit. Nu era frumos din partea mea să-mi las amicii să plece pe jos. Chestie de respect şi de viteză.

Nici nu ştiu când i-am ajuns pe Stan şi Bran din urmă, chiar prea din urmă, fiindcă nu-i mai vedeam… Doar stâlpul înfipt intenţionat în drum pentru a-mi bloca deplasarea. Stâlp căpos, ce să mai! Restul faptelor a fost stabilit de anchetă şi de câteva figuri curioase martore la eveniment. Alde gură-cască.

Îmi recunosc faptele petrecute, dar cer insistent reanchetarea cazului şi calcularea milimetrică a impactului deoarece e primul stâlp din cariera mea de tamponat pe care nu l-am doborât. Aceasta-mi este decoraţia pe care o semnalez şi pe care mă resemnez din motive de dureri de cap. Să fiu trezit pentru a o semna.

Stâlpitura… ăăă… Semnătura,

s.s. insuportabil

 Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.