3. Alte întrebări despre recunoștință
Psihologii Robert A. Emmons și Michael E. Mc Cullough au condus o cercetare în care au solicitat participanților, printre altele, să scrie în fiecare săptămână câteva propoziții pe anumite subiecte. Unii s-au concentrat pe lucrurile pozitive pe care le-au experimentat, pe aspectele care le-au adus mulțumire și pentru care s-au simțit recunoscători. Alții s-au axat pe evenimentele mai puțin plăcute, pe întâmplările zilnice care le-au displăcut și le-au indus o stare de iritare. După zece săptămâni, participanții din primul grup, cei care au scris despre motivele pentru care sunt recunoscători, erau mai optimiști și se simțeau mai bine, în raport cu viețile lor. În mod surprinzător, de asemenea, au raportat mai puține vizite la medic în comparație cu ceilalți, care s-au concentrat pe întâmplările neplăcute.
Cam de aici, au început în dezbaterile etice ample discuții despre recunoștință și memoria inimii. De altfel, cei mai mulți dintre noi avem o înțelegere instinctivă asupra recunoștinței. Ce este ea, o emoție, o virtute, o formă de comportament? Într-adevăr, ea poate însemna diferite lucruri în contexte diferite. Cu toate acestea, avem nevoie de un cadru prin care să privim acest concept. Descrierile poetice o definesc drept „memoria inimii” sau „memoria morală a omenirii” sau „regina virtuților”. În psihologie i se spune (nu tocmai inspirat) „lipiciul ce consolidează relațiile și exprimarea aprecierii pentru ceea ce avem”. Altcineva crede că recunoștința poate fi atât un sentiment temporar, cât și o trăsătură pe care să o cultivăm, ea implică un proces în care conștientizăm că am obținut ceva din ceea ce ne-am propus, iar apoi conștientizăm rolul pe care-l joacă ceilalți sau chiar propria persoană și efortul depus pentru acest rezultat. Recunoștința își are izvorul în nevoia de supraviețuire, de a-i ajuta pe ceilalți și de a fi, în schimb, ajutați. Am citit undeva că recunoștința chiar ne ajută să ne eliberăm spațiul mintal, pentru a observa și lucrurile bune care ni s-au întâmplat și care există în viața noastră, echilibrându-ne predispoziția înnăscută pentru negativitate.
Așa să fie? Dar e foarte sigur, totuși, că recunoștința nu este doar un concept abstract, despre care unora le place să vorbească, ea presupune o emoție puternică și vindecătoare. Și s-ar fi dovedit chiar că recunoștința este o emoție cu un impact pozitiv asupra stării noastre de sănătate, mai ales mentală. Totuși, dacă ne uităm la vremurile pe care le trăim, nu e tocmai astfel!
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.





















